Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a fost acordat Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.
Decernarea distincţiei a avut loc în deschiderea celei de-a XXXVI-a ediții a „Saloanelor Moldovei”, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” din Chișinău. Expoziţia cuprinde 224 de lucrări – pictură, sculptură, grafică și artă decorativă – care vor putea fi admirate până pe 17 septembrie.
„Adresez mulțumiri onoratului juriu și organizatorilor acestui prestigios proiect dedicat artei contemporane din spațiul românesc! De asemenea, transmit felicitări tuturor colegilor participanți la această manifestare culturală!”, a transmis Corcăcel pe pagina sa de Facebook.
Evenimentul cultural a fost relatat de jurnaliştii de peste Prut, care au apreciat lucrarea artistului gălăţean pentru profundele conotații filosofice.
„Noi, oamenii, și, în primul rând, artiștii, suntem niște piese pe tabla vieții, în care admirăm și în același timp, criticăm și iarăși, în același timp, participăm la spectacolul vieții, unde sunt piese de tot felul, de la regi până la pioni și bineînțeles și nebunii”, a declarat artistul plastic pentru Moldova 1.
După cum relatează presa culturală din Republica Moldova, expoziția este mai mult decât o întâlnire anuală a artiștilor de pe ambele maluri ale Prutului. Aceasta a devenit un reper cultural care demonstrează că, atunci când politica ridică frontiere, cultura continuă să construiască punți.
Proiectul cultural „Saloanele Moldovei” a început în 1990 şi se manifestă ca un act simbolic de unitate prin artă între România și Republica Moldova.

