Sfântul Proroc Ilie, ocrotitorul aviatorilor, energeticienilor şi apicultorilor

Sfântul Proroc Ilie, ocrotitorul aviatorilor, energeticienilor şi apicultorilor
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Pe 20 iulie, îl cinstim pe Sfântul Proroc Ilie, un vizionar care a trăit înainte de Întruparea Mântuitorului cu mai bine de opt veacuri, în timpul lui Ahab, regele iudeilor (aprox. 874-853 î. Hristos).

Pentru noi, cei de astăzi, trăitori în era digitalizării, e posibil ca relatările despre viața și minunile acestui mare proroc să treacă în rândul „legendelor”.

Deși întâmplările puse în contextul vremii sunt parcă aievea. Ahab era un iudeu iubitor de Dumnezeu, dar iubita sa soție feniciană, Izabela din Sidon, face presiuni, își dă toată silința să-i treacă pe iudei la idolatrie, să se închine zeului Baal.

În acele vremuri tulburi, Prorocul Ilie a rămas neclintit; cheamă la Adevăr pe iudei, se pune rău cu mai marii zilei, îl mustră pe Ahab, o „deranjează” pe Izabela. Prorocul Ilie îl anunță pe rege că pentru păcatele sale o secetă de trei ani și jumătate se va năpusti peste iudei. Curajul său, strigătul său de trezire la realitate, la Adevăr, îl determină pe Ahab să-i pună gând rău, să-l prigonească pe Proroc. Prezicerile Sfântului Ilie se adeveresc; mai mult, el demonstrează că Dumnezeu este Adevărul, pe când idolul Baal este un amăgitor...

Multe minuni a făcut acest Proroc, iar faptul că „povestea” lui de curaj, în slujba vieții, a străbătut aproape trei milenii, ne adeverește că Dumnezeul lui Ilie este nemuritor; este veșnic.

Sfântul Proroc Ilie, cel care s-a urcat la cer, într-un car de foc, este aducător de ploaie, binefăcător al holdelor.

În 1913, a devenit protectorul Aviației Române; din 1972, este și Ocrotitorul Energeticianului Român, al lucrătorilor din centralele electrice, termocentrale, hidrocentrale... Tot Ilie Prorocul este și protectorul apicultorilor.

Prorocul Ilie este un model desăvârșit de slujire a semenilor, învățător și dascăl al rugăciunii, arhetip al stăruinței în credinţă. În tradiția creștină este perceput drept prototipul monahului. Este un munte neclintit de voință, model pentru toți cei pe care curajul, năzuința de a te pune în slujba vieții și speranța în Bine și Adevăr nu i-au părăsit.

Tuturor celor care îl au ca ocrotitor, care îl iubesc și cinstesc, le dorim sănătate! Fie ca virtuțile acestui Sfânt să vă fie sursă de lumină și de viață! ...

La Galați, luni, avem hram, la Biserica „Sfântul Ilie” (Micro 17) a cărei piatră de temelie a fost pusă în 20 iulie 1991, de actualul Arhiepiscop al Dunării de Jos.

Citit 1371 ori Ultima modificare Luni, 20 Iulie 2026 11:23

5 comentarii

  • postat de Cetea
    Miercuri, 29 Iulie 2026 12:18
    213.233.88.***
    Tot este bine, fata de parohia Sf Pantelimon la hram, erai intampinat de o credicioasa care facea cheta sa ia cadou preotesei AnaMaria. Marlanie. Credeti ca Sfantul, doctor fara de arginti, a fost pr
    0
    0
  • postat de Virgiliu Zamfir
    Luni, 20 Iulie 2026 08:31
    109.166.132.***
    Organizatia numita ” biserica ortodocsa romana ” lucreaza continuu pentru a ” mani***” clientii in vedere dezvoltarii afacerii care oricum functioneaza excelent de sute de ani .
    0
    2
  • postat de @florin
    Luni, 20 Iulie 2026 07:43
    86.124.200.***
    Ia să vezi cohortele de credincioși, care dau cu fruntea de podelele bisericii,ce blesteme și sudălmi dau azi prim-ministrului,că așa îi învață tik-tok-ul.Ce bine merge un blestem după o cruce mare...
    0
    3
  • postat de Cernea
    Luni, 20 Iulie 2026 06:09
    82.76.56.***
    Sfintii si credinta nu au nimic comun cu prostia omului. Suntem liberi sa alegem.
    0
    1
  • postat de Protectorul apicultorilor
    Duminică, 19 Iulie 2026 18:22
    86.120.239.***
    Tocmai ce citisem un articol despre un protest al apicultorilor din Ilfov ce se plângeau de moartea a sute de albine cauzate de substanțele anti-tantari folosite de primărie la dezinsecție
    0
    9

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro