„La vârsta la care unele fete încă își petrec timpul liber jucându-se cu păpușile, Elena Chiriță a ales să meargă în Capitală pentru a‑și urma visul de a deveni balerină”, aflați din articolul „Anne Marie Vretos pregătește o nouă generație de balerine”, publicat în ediția din 10 iulie 2007, a ziarului „Viața liberă”. Suntem în 3 august 2026 și vă invităm să o (re)cunoașteți pe gălățeanca Elena Chiriță, balerină la Opera Națională din București şi profesoară de balet. Merită să aflaţi cu câtă dăruire, efort, muncă şi sacrificiu se transformă visul din copilărie în realitate, din interviul pe care ni l-a acordat.
„Elena s-a numărat printre puținii copii selecționați pentru baletul «Corsarul», în coregrafia lui Vasily Medvedev, care a avut premiera în aprilie, pe scena Operei Române. Îi prevăd o carieră minunată. E talentată, deșteaptă, știe ce vrea și unde trebuie să ajungă. Nu are handicapul provincialului, s-a adaptat cu mare ușurință în colectivul de la București”, ne declara, în articolul publicat în urmă cu 19 ani, Anne Marie Vretos – fostă prim-balerină a Operei Naționale și solistă a Teatrului „Nae Leonard” din Galaţi – la vremea aceea, la fel ca acum, profesoara de balet a talentatei gălățence.
În iulie 2007, Elena tocmai intrase în clasa a VI-a la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, după ce susținuse cu succes probele de admitere. Curajoasă, la numai 13 ani - pentru că la Liceul de Arte din Galați nu exista o clasă de coregrafie potrivită vârstei sale – Elena lăsa în urmă confortul de acasă pentru traiul la cămin, în București. Avea să fie un prim sacrificiu pentru visul ei de a deveni balerină. Un vis împlinit azi!
Datorită doamnei maestru de balet Anne Marie Vretos am avut ocazia să aflăm despre Elena Chiriță de astăzi, balerină la Opera Națională din București și, la rându-i, profesoară de balet. Vă împărtășim povestea ei de succes, prin interviul pe care ni l-a acordat.
- Doamnă Elena Chiriţă, o balerină adevărată se naște sau devine? Care ar putea fi secretul?
- Cred că o balerină se naște cu o anumită sensibilitate și înclinație către artă, dar devine balerină prin muncă. Talentul este doar punctul de plecare. Secretul stă în disciplină, perseverență și în puterea de a merge mai departe chiar și atunci când apar obstacole. În spatele câtorva minute petrecute pe scenă se află ani întregi de studiu, sacrificii și nenumărate ore de repetiții. Publicul vede frumusețea și eleganța, însă în spatele lor există foarte multă muncă și dăruire.
- Ce ar trebui să știe gălățenii despre Elena Chiriță? Grație cui ați ajuns să încălțați poantele?
- În primul rând, sunt un om care și-a urmat visul încă din copilărie. Am plecat din Galați la o vârstă fragedă pentru a studia la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, iar de atunci întreaga mea viață s-a construit în jurul baletului.
Primii pași pe acest drum îi datorez domnului Rusalin Vlaicu, cel care a văzut în mine potențialul de a deveni balerină și m-a încurajat să urmez această cale. Mai târziu, doamna Anne Marie Vretos a avut un rol esențial în formarea mea artistică și umană.
Astăzi, sunt balerină a Operei Naționale București și, în același timp, profesoară de balet. Încerc să transmit mai departe oamenilor nu doar tehnica dansului, ci și dragostea pentru această artă, disciplina și respectul pe care baletul le cere.
- Povestiți-mi, vă rog, când și cum v-au influențat destinul întâlnirile cu Rusalin Vlaicu – fost maestru balerin, profesor și director al Școlii Populare de Arte din Galați - și cu Anne Marie Vretos - fostă prim-balerină la Opera Națională din București, actualmente maestru de balet? Ce reprezintă fiecare dintre domniile lor pentru balerina care sunteţi?
- Întâlnirea cu domnul Rusalin Vlaicu a fost cea care mi-a schimbat destinul. Dumnealui a fost primul care a văzut în mine potențialul de a deveni balerină și m-a încurajat să urmez acest drum. Dacă nu l-aș fi întâlnit, probabil viața mea ar fi avut un cu totul alt parcurs. Îi datorez începutul acestei călătorii și îi voi fi mereu recunoscătoare pentru încrederea pe care a avut-o în mine.
Doamna Anne Marie Vretos este maestra care m-a format și care continuă să mă îndrume și astăzi. De la dumneaei am învățat nu doar tehnica baletului, ci și ce înseamnă disciplina, eleganța, respectul pentru scenă și responsabilitatea pe care o ai față de public. Chiar și în prezent ne pregătim împreună, repetăm și mă sfătuiesc cu dumneaei înaintea rolurilor importante. Pentru mine, este mai mult decât un profesor – este un mentor și un reper artistic, un om care a avut și continuă să aibă un rol esențial în evoluția mea. Îi port o profundă recunoștință și o consider una dintre cele mai importante persoane din parcursul meu profesional.
- Care sunt cele mai importante repere ale traseului dumneavoastră profesional și artistic? Dar cele mai frumoase reușite?
- Un moment definitoriu al parcursului meu a fost câștigarea Premiului I și a bursei de studiu la Accademia Teatro alla Scala, în cadrul concursului Civitanova Danza per Domani. A fost prima mare confirmare că munca și dedicarea mea sunt apreciate și la nivel internațional și o experiență care m-a motivat să îmi doresc și mai mult de la mine însămi.
Un al doilea reper esențial a fost perioada petrecută la Opera Comică pentru Copii, unde am avut privilegiul de a debuta în numeroase roluri principale din repertoriul clasic. Acolo am interpretat pentru prima dată roluri precum Odette/Odile din „Lacul Lebedelor”, Swanilda din „Coppélia”, Mercedes din „Don Quijote”, Regina din „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, Carabosse din „Frumoasa din pădurea adormită” și multe altele. A fost etapa în care am acumulat experiență scenică și am învățat ce înseamnă responsabilitatea unui rol principal.
În prezent, îmi desfășor activitatea în cadrul Operei Naționale București, unde continui să îmi îmbogățesc repertoriul și să evoluez în producțiile teatrului. Am avut bucuria de a interpreta roluri precum Zâna din „Cenușăreasa”, una dintre cele Patru Lebede Mici din „Lacul Lebedelor”, precum și alte roluri și variații din marile balete ale repertoriului clasic. Fiecare nouă producție reprezintă pentru mine o provocare și o nouă oportunitate de a crește ca artist.
Dacă ar fi să vorbesc despre cele mai frumoase reușite, acestea nu se rezumă doar la premii sau la rolurile interpretate. Pentru mine, cea mai mare realizare este faptul că am reușit să transform visul unui copil din Galați într-o profesie și într-un mod de viață. Privind în urmă, îmi dau seama că fiecare profesor, fiecare repetiție și fiecare apariție pe scenă au contribuit la artistul care sunt astăzi și mă motivează să continui să mă perfecționez, cu aceeași pasiune și aceeași emoție cu care am încălțat pentru prima dată o pereche de poante.
- Cum arată o zi din viața unei balerine? Câte ore sunt dedicate studiului, repetițiilor, antrenamentelor? Cât efort și câtă muncă pentru o piruetă care pare o poezie în mișcare?
- O zi începe aproape întotdeauna cu clasa de balet, care reprezintă baza pregătirii noastre. Urmează repetițiile, iar în perioadele în care pregătim spectacole, programul se prelungește până seara. În funcție de repertoriu, petrecem între șase și opt ore pe zi în sală, uneori chiar mai mult.
O piruetă sau un salt care durează câteva secunde este rezultatul a mii de repetări. Publicul vede frumusețea momentului, însă în spatele lui există ani întregi de disciplină, accidentări, oboseală și dorința permanentă de a deveni mai bun. Baletul este una dintre puținele profesii în care perfecțiunea rămâne un ideal pe care îl urmărești în fiecare zi.
- Chiar, se spune că dansul este poezia mișcării. Ce este pentru dumneavoastră?
- Pentru mine, dansul este o formă de adevăr. Este modul în care pot exprima ceea ce uneori cuvintele nu reușesc să spună. Pe scenă nu interpretez doar pași sau coregrafii, ci emoții, povești și stări. Cred că acesta este farmecul baletului: faptul că poate atinge sufletul oamenilor fără să rostească niciun cuvânt.
- Care au fost cele mai importante scene pe care ați evoluat și cele mai dragi roluri interpretate până acum?
- Am avut privilegiul de a evolua pe scene importante atât din România cât și din Europa, fiecare dintre ele contribuind la formarea mea ca artist. Un loc aparte îl ocupă Opera Comică pentru Copii, dar și Opera Națională București, scena pe care îmi desfășor în prezent activitatea.
O experiență deosebită a fost turneul susținut în Italia alături de Opera Națională Română din Iași, unde am avut bucuria de a interpreta rolurile Giselle din „Giselle”, Zâna Dulciurilor din „Spărgătorul de nuci” și Odette/Odile din „Lacul Lebedelor”, în coregrafia maestrei Ileana Iliescu. A fost o experiență care mi-a rămas foarte aproape de suflet și care mi-a oferit ocazia de a împărtăși emoția baletului cu publicul italian.
Este dificil să aleg un singur rol preferat, pentru că fiecare personaj m-a învățat ceva diferit. Totuși, Odette/Odile ocupă un loc special în inima mea, fiind unul dintre cele mai complexe și provocatoare roluri din repertoriul clasic. Fiecare dintre aceste personaje m-a ajutat să cresc atât ca artist, cât și ca om și mi-a oferit bucuria de a spune povești prin dans.
- Ați plecat din Galați la o vârstă fragedă pentru a studia la Liceul de Coregrafie din București. Ce vă mai leagă de orașul nostru?
- Galațiul va fi întotdeauna acasă. Acolo sunt familia mea, amintirile copilăriei și oamenii care au crezut în mine încă de la început. De acolo a pornit totul, iar primii pași pe drumul pe care îl urmez astăzi au fost făcuți în orașul în care m-am născut.
Ori de câte ori revin, simt aceeași emoție. Mă bucur să regăsesc locurile copilăriei și oamenii dragi, pentru că, indiferent cât de departe mă poartă cariera, Galațiul rămâne parte din mine. Cred că rădăcinile nu se pierd niciodată.
M-aș bucura ca tot mai mulți copii din Galați să descopere frumusețea baletului și să aibă curajul să își urmeze visurile. Mi-ar plăcea ca povestea mea să le ofere încredere că și dintr-un oraș de la malul Dunării se poate ajunge pe marile scene, atunci când există pasiune, disciplină și perseverență. Dacă parcursul meu poate inspira măcar un copil să creadă mai mult în el și să nu renunțe la visul lui, atunci voi considera că am oferit ceva înapoi orașului din care am plecat.
- Care ar fi mesajul pe care doriți să îl transmiteți gălățenilor?
- Le-aș spune să aibă încredere în visurile lor, chiar și atunci când par prea mari sau prea îndepărtate. Eu sunt dovada că un copil din Galați poate ajunge pe scena Operei Naționale București și își poate construi o carieră prin muncă, disciplină și perseverență.
Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut de-a lungul timpului și sper ca povestea mea să le ofere curaj copiilor și tinerilor care visează să facă performanță, indiferent de domeniul pe care îl aleg. Cred că talentul este un dar, însă munca este cea care transformă un vis în realitate.
