Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, dedicat celor mai promițători absolvenți de facultate din întreaga lume. Motivul admiterii la una dintre cele mai prestigioase școli de afaceri din lume este unul cât se poate de concret: Alexandra a creat - și continuă să dezvolte - prima platformă gratuită de educație financiară pentru femei din România. A realizat-o în timp ce studia, cu bursă, Economie și Științe Informatice la Mount Holyoke College, în Statele Unite ale Americii. La numai 22 de ani, în perspectiva începerii studiilor MBA la Harvard, gălățeanca urmează să se mute în New York, unde va lucra ca analist financiar pe Wall Street.
Gălățeanca Alexandra Mihailopol a fost protagonista unui interviu publicat în ziarul „Viața liberă” în 30 aprilie 2022. La vremea aceea, absolvea Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, fusese acceptată la opt facultăți din străinătate, dar alesese să studieze în America, la Mount Holyoke College. Tot atunci, vă prezentam mica, dar spectaculoasa ei afacere, „Art with Alexandra”: picta haine și încălțări, transformându-le în adevărate opere de artă, vânzându-le în toată lumea. De asemenea, vă povesteam despre bogata activitate de voluntariat desfășurată de ea. Iată că suntem în iulie 2026, iar Alexandra ne uimește din nou cu performanțele ei. Demonstrează că educația, munca, ambiția și dorința de a schimba în bine viața comunității pot duce departe. Pot deschide ușile celor mai mari universități din lume!
Vă prezentăm astăzi interviul pe care Alexandra Mihailopol ni l-a oferit cu generozitate.
- Alexandra, cum a fost experiența de a studia la Mount Holyoke College?
- În 2022, am ajuns la facultate în Statele Unite, unde am decis să studiez Economie și Ştiințe Informatice. Având o mică afacere în România, mi-am dorit să aflu mai multe despre cum se poate crește un business, cum funcționează economia globală și domeniul financiar global, să aflu despre educația financiară. De asemenea, am fost curioasă cum funcționează investițiile în business-uri mici, având-o ca exemplu și pe mama mea, care are o afacere în Galați. Asemenea unui burete, am absorbit cât mai multă informație.
Facultatea din Statele Unite este foarte deschisă în comunicarea cu profesorii și flexibilă în privința cursurilor pe care le putem alege. Așa că am decis să iau foarte multe cursuri: inegalitate politică, economie globală, am studiat chiar și economie marxistă, ca să înțeleg mai bine de unde a pornit comunismul în România. M-am axat și pe științe informatice, considerând că este foarte important să îmbinăm economia cu statistica și să aplicăm matematica și datele asupra fenomenelor economice.
- După cum dovedește activitatea ta, nu te-ai rezumat doar la teorie. Cum ai făcut și care au fost cele mai importante reușite ale parcursului tău academic?
- În primul rând, am intrat în clubul de investiții din facultate. Pe parcursul anilor, am ajuns să fiu președinta clubului și am organizat foarte multe evenimente pentru dezvoltarea personală și a carierei colegelor mele, facultatea fiind doar de femei.
De asemenea, am fondat primul club de consultanță din cadrul facultății, unde am lucrat cu clienți reali, pentru a le recomanda soluții pentru afacerile lor și pentru a le crește mai mult business-urile.
Am făcut parte din programul „Girls Who Invest”, care ajută femeile să își înceapă cariera în domeniul finanțelor și investițiilor.
Și, în final, am ajuns să fac un semestru de studiu în Washington, D.C. și să învăț mai multe despre economie și politică, locuind chiar în Washington, D.C. Iar aici s-a manifestat pentru prima dată interesul meu pentru educația financiară în România. Cu ajutorul profesorilor mei, care m-au încurajat să mă gândesc cum aș putea oferi înapoi, din resursele facultății, comunității mele din România.
Cred că una dintre cele mai mari reușite pe parcursul facultății este că am putut crea această platformă de educație financiară prin programul Projects for Peace.
O altă realizare importantă este faptul că am reușit să obțin un job pe Wall Street, ca analist financiar, unde urmează să mă întorc după terminarea facultății.
De asemenea, consider că este o mare reușită faptul că, pe parcursul facultății, am locuit în Boston, New York și Washington, D.C., reușind să mă adaptez la trei orașe complet diferite. Am ieșit din zona mea de confort pentru a învăța cât mai multe, atât despre economie, științe informatice, cât și despre politică – globală, americană, românească – astfel încât să înțeleg mai bine cum funcționează lumea. Să pot crea soluții care ajută comunitatea din România. Soluții bazate pe fapte reale și pe educație, pe istorie, nu doar pe ce cred eu că ar fi bine. Și, pentru mine, a fost important să aduc educația financiară și în comunitatea mea din România.
- Alexandra, în timpul facultății, ai creat EmpowHER, prima platformă gratuită de educație financiară dedicată femeilor din România, în parteneriat cu organizația non-guvernamentală FeminEast. Proiectul a fost finanțat printr-un grant internațional Projects for Peace, în valoare de 10.000 de dolari, obținut în urma unei competiții la care au participat studenți din toată lumea. Cum s-a născut ideea acestei platforme şi care este rolul ei? De ce crezi tu că e importantă educația financiară?
- Pentru mine, educația financiară este extraordinar de importantă. Am plecat la facultate în State crezând că știu câteva lucruri despre educația financiară de la părinții mei, de pe internet și din cărți. Ajunsă aici, am realizat că nu știu aproape nimic: cum să-mi deschid un card de credit și cum funcționează, nu m-a învățat nimeni cum să salvez bani într-un cont care produce cash-back....
Dacă eu, care am avut oportunitatea de a studia la un liceu de prestigiu din România și am părinți foarte deschiși la minte, cu o educație foarte bună, nu știam aceste informații, m-am gândit cum se descurcă alți oameni. Oameni care nu au norocul de a avea părinți ca ai mei, care să le explice, ori să învețe la școală. Eu, la școală, nu am învățat aproape nimic despre educația financiară.
Am făcut cercetări și am realizat un studiu despre educația financiară din România și corelația sa cu violența domestică. Am ajuns la concluzia că programele de educație financiară ajută femeile să iasă din relații abuzive. Le ajută să aibă informațiile necesare de a lua decizii inteligente și de a nu avea parte de violență domestică prin manipularea financiară.
Concluziile acestui studiu m-au determinat să creez o platformă de educație financiară în România. În special pentru femei și pentru minorități, persoanele care au cel mai puțin acces la genul acesta de informații și de oportunități. De asemenea, m-am focusat foarte mult pe persoanele din mediul rural. Pentru că ONG-urile și programele care există în România sau în alte zone din Europa nu se duc atât de mult în zonele rurale, pentru că nu există resurse și bani care să fie investiți acolo. Mi s-a părut o mare oportunitate să creez această platformă gratuită.
- Cu ce este diferită platforma creată de tine de altele?
- Când am intrat pe internet, am realizat că majoritatea platformelor de educație financiară sau a resurselor sunt foarte complicate și nu explică nimic de la zero. Există această așteptare ca lumea să știe de undeva… Dar de unde pot afla? Am decis că este de datoria mea să creez atât platforma, cât și workshop-uri.
Proiectul a fost sponsorizat de Projects for Peace, care a oferit o bursă de 10.000 de dolari unui student din fiecare facultate pentru a crea un proiect care promovează pacea în societate. Iar acesta a fost proiectul meu, care s-a bazat pe crearea platformei de educație financiară, care are patru module: despre bugetare, despre investiții, despre greșeli comune și are și la bază experte financiare care dau sfaturi despre educația financiară și este complet gratuită. De asemenea, am creat 10 workshop-uri prin zonele rurale din România, unde am avut oportunitatea să merg chiar și eu și să le predau tinerilor despre educație financiară, dar și să le prezint platforma, în primul rând. Și m-a bucurat foarte mult să văd elevi cum eram eu când am plecat din România, interesați, luându-și notițe, transmițând informații prietenilor. Este o modalitate ca persoanele care nu au oportunitățile în școală sau familie să acceseze educația financiară de bază: cum îți deschizi un card de credit; ce faci cu primul tău salariu; cum obții un job; câți bani ar trebui să pui deoparte; cum strângi bani, de exemplu, dacă vrei să-ți cumperi un telefon nou... Îmi doresc ca platforma să se extindă atât în România, în țările alăturate României, cât și la nivel global. Iar de asta îmi doresc să mă duc la Harvard Business School, în câțiva ani, și să folosesc resursele respective pentru a extinde platforma cât mai mult.
- De fapt, înțeleg că tocmai această platformă ți-a deschis drumul spre Harvard Business School? Cum ai reușit performanța de a fi admisă la una dintre cele mai prestigioase școli de afaceri din lume?
- Am aflat despre acest program 2+2 de la câțiva prieteni care au aplicat și au fost admiși. Practic, trebuie să ai un pic de experiență de muncă, să te familiarizezi cu domeniul în care vei lucra, să încerci diverse lucruri și apoi să te întorci și să folosești ce ai învățat în mediul academic. Multă lume începe business-uri în timpul MBA-ului sau se pregătește să intre în poziții mai avansate în diverse corporații, să devină CEO, să fie lider sau manager în diverse corporații.
Eu am aplicat cu povestea platformei de educație financiară și cu premisa că îmi doresc să o cresc și să o transform într-un business global, care va ajuta femeile de pretutindeni să acceseze educație financiară. Să ajute atât femeile, cât și minoritățile! M-am axat pe această temă, arătând traiectoria bine definită: ce am făcut, ce am învățat și ce urmează să fac.
De asemenea, am dat un examen de admitere la master și am aplicat și cu CV-ul meu, unde am scos în evidență faptul că am avut experiență în investiții, am creat platforma, am fost și la Duke Business School pentru a propune o idee de platformă în Statele Unite și am fost unul dintre cei zece câștigători de acolo.
Am avut și un interviu cu o persoană din echipa de admiteri. Am primit 30 de întrebări în 30 de minute și au vrut să afle mai multe despre ce fel de persoană sunt, cum am crescut, ce m-a motivat să creez lucrurile pe care le-am creat și educația pe care am avut-o. Toate aceste informații, adunate cu notele de la facultate, cursurile și traiectoria pe care mi-o doresc, s-au adunat în acest accept.
- Ce ne poți spune despre activitatea ta prezentă?
- Urmează să mă mut în New York, unde voi lucra ca analist financiar pe Wall Street. De asemenea, voi continua să lucrez la extinderea platformei împreună cu FeminEast și urmează să mă duc la Harvard Business School, după 2-3 ani, unde voi începe programul lor de business și îmi voi continua masterul în business administration.
De asemenea, voi fi în continuare foarte implicată în organizații care ajută femeile să acceseze genul acesta de afaceri. Voi fi în continuare deschisă să fiu mentor sau să ajut pe oricine își dorește să aplice la facultate în străinătate sau să acceseze asemenea oportunități.
Mesajul Alexandrei Mihailopol pentru toți părinții
„Vreau să fac o mică reflecție asupra tranziției din Galați în New York.
Aș vrea să spun că sunt foarte recunoscătoare pentru că am avut părinți care m-au susținut și m-au ajutat. În primul rând, mi-au dat voie să plec, în al doilea rând, mi-au sponsorizat educația și au fost alături de mine atunci când mi-a fost greu, când am plâns, când am fost tristă sau când dădeam greș.
Și m-au încurajat să continui, să fiu rezilientă și ambițioasă și să nu mă las bătută niciodată. Chiar îmi amintesc că, la un moment dat, mi-era frică să aplic la Harvard, iar părinții mei mi-au spus că trebuie să o fac și s-au ținut de mine până când am aplicat. Şi iată că am fost admisă!
Sunt foarte recunoscătoare pentru asta și doresc să le transmit și părinților din tot Galațiul și din toată România să-și susțină copiii, pentru că înseamnă foarte-foarte mult. Să-i lase să-și urmeze visurile și să-i susțină continuu în visurile acestea!”, a ținut să ne transmită Alexandra Mihailopol.

