După o vară în care au fost aproape pustii, căminele studențești au prins din nou viață. Aleea din fața lor a devenit neîncăpătoare încă de la primele ore ale dimineții, când studenții au început să sosească pentru a-și ocupa camerele.
Cu bagajele după ei și, în multe cazuri, însoțiți de părinți, aceștia au format cozi la administrație, în timp ce holurile s-au umplut de valize, genți și cutii.
Dincolo de aglomerația specifică zilelor de cazare, forfota de la cămine anunță revenirea la viața studențească: prietenii noi, nopți nedormite pentru examene sau petreceri și amintiri care vor rămâne mult timp.
Pentru bobocii veniți din județul Galați, dar și din alte orașe vecine, ziua cazării marchează începutul unei noi etape. Pentru mulți dintre ei, este primul pas spre viața de student și spre independență, cu tot ceea ce înseamnă aceasta.
Voi ce amintiri aveți din anii de studenție?

