Motivul păsării l-a preocupat pe Brâncuși ani în șir. L-a preocupat în așa măsură, încât, în perioada cuprinsă între 1912 – 1940, el a realizat un număr de 29 de lucrări în marmură de diferite culori și bronz șlefuit.
Aceste numeroase variante nu înseamnă deloc monotonie, îngustime tematică și nici lipsă de inspirație, ci se înscriu în obișnuința artistului de a explora un anumit subiect până ajunge la chintesența lui, la esențializare, la acea condensare și simplificare a expresiei plastice prin care el a revoluționat sculptura secolului al XX-lea, punându-și pecetea pe evoluția viitoare a acesteia.
„N-am căutat în întreaga mea viață, spunea Brâncuși, decât esența zborului. Pasărea este simbolul zborului, iar zborul îl va scoate pe om din limitele înguste ale materiei grele”. Păsările lui măiestre sunt rezultatul acestor chinuitoare, dureroase, dar în același timp nobile căutări, materializarea artistică a mișcării cuprinse în avântul zborului spre un spațiu nemărginit.
În forma lor sculptorul a urmărit redarea descătușării spiritului de materie, surprinderea în așa fel a dinamicii mișcării încât să dea păsării aerul unui zbor fără efort. Păsările lui au devenit simbol al eliberării omului de orice constrângere materială, al posibilității lui de a ieși din lumea comună. Totodată, din punct de vedere al realizării plastice, ele se constituie ca metafore ale aspirației artistului spre dinamismul spațial al volumului, împlinire la care a ajuns numai printr-o muncă îndelungată.
Izvorul acestor inegalabile opere de artă, care de la început au surprins, au intrigat, dar au și fascinat, îl constituie pasărea din basmele noastre populare, înzestrată cu puteri miraculoase, care înfruntă fel de fel de primejdii, conducându-l pe Făt Frumos în căutarea Ilenei Cosânzene, sau îi scoate pe îndrăgostiți din toate încurcăturile în care îi aruncă soarta. Tot atât de importantă pentru obârșia lor este frecvența atât de abundentă a motivului, în forma sa stilizată, pe scoarțele din Oltenia precum și din alte zone etnografice românești.
Prima lucrare din ciclul Păsărilor a fost creată în 1912
A intitulat-o „Pasărea măiastră”, cunoscută și sub denumirea „Măiastra”. Se află în posesia Muzeului de Artă Modernă din New York. Este lucrată din marmură albă (55,90 cm) și are pe soclul de jos o cariatidă formată dintr-o pereche de îndrăgostiți ce susțin un al doilea soclu pe care se află pasărea. Pieptul îi este ovoidal, foarte bombat, puternic. Aripile sunt încorporate trupului, făcând un tot cu coada și cu ghearele. Are capul mic, întins în sus, ciocul puțin deschis și ochii ațintiți. Șlefuirea merge până la exprimarea transparenței. Lumina este absorbită și reflectată de suprafața netedă și lucioasă cu o voluptate de-a dreptul uimitoare. Sub dalta lui Brâncuși materia se spiritualizează, dobândește o nouă viață.
Despre „Măiastra”, sculptorul va spune: „Am vrut ca ea să-și ridice capul fără a exprima prin această mișcare mândria, orgoliul sau disprețul. A fost problema cea mai grea. Am rezolvat-o după un lung efort, când mi-a reușit să redau această mișcare integrată în avântul zborului”.
În același an, 1912, Brâncuși a mai realizat trei Măiestre: două din marmură, aflate la Muzeul de Artă Modernă din Paris și Muzeul de Artă din Philadelphia (SUA), și una din bronz lustruit, intrată în Colecția Peggy Guggenheim. După trei ani, în 1915, reia motivul, creând până în 1940 alte variante, pe care le intitulează „Pasărea galbenă”, „Pasărea de aur”, Pasărea în spațiu”, „Pasărea în văzduh” sau numai „Pasărea”.
În căutarea esenței zborului, Brâncuși simplifică, suprimă capul păsării, trupul îl subțiază, elimină orice asemănare cu realitatea concretă, linii curbe ajungând să sugereze doar mișcarea, elanul, avântarea în spațiu. Astfel eliberat, eliberat de tot ce ar fi fost de prisos, volumul se înalță în spațiu dând impresia unei forțe ascensionale asemănătoare cu cea a rachetelor, contopindu-se cu universulFormele aerodinamice, suple, grațioase, devin ele însele metafore poetice ale aspirației sculptorului de a se elibera de cătușele materiei și alesubiectivismului, de „a se desprinde de sine însuși”, această desprindere fiind de fapt, după istoricul de artă germano-elvețian Carola Giedion- Welcker, „laitmotivul întregii vieți a lui Brâncuși, care a căutat să supună eul subiectiv unui principiu universal”.
Procesul „Păsării în spaţiu”
Academicianul George Oprescu socotea că „motivul Păsării măiestre a reprezentat unul dintre visele cele mai îndrăznețe ale sculptorului, întruchipat ca simbol al eliberării omului și al înălțării spiritului scăpat din lanțurile pământești, ca aspirație spre tot ce e luminos și mare”.
„Pasărea în spațiu”, achiziționată de pictorul fotograf american Edward Steichen, va declanșa în 1926 un răsunător proces în Statele Unite ale Americii, inspectorii vamali din New York refuzând să o considere operă de artă și supunând-o la taxe vamale ca pe orice obiect utilitar.
Procesul a durat mult și numai după doi ani, judecătorii, luând în considerație argumentele aduse în favoarea apariției unei noi școli artistice, ai cărei exponenți preferau să zugrăvească idei abstracte decât să imite obiecte obișnuite, au dat o sentință în favoarea lui Brâncuși. În acel moment, sculptorul român devenise deja o celebritate mondială.
Despre această lucrare, William Zorach, cunoscut sculptor și pictor american, scria: „«Pasărea în spațiu» a fost poate prima idee realizată în bronz. Nu știu dacă se poate spune că această sculptură reprezintă o pasăre, dar ea exprimă ideea vitezei unei păsări în plin zbor. Însuși titlul ei posedă o excepțională forță de fascinație. Este o formă strălucitoare, de o lustruire perfectă. Frumsețea sa rezidă în maniera extrem de simplificată și înaltul grad de tratare a formei. Ea reunește simplitatea cu plenitudinea, are un conținut emoțional și intelectual care nu este redus, ci împlinit prin această simplitate”.
În același sens, Petru Comarnescu găsește fascinant modul cum a ajuns Brâncuși „de la geometria stilizării familiară meșterilor populari, la geometria și matematica celei mai înaintate și îndrăznețe tehnologii, depășindu-și ca și Leonardo da Vinci vremea, prefigurând sau anticipând forme de străbatere a spațiului, pe care abia mai târziu știința mecanicii și tehnologia mondială le vor defini, utiliza și răspândi”.
„Nu pasărea am vrut să o redau, ci harul ei, zborul, elanul”!, va spune Brâncuși. Sau: „N-am căutat toată viața mea decât esența zborului. Zborul, ce fericire! Eu nu creez păsări, ci zboruri”.
Pasăre măiastră uriașă, asemenea Statuii Libertății din New York
În 1938, după inaugurarea ansamblului monumental de la Târgu-Jiu, Brâncuși și-a exprimat primarului Capitalei Dem. I. Dobrescu dorința „de a înălța într-una din piețele Bucureștiului o Pasăre măiastră uriașă, asemenea Statuii Libertății din New York, Pasăre care ar fi putut vesti la distanțe mari, în tăria cerului, bucuria sufletului descătușat de materie” (apud Barbu Brezianu, „Brâncuși în România”, Ed. BIC ALL, București, 1998). Cam în aceeași perioadă i-a mărturisit scriitorului și publicistului Petre Pandrea că a fost invitat de Muzeul din Chicago pentru a turna „Măiastra” în oțel inoxidabil, iar criticului de artă finlandez Göran Schildt, care contempla „Pasărea în văzduh”, i-a declarat că ar fi dorit să ridice o Pasăre mare cât Turnul Eiffel în mijlocul unui oraș modern „ca să dăruiască celor care ar fi zărit-o de la orice fereastră, seninătate și liniște”.
Din păcate proiectele și dorințele artistului nu s-au realizat, iar în țara noastră nu se află niciuna din creațiile ce alcătuiesc ciclul „Păsărilor”.
Cioplite în marmură albă, neagră, galbenă, gri și albăstruie, turnate în bronz, pe care mâinile sale le șlefuiesc la maximum, sau rămase doar la stadiul de ghips alb și colorat, „Păsările” lui Brâncuși, de dimensiuni diferite, ce ating uneori chiar peste doi metri, aflate astăzi în cele mai mari muzee ale lumii, vorbesc despre genialitatea creatorului lor, despre aspirațiile înalte ale unui popor ce a dăruit universalității pe acest inegalabil artist, care și-a făcut din simplitate nu un scop, ci a ajuns la ea apropiindu-se de sensul real al lucrurilor.
„Nu căutați formele obscure sau mistere, va spune sculptorul despre opera sa. Este bucuria pură pe care v-o ofer. Priviți sculpturile mele până la ceea ce se vede …”
