Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Galați informează că pe pagina AFIR (afir.ro) a fost publicat Ghidul solicitantului aferent intervenției DR-18 „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice", împreună cu anexele aferente acestuia. Au fost publicate, de asemenea, și formularele de evaluare, selectare și contractare pentru intervenția DR-18.
Categoriile de beneficiarii eligibili sunt: fermieri constituiți și organizați din punct de vedere juridic conform legislației naționale, cu excepția persoanelor fizice; cooperative agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri; grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de MADR, care deservesc interesele membrilor.
Nu sunt eligibili solicitanții care se află în stare de lichidare, fuziune, divizare, reorganizare judiciară, insolvență sau faliment.
Valoarea sprijinului public este de maximum 100.000 euro/proiect.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil raportată la costurile eligibile per proiect este de maximum:
- 85% din costurile eligibile în cazul investițiilor realizate în cadrul fermelor cu o dimensiune economică cuprinsă între 2.000 euro SO și 11.999 euro SO;
- 65% din costurile eligibile în cazul investițiilor realizate în cadrul fermelor cu o dimensiune economică de cel puțin 12.000 euro SO.
La cofinanțarea publică acordată în procentele menționate mai sus se adaugă contribuția privată a solicitantului.

