O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „unduită” precum fluviul şi bogată în facilităţi de petrecere a timpului liber. Pe scurt, asta ne-au promis autorităţile şi constructorii după semnarea contractului de finanţare europeană a investiţiei, când s-a dat şi ordinul de începere a lucrărilor. Între noutăţile amplului proiect de revitalizare a Falezei a apărut şi o tiroliană.
Aşa cum aţi putut afla din ediţia online a cotidianului „Viaţa liberă”, miercuri, 22 iulie 2026, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării. Actul a fost precedat de semnarea contractului de finanțare europeană a proiectului, în valoare totală de 226 de milioane de lei cu TVA.
Optimist, primarul şi-a exprimat speranţa că execuţia nu va depăşi 24 de luni, ba chiar va fi gata mai devreme de acest termen. Astfel încât gălăţenii să se poată bucura de Faleză de la jumătatea sezonului estival din 2028.
De punerea în operă a modernizării se va ocupa Asocierea Tancrad SRL – Citadina 98 SA – Lemacons SRL – Old Road Construct SRL, lider de asociere fiind Tancrad SRL.
Facilităţi şi accesibilitate
Aşa cum v-am mai informat, proiectul amplu de modernizare a Falezei are la bază punerea în valoare a sculpturilor în metal şi realizarea unui circuit de vizitare a acestui valoros muzeu în aer liber pe care îl avem.
Faleza va fi „redesenată” – zona pietonală va fi „unduită” precum valurile Dunării – şi vor fi amenajate o pistă de alergare, trasee pentru biciclete și role, dar și zone de promenadă, relaxare, agrement, puncte de belvedere, o fântână arteziană, zonă de spectacole - foişor şi gradene, skate parc şi loc de joacă pentru copii.
„Modul în care se face legătura între Faleza Superioară și cea Inferioară va fi regândit în totalitate. Vom avea, pentru prima oară, un lift care va permite mult mai uşor accesul persoanelor cu handicap. Nu vor mai fi nevoite să ocolească zone întregi pentru a avea acces la Faleza Inferioară.
De asemenea, va fi refăcută scara monumentală de la Elice. Vor fi regândite în totalitate scările foarte înguste care fac legătura între Faleza Superioară și cea Inferioară”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Edilul-şef a precizat că lucrările vizează legătura dintre Faleza Superioară şi cea Inferioară şi trotuarul adiacent bulevardului Marea Unire. Modernizarea arterei rutiere ar urma să fie scoasă la licitaţie, de Primărie, până la sfârșitul anului viitor, în completarea proiectului Falezei.
Între tiroliană şi îngrijorările constructorilor
„Nu în ultimul rând, ne gândim foarte serios ca, odată cu începerea acestui proiect, să le cerem constructorilor și proiectanților să gândească un loc în care să putem amplasa și o tiroliană, cu care să ne putem bucura - într-o formă inedită - de o privelişte asupra Falezei şi a Dunări”, a spus primarul. Desigur, în proiect sunt deja integrate puncte de belvedere din care să poată fi admirate fluviul şi Faleza.
„Cel mai greu lucru în cadrul acestui proiect va fi consolidarea Falezei Superioare, unde vom executa în jur de 480 de piloţi forați. Astfel încât malul respectiv să fie pus în siguranță. Acolo vom executa anumite esplanade pentru belvedere.
Dorim să realizăm și o tiroliană care să lege Faleza Superioară de cea Inferioară.
În rest, partea de construcție nu este prea dificilă. Vom executa zone de promenadă, locuri de joacă pentru copii, piste de biciclete, role şi de alergat”, a explicat directorul general al companiei Tancrad, Cristian Stăncic.
Cum vor fi puse în siguranţă malurile
Potrivit primarului, proiectul prevede ridicarea în cotă a Falezei Inferioare şi măsurile necesare pentru a împiedica inundațiile care au afectat-o în anii trecuţi.
Pentru punerea în siguranţă a malurilor, Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați va depune un proiect cu fonduri europene care are acest obiectiv „Reducerea colmatării și eroziunii la danele operative ale Portului Comercial Galați”.
„Cel mai probabil, până în 2028, dumnealor vor încerca să țină ritmul și să vină în completarea proiectului nostru”, a mai spus Ionuţ Pucheanu.
Procesele continuă, demolările aşteaptă
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, terenurile ocupate de construcţiile aparţinând firmelor Libertatea 2000 şi Protima Serv - aflate în litigiu cu Primăria - au fost scoase din proiectul european de modernizare.
„Nu puteam pune în pericol 40 de milioane de euro pentru orgoliile unor comercianți. Procesele merg în paralel. S-a cerut strămutarea în procesul privind «Libertatea 2000». Așteptăm să se încheie şi acest litigiu pentru a putea interveni și demola. În acel moment, parcelele care sunt excluse din proiectul Falezei vor fi reintegrate.
Dacă instanţa le va da dreptate, va trebui să respectăm hotărârea judecătorească şi să acceptăm prezența, acolo, a acestor două edificii. Putem să ajungem la o formă de expropriere. Dar haideţi, mai întâi, să vedem finalizate aceste procese, iar ulterior vom stabili ce măsuri se impun a fi luate”, a declarat primarul.
Cert este că proiectul de modernizare prevede cinci puncte de alimentaţie publică – trei mai mari, două mai mici – pe întreaga întindere a Falezei. Potrivit primarului, vor fi amenajate unitar, pe modelul containerelor transformate în restaurante din Portul Turistic Constanţa. Deci va exista o linie estetică pentru toate restaurantele.
Câţi copaci se taie, câţi se plantează
„Când vine vorba de partea peisagistică, știu că urmează să plantăm peste 3.000 de arbori pe întreaga întindere a Falezei”, a precizat Ionuţ Pucheanu.
Pentru că autorităţile au evitat să vorbească punctual despre tăierile de copaci, vă reamintim ce prevăd documentele aprobate de consilierii locali: „Din totalul de 1.904 arbori identificaţi se vor elimina 900 de arbori cu diametrul tulpinii mai mare sau egal cu 20 cm. Dintre aceştia, 694 vor fi eliminaţi din cauza lucrărilor de utilităţi publice, 122 au o stare de sănătate precară, 44 au o stare de sănătate slabă, iar 40 sunt uscaţi”.
Din tăieri, vor fi selectate o sută de tulpini care vor fi amplasate pe versant în vederea sporirii biodiversităţii insectelor.
Tot pentru creşterea biodiversităţii, se propune plantarea a 3.020 de arbori, 1.120 de arbuşti şi a 2.142 de alte plante. Astfel că, la finalul implementării proiectului, numărul arborilor de pe Faleză ar ajunge la 4.024.
Iată care sunt speciile favorite, cu cele mai multe exemplare care ar urma să fie plantate: tei argintiu – 290 de bucăţi, fag roşu – 254 de bucăţi, fag auriu – 248, mesteacăn – 220, arbore de fier persan – 213, arţar american auriu – 217, arţar norvegian purpuriu – 186, mesteacăn purpuriu -185, arbore de mătase – 120, salcâm galben – 120, tisa – 120, magnolia mov – 110, cireş japonez – 86.
De asemenea, se va amenaja peisagistic şi o zonă deltaică, cu un traseu printre plante specifice și locuri de relaxare, având în vedere că municipiul Galați este poartă de intrare în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

