Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost câștigat pe un bilet norocos jucat la o agenție din Galați, informează, vineri, Loteria Română.

E drept, nu e un milion de euro, ci „doar” un milion de lei, câștigătorul nu va încasa toată suma, ci va avea de plătit un impozit consistent, dar hei, de ce să ne agățăm de niște detalii? Câți dintre noi, oameni obișnuiți, se pot lăuda că au avut vreodată de încasat 988.285,60 lei într-o singură zi?

La tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.429 de câștiguri în valoare totală de peste 3 milioane de lei.

Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report de peste 47,50 milioane de lei (peste 9,05 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat de peste 3,55 milioane de lei (peste 678.000 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,98 milioane de lei (peste 568.900 de euro), iar la categoriile a II-a și a III-a, reportul depășește 39.000 de lei pentru fiecare dintre aceste două categorii.

La Noroc Plus se înregistrează un report de peste 578.500 de lei (peste 110.300 de euro).

La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 344.000 de lei (peste 65.600 de euro).

Aproape 50 milioane de euro, valoarea cumulată a marilor premii câștigate în Galați

Din punct de vedere al marilor câștiguri la Loto, Galațiul pare un oraș sărutat de noroc. În ultimele două decenii și jumătate, premiile obținute pe bilete jucate în Galați se apropie de suma totală de 50 de milioane de euro!

Primul mare câștigător a fost un tecucean, care, în 2001, a câștigat cel mai mare premiu la acea vreme pus la bătaie de Loteria Română. Peste 560.000 de euro, o Skoda Felicia și un apartament în București au constituit câștigul tânărului din Tecuci.

În 2009, un maistru militar de la ISU Galați și-a adjudecat un premiu de 11 milioane de euro (se pare că pe un bilet comun, jucat cu mai mulți colegi), iar în iulie 2013, un magistrat de la Curtea de Apel Galați și-a adăugat în conturi suma de 8,2 milioane de euro. De altfel, în anul 2013, în decurs de numai șase luni, trei gălățeni au luat Marele Premiu la extragerile 6/49 organizate de Loteria Română.

În mai 2019, un alt gălățean a câștigat echivalentul a 4,7 milioane de euro, pe un bilet jucat la agenția loto de la General, una cu tradiție în ceea ce privește marile câștiguri.

În octombrie 2021, un bilet jucat la agenția de pe str. Nicolae Bălcescu s-a concretizat într-un premiu de circa 1,5 milioane de euro, la Loto 6 din 49.

Iar în noiembrie 2024, tot la tragerea Loto 6/49, un gălățean trecut de 40 de ani a câștigat marele premiu cu o valoare de peste 9,5 milioane de euro. Biletul norocos a fost jucat la agenția din Micro 40, din apropierea fostului Cinematograf ”Flacăra”.

Acestea sunt doar câteva exemple care demonstrează că, într-adevăr, norocul te poate lovi oricând și oriunde. La fel și ghinionul, dar asta este din altă poveste.

Citit 13483 ori Ultima modificare Luni, 03 August 2026 09:17

Mai multe din această categorie:

3 comentarii

  • postat de Bolojan
    Sâmbătă, 01 August 2026 10:21
    213.233.104.***
    Din milionul de lei:
    - rămân la Stat 385.000 lei
    - primește net: 615.000 lei

    Deci e puțin peste 100.000 euro, valoarea unui apartament intr-o zona bună.
    1
    12
  • postat de IULIAN
    Vineri, 31 Iulie 2026 19:39
    89.137.30.***
    Norocul nu te nimerește, te adulmecă mă bucur pentru el.
    5
    33
  • postat de Norocul e la el acasă în Galați
    Vineri, 31 Iulie 2026 18:07
    5.13.186.***
    Sper că primește și ceva consiliere financiară înainte să primească suma, că trecerea de la sărăcie la clasa de mijloc făcută așa brusc poate cauza niște decizii impulsive care conduc la ruină totală.
    5
    45

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro