Legea salarizării a picat, în mod oficial. Președintele Nicușor Dan a anunțat eșecul negocierilor dintre partide

Legea salarizării a picat, în mod oficial. Președintele Nicușor Dan a anunțat eșecul negocierilor dintre partide
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Președintele Nicușor Dan a anunțat că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării, după negocieri intense în ultimele luni. Actul normativ trebuia adoptat până la 31 august pentru ca România să nu piardă cele 770 de milioane de euro aferente acestui jalon din PNRR.

Conform președintelui, „partidele și-au asumat însă împreună pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR și au convenit ca legea să fie adoptată până la sfârșitul anului, cu respectarea anvelopei salariale stabilite cu Comisia Europeană”.

„Această anvelopă nu va putea răspunde tuturor solicitărilor sindicale. Munca desfășurată în aceste luni și discuțiile cu sindicatele au clarificat foarte multe aspecte tehnice, legea fiind aproape finalizată din punct de vedere tehnic”, a adăugat Nicușor Dan, în contextul nemulțumirilor pe care le-a provocat proiectul de lege.

El a precizat că partidele vor fi cele care „vor stabili cum va fi distribuită anvelopa salarială între diferitele categorii profesionale și, implicit, nivelul veniturilor pentru fiecare categorie profesională din sistemul bugetar”.

Potrivit preşedintelui, Cotroceniul a mediat încă din luna mai o discuție între PSD, PNL, USR și UDMR pe tema legii salarizării.

„Din păcate, în ciuda negocierilor intense din ultimele luni, cele patru partide nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii. Această reformă esențială pentru întregul sistem bugetar nu ar fi trebuit să fie amânată ani la rând, începând din 2022. Am ajuns astfel ca un subiect atât de complicat și cu implicații sociale și economice majore să fie dezbătut sub o uriașă presiune a timpului”, a adăugat șeful statului.

Citit 3779 ori Ultima modificare Joi, 27 August 2026 23:36

12 comentarii

  • postat de Quaestio
    Joi, 27 August 2026 18:46
    86.124.202.***
    Ei Traiesc in lumea lor , Romania Smecherilor - Sunt Conectati la buget , nu ii Afecteaza cu Nimic .
    Asta e tot Secretul .
    D'aia nu dau 2 bani pe nimeni si Nimic .
    0
    4
  • postat de Baga ceapa la promotie si ii trece revolta romulanului...
    Joi, 27 August 2026 13:38
    86.124.201.***
    ...face o prajeala repede, impute un cartier si e jmecker iar, uita de toti politicienii.Dar daca ar fi o lege ca la americani sa ia bani din lobby, ar schimba legile de 3x/zi in functie de bani.
    2
    4
  • postat de Cetatean
    Joi, 27 August 2026 12:35
    86.124.200.***
    Toti niste imbecili. Ce le pasa ??? Traiesc ca impatatii au pensii speciale,progeniturile lor nu fac foame, mananca droguri, unii fura la nesfarsit. Toti mananca c.. la tv iar noi ca prostii platim s
    0
    7
  • postat de Von Bergovicz 24.3 cm Records
    Joi, 27 August 2026 10:39
    109.166.133.***
    Șto manevra:)) PSD ul are de hrănit toți lacheii care i aplauda și le asigura succesiunea la cioardă. Hai mă, ce dreq, lumea nu mai e așa cum credeți voi
    3
    25
  • postat de MIȘU
    Joi, 27 August 2026 09:50
    86.124.202.***
    Tot guvernul -TRĂDĂTORI, MINCINOȘI, HOȚI, de s-ar termina cu USR, AUR, PNL, SOS, UDMR, CHIAR ȘI PSD să dispară mutrele astea vechi de 25 ani de pe scena politică! Oamenii patrioți sunt marginalizați!
    14
    7
  • Joi, 27 August 2026 09:34
    86.120.239.***
    Dacă poporul Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fata Mea, și se va întoarce de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.
    19
    3
  • postat de pentru Roexit
    Joi, 27 August 2026 08:50
    86.124.202.***
    Pentru ca muncim putin, nu avem productivitate, nu inovam nimic si traim pe datorie! Avem de dat 60% din PIB si calculele arata ca atat ne permitem sa dam salarii! Daca am face mai putina politica,...
    5
    25
  • postat de Roexit
    Miercuri, 26 August 2026 23:39
    109.166.132.***
    Ce a aia mă , cu anvelopa salarială stabilita cu Comisia Europeană? Am ajuns râșii planetei, ne impun salariile, pensiile, apa, energia, aerul...Mai suntem un stat independent sau nu?
    29
    12
  • postat de mi-e sila ca am ajuns asa
    Miercuri, 26 August 2026 22:13
    173.245.207.***
    mi-e frica si de c. g, AUR, alexandresti si sosonci. atit poate sa iasa de valoare din neamul asta sa conduca tara? sintem un popor terminat. ceausescu, iliescu si mafia de partide. Finish.
    11
    43
  • postat de asta e solutia lui bolojan sa prelungeasca termenul de incasare cass. e din august 2025.ai gasit alte solutii. dute la iradwa. ponta m-a Im resionat in lacrimi la tv, acum. el e roman si iubeste ROMANIA. nu e singur. schirba
    Miercuri, 26 August 2026 22:08
    173.245.207.***
    cred ca trebuie cineva sa apese un buton de RESTART. sintem devalizati de partide. bolo spune ca pensionarii salveaza romania. pune ceva in pensie. ponta, la tv e patriot. sila. grindi e zeflemist.
    11
    9
  • postat de In timp ce pe restul cetățenilor îi jecmăniți cu taxe, impozite și prețuri mai mari, vă dați legi care să vă mărească privilegiile
    Miercuri, 26 August 2026 21:46
    86.120.239.***
    In plin deficit bugetar și inflație record,clasa politică vine cu o "mega" reformă- Legea Salarizării care urca plafonul cheltuielilor cu salariile bugetarilor de la 8 miliarde la 12 miliarde de lei.
    7
    48
  • postat de ROMANIA, tara fara speranta pentru romani. vinovatii: tot romani. neam blestemat.
    Miercuri, 26 August 2026 21:29
    128.127.118.***
    partidele joaca "cine pune mina pe ciolan", ROMANIA pierde 770 milioane euro. ok. o sa aveti reactia votantilor. ciolanul se va duce la altii, nu stiu daca mai buni. romani blestemati de ceausescu..
    4
    40

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro