În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o grădină a frumuseții și a tradiției strămoșești. A devenit firesc ca, în această zi toridă de vară, în preajma Sfântului Altar să slujească Arhiereul Dunării de Jos, însoțit de preoți și diaconi, la care s-a alăturat un grup de copii din localitatea gălățeană Vameș.
Și în acest an, în spațiul generos al grădinii s-au aflat meșterii populari din cele două județe ale Eparhiei - Galați și Brăila - care și-au expus obiectele făcute cu mâinile lor: îmbrăcăminte artizanală (mai deloc cele autentice, cu excepția Atelierului Mănăstirii Adam), icoane, sculpturi în lemn, vase de ceramică, produse din plante medicinale, în special, din lavandă. La cea de-a X-a ediție a Târgului de vară, de la Sfântul Ilie, au fost expuse și cuverturi, lăicere și ștergare românești, totul amintind de casa mare și primitoare a bunicilor.
Părintele Arhiepiscop a invitat credincioșii să admire exponatele prezentate la târg. Observând că tot ce cumpărăm este din străinătate, că nu mai suntem producători, ci doar consumatori de produse aduse, la calitate îndoielnică, adeseori, din afară, i-a îndemnat pe credincioşi: „Să bucurați, astăzi, sau când vă permiteți, pe cineva cu un obiect de aici, cu un lucru făcut de mâinile meșterilor noștri”.
Rugăciunea la Altarul de vară a avut darul să răcorească pelerinul, care s-a adăpostit la umbra Duhului Sfânt, a teilor, a salcâmilor și a nucilor, „arborele cu umbră amară și foșnet ușor” (Ana Blandiana).
Momentul primirii Sfintei Împărtășanii de către Arhiereu și slujitori a fost animat de cântarea liturgică a copiilor de la grupul catehetic din Vameș. Tot ei au încântat auditoriul cu cântece tradiționale...
Cuvânt de învăţătură
Pelerinii s-au bucurat de cuvântul de învățătură, prilej cu care Înaltpreasfințul Părinte Casian a explicat unele aspecte din viața și lucrarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, model al râvnei în rugăciune, al dragostei şi al slujirii lui Dumnezeu.
„Trei sunt darurile Sfântului Ilie și primul este rugăciunea în necazuri, în boli și bucurii. Domnul este Dumnezeul meu cel adevărat, așa se traduce cuvântul Ilie și noi trebuie să înțelegem că Dumnezeu ne vrea întotdeauna binele”, a explicat Părintele Arhiepiscop.
Referindu-se la tăria de caracter a Prorocului Ilie, am reținut că în încercările din viața sa, cu opt sute șaptezeci de ani înainte de Hristos, într-o comunitate în care numărul preoților idolești era imens, vreo 850, Prorocul s-a bazat întotdeauna pe ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă „Domnul este apărătorul meu”. „Creștinul știe bine acest lucru și, în toate împrejurările mai mult sau mai puțin prielnice, trebuie să se raporteze la Dumnezeu, să ceară și să primească mila Sa. Domnul nu a venit pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși. De aceea, cererea - «Doamne, miluiește!» - trebuie să fie permanent pe buzele noastre”, a continuat Înaltpreasfințitul Părinte.
„Altarul este locul unde se ard păcatele”
A doua calitate a Sfântului Proroc Ilie este „râvna lui pentru Altar. Altarul este locul unde se ard păcatele. Ilie era singur în faţa tuturor”. Când ura și prigoana s-au năpustit peste proroc, care îi mustra, cu îndrăzneală, pe rege și regină, pe toți cei care se închinau idolului Baal și zeiței Astarte, Ilie s-a retras în munte. „Acolo a chemat poporul rătăcit în idolatrie. Cum facem noi: când cu Tanda, când cu Manda. Ilie știa că omul este dispus mai degrabă să accepte o minciună, decât un adevăr. Așa a dat întâietate celor care îl urau pe proroc și nu-L iubeau pe Dumnezeu. Erau 850 de preoți mincinoși. Pe atunci, jertfa era vițelul, cum - astăzi - aducem noi prescura...”
Fiecare „tabără” s-a rugat la Dumnezeul său. Baal nu a răspuns... Focul nu s-a aprins la altarul idolesc, fiindcă un duh mincinos, înșelător pusese stăpânire pe adepții idolului... Prin semne și minuni, Ilie a demonstrat, cu zâmbetul pe buze, că Dumnezeul cel adevărat al lui Ilie este viu și a coborât foc peste Altarul pregătit de Proroc. „Prorocul Ilie a adus pietrele de la Altarele dărâmate ale celor 12 seminții. A ridicat mâinile și foc din cer s-a coborât... Să nu facem dumnezei din faptele noastre. «Altarul ca să fie și pietrele să ție, Cer sufletul și viața zidite-n temelie, spune Arghezi... A treia calitate a Sfântului Ilie este aceea de a deveni Altar, pentru semenii săi. Așa să facem și noi, pentru aproapele nostru”, ne-a recomandat Înaltpreasfințitul Părinte.
Poporul i-a ucis pe preoții idolești și îngâmfați, la pârâul Chișonului, iar Ilie a urcat pe Muntele Carmel cerând ploaie... Și ploaia a venit. Relatarea o puteți citi în amănunt, în cartea III Regi (17-22).
Filantropie
Parohia a oferit mai multe daruri de alimente celor aflați în evidența comunității, între aceștia asistații de la Fundația de Sprijin a Vârstnicilor. 20 de copii s-au bucurat de o excursie la Buzău, prin susținerea comunității de la Sfântul Ilie.
„Parohia Sfântul Proroc Ilie din cartierul Ada Marinescu din Galați reprezintă, pe cât este omenește posibil, o sinteză a pașilor Sfântului Profet Ilie. Casa filantropică de astăzi s-a născut din modelul casei văduvei din Sarepta Sidonului, iar ecoul copilului înviat de profet se regăsește în glasurile copiilor din comunitate. Lucrările lor sunt expresia speranței, a credinței și a dragostei pentru valorile sfinte, transmise de la bunici către nepoți, ocrotite de părinți și îndrumate de cadre didactice. Modelând lemnul, culoarea și făina, acești copii ne oferă o icoană vie în curtea casei lui Dumnezeu, chiar la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Recunoaştere
Părintele Dumitru Petrea, care a însoțit copiii din Vameș, a primit rangul de iconom, fiindu-i dăruită o cingătoare (un brâu) țesută la Mănăstirea Adam.
Părintele Marius Anton, parohul de la „Sfântul Ilie“, a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, fiind evidențiată lucrarea sfinției sale și a părintelui Nelu Perțea, consilier eparhial.
Mai ales, a fost amintit efortul celor două preotese de aici, pentru frumusețea pe care o așază, zi de zi și la fiecare sărbătoare, în grădina Sfântul Ilie și în sufletele pelerinilor, care nu s-au lăsat duși acasă prea curând.
