Gălăţeanul Grigoraş Moisă şi brăileanul Cristian Ciauşu, pe scena Festivalului Mamaia

Gălăţeanul Grigoraş Moisă şi brăileanul Cristian Ciauşu, pe scena Festivalului Mamaia
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Gălăţenii şi brăilenii au fost norocoşi că i-au putut urmări, în prima seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, pe concurenţii care reprezintă aceste două zone folclorice: Grigorie Moisă – zona Covurluiului şi Cristian Ciauşu - Muntenia. Spunem „norocoși” şi pentru că, joi seară, ploaia a întrerupt spectacolul de la Mamaia şi transmisiunea în direct la TVR 1.

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – şi naistul brăilean Cristian Ciauşu s-au calificat, pentru al doilea an la rând, la Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”. Ambii au urcat pe scenă în prima seară de concurs, transmisă în direct de TVR 1.

Comori din sudul Moldovei

Prezentatoarea evenimentului, Iuliana Tudor, a anunţat că Grigoraş este student în anul I la Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea canto-clasic, din cadrul Universității Naționale de Muzică din București. A amintit că artistul a urmat cursurile Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați (canto popular), iar mai apoi a început colaborarea cu Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, în calitate de solist vocal.

„E foarte pasionat de hainele vechi, tradiționale, din zona Galațiului, de tradiții, de obiceiuri locale, dar și de cântecele pe care le-a preluat de la bătrânii satelor. Reprezintă în concurs Ţinutul Covurluiului, sudul Moldovei”, a spus Iuliana Tudor despre Grigoraş.

Gălăţeanul a prezentat în concurs două cântece: unul fără acompaniament orchestral şi unul de joc.

Recunosc, am încercat să aflu ce a cântat Grigoraş, pe scena de la Mamaia. Numai că aplicaţia Shazam s-a declarat neputincioasă. Şi pe bună dreptate!

La rugămintea noastră, Grigoraş ne-a dezvăluit că a interpretat un fragment din „Balada lui Vătămanu” din repertoriul regretatei Steriana Frigioiu, rapsod din Pechea. O comoară din folclor, care nu se găseşte decât pe nişte înregistrări. Iar bătuta „I-auzi mândră hora-n sat” face parte din repertoriul personal al lui Grigoraş.

Artistul gălăţean a ieşit în evidenţă nu doar cu momentele artistice! Ţinuta lui i-a atras atenţia din prima clipă Iulianei Tudor, care a vrut neapărat să afle care este povestea batistei prinse de costumul popular pe care interpretul îl purta. Reamintim că şi anul trecut ţinuta originală a lui Grigoraş a trezit curiozitatea prezentatoarei.

„Dacă anul trecut am venit la Mamaia cu o glugă ciobănească, anul acesta am ales să vin cu această batistă, pe care o purtau cavalerul de onoare şi domnişoara de onoare, la nuntă. De asemenea, o purtau flăcăii şi vorniceii. Astfel de batiste puteau avea cusute pe ele şi iniţialele miresei, pentru că făceau parte din zestrea ei”, a dezvăluit tânărul interpret.

De ce Brăila e în Muntenia

Festivalul de la Mamaia a adus Galaţiul şi Brăila pe aceeaşi scenă, pentru că următorul concurent după Grigorie Moisă a fost brăileanul Cristian Ciauşu, interpret la nai.

Reamintim că, dincolo de legăturile lui puternice cu Galaţiul şi cu Ansamblul „Doina Covurluiului”, naistul este unul dintre câştigătorii pe drept ai trofeului „Românii au talent”.

Instrumentistul din Brăila a interpretat „Doina din Carpaţi”, „Brâul” şi „Hora Mărţişorului”.

În culisele festivalului, acolo unde s-a întâlnit cu Grigoraş, Cristian Ciauşu a trebuit să răspundă la o întrebare deloc uşoară: de ce brăilenii şi gălăţenii care sunt despărţiţi de numai 9 kilometri, unii sunt munteni, iar ceilalţi – moldoveni?„Aşa sunt delimitate zonele etnofolclorice ale ţării. În Brăila este Muntenia, Galaţiul este în Moldova, iar pe celălalt mal al Dunării este Dobrogea”, a răspuns Cristian Ciauşu.

În această seară, şi Grigoraş, şi Cristian au, cu siguranţă, emoţii! Pe scena de la Mamaia are loc festivitatea laureaţilor şi sperăm din toată inima să-i vedem printre premianţi. Merită cu prisosinţă!

Citit 1413 ori Ultima modificare Sâmbătă, 29 August 2026 00:13

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro