Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
1 comentariu

"Mă Predescule, să ne faci tocmai tu, fecior de moşier, băiet cu liceu, botezat ortodox, una ca asta! Cu o necredincioasă!” Sublocotenentul Predescu întepenise în poziţia de drepţi, nu i ordonase să răspundă. I se prelinse o picătură de sudoare pe frunte, îi intră în ochi, dar nu avea ce-i face! Maiorul Pantelimon N. Popescu făcu semn ordonanţei sa iasă naibii din biroul de front. Acum, fără martori, maiorul o mai îndulci: "Victoraş băiatule, te nenoroceşti! Mă bagi în rahat, ne bagi pe toţi, dar pe tine mai întâi! Dacă nu aflam, dacă nu-mi spunea amicul Müller de la SD, te arestau ei, nu noi!” SD - Sicherheitsdienst Sicherheitsdienstdes Reichsführers-SS nu-i Abwerul, a impus supraveghere continuă asupra fiecărui individ din Reich! "Iar ţie tocmai ţi-a venit să te însori cu rusoaica, cu voal alb şi popă militar!" "Permiteţi să raportez: nu cu voal, cu batic alb, că asta am găsit. Şi nu e atee, ea s-a rugat sărăcuţa şi când trăia Stalin, dar în secret!"  "O vor deporta, a încălcat Legea rasială cu tine", aruncă maiorul. "Şi pe tine ar trebui să te predăm nemţilor." După ce sovieticii fuseseră înfrânţi, în toamnă, la Cotul Donului - şi asta nu se întâpla dacă nu crăpa Stalin, germanii îi tratau pe români drept cetăţeni de mâna a doua, mai rău decât pe ruşii care lucraseră în Gosplan - Comitetul planificării de stat, pe care Reichul îi folosea acum pentru a câştiga  timp: maşina de război cerea petrol, oţel, grâu şi zahăr! Beria ştiuse să negocieze predarea necondiţionată, dar chiar şi el era obligat să poarte steaua roşie impusă de nemţi, cusută pe umăr. Măcar nu era o stea galbenă...

"Permiteţi să raportez: şi-au făcut câte o prietenă..." "Cel puţin una", apăsă maiorul. "Numai că dumneata, camarade, ai una singură!" "Şi asta-i  grav?" "Grav, măi Predescule, asta înseamnă că ţi sau aprins călcâiele după o rusnacă, după o duşmancă, din şleahta învinşilor. Noi suntem învingătorii: cu femeile băştinaşe, le folosim, nu le iubim!"

De undeva, răsuna Marşul Radetzky - o placă de patefon capturată. Anul Nou 1943 cădea în câteva ceasuri doar, peste o lume în care britanicii semnaseră armistiţiul, japonezii intraseră în Manciuria, iar americanii îşi păstraseră neutralitatea: Pearl Harbour nu avusese loc - împăratul Hirohito murise pe 4 decembrie '41, cu o zi înainte de a semna apobarea atacului antiamerican. Băieţii de la  MT - Ministerul Timpului, îşi făcuseră bine treaba, ca şi cu Stalin, iar acum se pregăteau să îl elimine pe Hitler. La MT, până şi telepaţii de serviciu sărbătoreau acum Anul Nou 2643.

(2)

Începea Anul Nou 2643.  În Munţii Stâncoşi, unde e stocată în cristale aşa-zisa Istorie-etalon – eu n-aş băga însă mâna-n foc că nu e la rândul ei un duplicat denaturat! - n-a căzut zăpadă nici sus. Zăpadă nu mai vezi în vremurile noastre decât, normal, pe la Ecuator. Eu nu înţeleg de ce nu schimbă ăştia Istoria încât clima să nu fi înnebunit atât de mult încă din întunecatul secol XXI! Dar nu schimbi Istoria învingătorilor: mari producători de motoare cu combustie internă poluante, asta n-o să se schimbe niciodată! Schimbările s-au făcut şi se vor face, aprobate sau nu de Ministerul Timpului, doar ca să îngenuncheze mari pieţe de desfacere IT, pentru schimbarea în timp a majorităţilor etnice sau pentru cine ştie ce fantasmagorie trece prin capul ştabilor MT! Iar bieţii teletemporali – telepaţii care pot induce şi comenzi hipnotice unor subiecţi de acum sute sau chiar mii de ani - n-au parte de sărbătoare! Pitt ăsta de pildă, care tocmai se documentează despre luptele de la Cotul Donului din 1942, înainte de Schimbare în Istoria iniţială. Ce mare lucru a fost să-i şoptească... în gând lui Leventiy Beria, maimuţa vicleană şi crudă, de la mii de kilometri şi de la sute de ani distanţă, că numai  otrăvindu-l pe Tătucul Stalin va scăpa de veşnica ameninţare că dictatorul îl va executa şi pe el?

Mi se pare că tot Pitt lucrase şi în mintea acelui Villain, la timp, căci Jean Jaurès voia să iniţieze o grevă generală în lume, pentru a opri începerea Primului Război Mondial. Şi vă daţi seama că pierderile unei greve generale globale însemnau mai mult decât bani: un precedent periculos, în care numărul demonstranţilor învinge puterea aleşilor, iar demonstranţii se învaţă cu puterea străzii! Însă mintea lui Pitt, un telepat de asemenea depresiv, s-a înţeles imediat cu cea a nervosului Villan: a fost destul să-i comunice că Jaurès îşi bea şvarţul la Cafeneaua Croissant, pe strada Montmartre, la numărul 146. Două focuri de revolver şi pa grevă generală, şi nici măcar Rosa Luxemburg n-a mai ajuns preşedinta socialistă a Germaniei, dar ne-am procopsit în schimb cu Hitler... Încă dificil de ucis de la sute de ani distanţă! În CEALALTĂ Istorie, în anul 2519, Rusia, ultimul bastion al capitalismului industrial, devenise comunistă. Eurasia era demult un sovhoz uriaş. Pitt l-a convins însă pe Villain...

Pitt citea acum trist, mirându-se de câte schimbase: „În dimineaţa  de 19 noiembrie 1942, pe o ceaţă foarte deasă, grupări de forţe puternice ale Armatei Roşii  au trecut la ofensivă în fâşia Armatei 3 române”...

(3)

Operatorul şef teletemporali Pitt tocmai recitea istoria iniţială, pe care chiar el o schimbase odată cu psimanipularea lui Beria: "În dimineaţa  de 19 noiembrie 1942, pe o ceaţă foarte deasă, grupări de forţe puternice ale Armatei Roşii au trecut la ofensivă în fâşia Armatei 3 române. În luptele de la Cotul Donului şi din Stepa Calmucă au căzut 150.000 de soldați români şi 100.000 de  transilvăneni mobilizaţi în armata ungurească"... Istoria modificată notifica acum doar patru ofiţeri, doi subofiţeri şi nouă soldaţi români pieriţi într-un schimb nefericit de focuri, practic "un accident de luptă"... Mai căzuseră, în noua variantă, şi cinci soldaţi din detaşamentului de schiori "colonel Rotta". Franţa e învinsă, Rusia e cucerită şi împărţită cu Japonia, Anglia a semnat armistiţiul, SUA rămâne neutră. Soldaţilor Corpului 48 blindat german, în care intră şi Divizia 1 blindată română, li se dau  acum doar gloanţe de manevră, dar ruşii nu trebui să afle! Toată muniţia e trimisă în Africa, spre El Alamein, ultimul teatru de război, unde neînfricaţii băieţi din Afrika Korps, copiii feldmareşalului Erwin Rommel, înroşesc şinele panzerelor Reichului cu sângele rebelilor britanici, care tot nu se predau, în ciuda ordinelor premierului Churchill.

Programul TIMEACHANGESABOUT, deja testat şi la alte schimbări majore, trasa o aşezare geopolitică logică viitoare: în continuare, americanii nu vor beneficia de talentul superinginerului von Wernher Magnus Maximilian Freiherr von Braun, creatorul rachetelor balistice V ale naziştilor - el nu va mai proiecta navele spaţiale "Apollo" şi omul nu va ajunge deci nici  pe Lună. Pagubă-n ciuperci, oricum n-au Coca Cola acolo! Nici Laika nu va exista, poate vreun doberman german să urce printre stele. Americanii nu vor construi niciodată bomba atomică, Hiroşima şi Nagasaki nu vor mai fi învăţate la istorie şi nici atracţii ale turismului cultural postbelic nu vor mai fi, cu sutele lor de mii de morţi atomizaţi cu tot, nici Dresda nu va mai arde de tot, bombardată de aviaţia Aliată, care calcinase în cealaltă istorie vreo 24.000 de civili.

Acum, Pitt lăsase programul să ruleze: între timp, îl sâcâia legătura psihotemporală cu Acea Nataşa. Mintea femeii rămăsese agăţată de a sa. O legătură utilă Dincolo, unde Armistiţiul nu însemna încă Pace...

(4)

Pentru cei nefamiliarizaţi cu mişcările temporale, trebuie spus că o schimbare majoră în trecut se propagă aleator: în timpul nostru poate dura săptămâni, luni sau chiar ani până la apariţia modificărilor. „Noul” timp... întârzie. Lorzii Ministerului Timpului, cei protejaţi de câmpuri energetice atemporale, Cei-care-îşi-amintesc, cunosc, zice-se, şi istoria adevărată, şi Schimbările de până acum. Chiar şi eu am la dispoziţie oricând şi înregistrările Istoriei-etalon, pe cristale, în depozitele fără sfârşit din peşterile Munţilor Stâncoşi. Dar oare poţi fi sigur că Ei n-au modificat şi Originalul?

Acum, chiar şi de Anul Nou, nu era timp pentru o vacanţă: Pitt studia diagramele deformărilor fenomenelor istorice cunoscute şi, la o adică, pshihoinginerii temporali vor mai putea cârpi pe traseu schimbările care ar fi dezavantajat prea mult (pe unii din) epoca noastră.

Comandorul Marell Pattonsen, directorul general MT - Ministerul Timpului, îi ceruse acum un plan al probabilităţilor viitorului anului 1942 modificat, iar Pitt desena în aer holograme, în stânga cu un pahar (mic) de şampanie - în fond era  Anul Nou, care va deveni un an... cu totul şi cu totul nou, el trebuia deci să compare realităţile, cea veche şi cea nouă probabilă.

Chiar acum, înapoi, în noul 1942, sublocotenentul Victor Predescu era escortat de doi soldaţi nemţi, însoţit de ordonanţa care îi căra valiza de lemn. „Domnu´ sublocotenent, îi şopti  pe drum, sfios, Vasile ordonanţa, oari crediţi cî ne-or mai da nemţâi ăştia şi ceva înapoi din Ardealu´ nost´?” Predescu ridică din umeri. Nu avea cum să ghicească, dar peste câteva secole, când Europa va ajunge o mare federaţie cu capitala la Nuremberg, depăşind economic şi militar Statele Unite, cine naiba de la MT va mai deosebi Transilvania secolului XX german de cea inventată din cărţile lui Verne ori Stoker?

Obersturmannfuhrerul Hans Müller îl primi pe sublocotenentul român în birou. Se sculă în picioare, ca şi cum ar fi avut în faţă un tip dintr-o naţie ariană egală, deşi Predescu era şi cam prea brunet pentru standardele naziste! La semnul germanului, garda ieşi tăcut afară, închizând bine uşa, însă tot era frig în birou! Puţin lemn mai e noaptea asta în Rusia! Pădurile fumegă, iar noi tremurăm... „Herr lieutenant, te rog să stai cât mai comod!” - îl ridică în grad Müller  şi îi  zîmbi ca un civil amabil. De altfel, neamţul purta un halat cât de cât călduros peste uniforma descopciată.

(5)

Acum, de Anul Nou 2643, care urma să devină foarte curând, după schimbările din 1942 „vechi” un nou 2643, era încă destul timp pentru studiul diagramelor deformărilor fenomenelor istorice cunoscute şi, la o adică, pshihoinginerii noştri temporali mai puteau cârpi pe traseu schimbările care ar fi dezavantajat (pe unii din) epoca noastră.

Pitt verifica de obicei primul traseul Schimbării, iar până la Propagare în timpul nostru, până când schimbarea avea să ne afecteze şi noi să uităm Trecutul Vechi, o echipă de tempoingineri va avea destulă vreme la dispoziţie pentru mici ajustări de sens ale istoriei...

În noul 1942, obersturmnannfuhrerul Hans Müller tocmai îi turna sublocotenentuluui român Victor Predescu un coniac. Unul franţuzesc veritabil! „Ştiţi, her leutnant, NOI am dori să îl scoateţi din joc pe Buldogul englez!” Predescu se bâlbâi: „Buldog? Doriţi să... vânăm câini?” Neamţul zâmbi: „Vorbeam chiar despre sir Churchill, premierul britanic. În trei zile, va fi prezent ca invitat special la Conferinţa Hitlerjunged de la Drezda. Desigur, băuturile, carnea, sosul, coniacul, trabucurile cubaneze, chiar şi făina care va fi folosită la bucătăria oficială a fost deja verificată de agenţi britanici, care supraveghează aprovizionarea noastră. De altfel, am părea nişte laşi să ne ucidem un oaspete, premier dintr-o ţară care tocmai a semnat Armistiţiul, nu? Aceasta ne-ar aduce şi ceva complicaţii birocratice. Dar… un român? Un ofiţer român, care să fie apoi executat de noi, ar fi i-de-al!” Predescu dădu coniacul pe gât, dar neamţul zâmbi. “A, staţi liniştit: asasinul, teroristul ar fi executat numai... oficial Iar el – dumneata adică, împreună cu fermecătoarea frau Nataşa, veţi putea să vă petreceţi în schimb luna de miere în Cuba. Sunt foarte bun prieten cu herr Ford, celebrul stăpân al celebrei fabrici de automobile Ford, Wokswagenul american. Herr Ford, care l-a inspirit pe Fuhrer când a scris “Mein Kampf”, face maşinuţe aproape la fel de buna ca şi cele germane...” Apoi, îngrijorat: „Avem nevoie de oameni ca el! Chiar şi după capitularea URSS, americanii se bolşevizează pe zi ce trece. Ce ne-am face noi fără preşedintele Fulgencio Batista în Cuba, în coasta lor?”

(6)

Dar chiar acum, prin uşa cu oglinzi a dulapului, care se deschise scîrţâind, sublocotenentul Predescu o văzu pe Nataşa. În picioare, palidă, legată confortabil însă, cu un fular peste gură, îmbrăcată apoape elegant - desigur, haine confiscate de la vreo evreică moartă. Obersturmnannfuhrerul Hans Müller îi dădu tânărului o baionetă şi-i făcu semn că poate tăia legăturile, în timp ce îi turna şi ei în pahar. Oare ea nu lucra şi pentru friţi? - mă întreb...

Un atentat temporal... Istorie risipită precum nisipul: vântul formează alte dune în locul celor spulberate, iar noile dune seamănă cu cele vechi...  După Schimbare, „noul” timp vine ca un râu ca se umflă la izvoare după o ploaie torenţială, puhoiul ajunge însă mult mai târziu la vărsare, şi tot mai scăzut... Elastic, timpul mai atenuează efectele, ca şi când ai trage cu pistolul prin pernă.

Pattenson ordonase lui Pitt s-o controleze în continuare pe Nataşa. Şi, dacă ea îi va însoţi la Dresda, aşa cum tocmai promitea, în noul 1942, obersturmnannfuhrerul Müller, sublocotenentul Predescu o va asculta din nou, chiar dacă acum sorbea cuminte coniacul neamţului.

„Ce dracu´, ca de la as la as, herr Predesco, Churchill ăsta a dat acum doi ani ordin să se scufunde flota franceză la Mers-el-Kebir, în Algeria, doar ca să nu capturăm noi navele: au murit atunci 1.300 de marinari francezi. Fuhrerul nostru nu şi-ar ucide aliaţii!” Prin Nataşa, Predescu aflase că în lagărele naziste civilii erau arşi: până în 1965, bine arganizat, sistemul ar fi exterminat şi pe „nearienii” din România! „În ´20, ca secretar de stat de război, a ordonat bombardamente ale „câinilor războiului” şi folosirea gazelor contra triburilor de kurzi din Irak, bombardamentele câinilor războiului”, continuă neamţul („Că voi aţi fost domnişoare!” - spuse doar în gând românul). „Dar va trebui prudenţă: este foarte viclean şi hârşit: era doar un ţânc civil când, în Al Doilea Război al Burilor, a evadat dintr-un lagăr de concentrare din Pretoria, erou naţional!” Şi, ca să pună bomboana pe colivă, neamţul adăugă: „Atunci era un nenorocit de ziarist (aici Müller pufni, nervos, renunţând la maniere): era corespondent de război pentru „Morning Post”!”

(7)

Legea Echivalenţei Evenimentelor pare să dovedească asta: orice schimbare majoră a istoriei va fi contrabalansată cândva de o nouă schimbare, de importanţă echivalentă, care păstrează în mod automat, nu ştim de ce (poate o fi mâna lui Dumnezeu aici?), o constantă a numărului de oameni în viaţă şi un nivel al satisfacţiei de mase cam în aceeaşi proporţie ca în vechea istorie... Asta îi spunea mereu domnul Pattonsen supusului Pitt, manipulatorul psiho-temporal. "Pitt, nu ne deranjează foştii dictatori, ei şi-au făcut de cap în adâncul istoriei: ne deranjează însă imperiile dezvoltate până acum după victoriile sau după înfrângerile lor lor” - exact aşa  îi explicase Pattonsen lui Pitt misiunea. "Putem elimina şi pe Hitler, aşa cum l-am eliminat pe Stalin, dar se acumulează două presiuni cauzale şi asta ar putea provoca "sfâşierea pânzei temporale" şi, să spunem, de anul viitor, poate mai devreme, Imperiul metacronic IT rusesc va dispărea de parcă nici n-a fost în suta asta de ani în istorie, rămâne doar al nostru..."

O legendă absurdă spunea despre comandorul Pattonsen, directorul general al Ministerului Timpului, că ar tulbura fiecare istorie veche doar pentru a produce schimbările subtile care să-l facă să se nască în altă, apoi în altă şi în altă zodie, poate mai fastă. Sigur că nu cred chestia cu zodiile, însă asta spune totul despre Pattonsen, despre puterea pe care i-o atribuim!

Uciderea unui dictator nu schimbă lucrurile la fel de mult precum uciderea unei muşte în trecut! În locul unui dictator vine altul sau o formă de manipulare nouă, aparent luminoasă... Pitt, uneori determini bucătarul de acum două veacuri să taie altă găină şi, iată, mai târziu mici schimbări-lanţ înlocuiesc pe ici, pe colo un dictator dintr-o istorie cu un dictator dintr-o altă istorie, o perioadă mică de proges sau de belşug cu o alta, îndelungată, de recesiune, molime ori războaie, dar ce ne pasă nouă de istorie, din moment ce ea este ceva deja trecut?

Nemţii vor să testeze bomba atomică şi, dacă Churchill ăsta moare (hm, auzi, în istoria ailaltă i-au dat Premiul Nobel pentru Literatură!), britanicii ar  putea rupe armistiţiul. Asta nu ar afecta şi USA, îşi mai notă domnul Pattenson, apoi desfăcu şampania.

(8)

Acum, Nataşa îl luă strâns pe Victor de braţ. Erau singuri pe holurile baroce şi astfel ofiţerul în uniformă nu încălca nicio regulă a onoarei militare. Sigur, spionii SD mişunau şi aici, dar ei nu erau interesaţi de latura afectivă ori sexuală. Treaba lor era ca românul să-şi primească gloanţele abia după intrarea în sala de recepţie, DUPĂ ce trecea de filtrele poliţiei militare. Victor nu-i iubea pe nemţi. Nici pe englezi. Iubea pe cineva? Da, pe EA. Era prima femeie din viaţa lui, ochii ei tragici puteau deveni blânzi doar când atingeau chipul lui. El o arestase, după ce restul familiei ei fusese mitraliată în faţa sa, chiar şi copiii. Nu putuse interveni pentru ei, dar măcar reuşise să o salveze. Se simţise atunci cumplit de vinovat. Dar Nataşa nu-i reproşa nimic... Oare ea îl iubeşte ca o fanatică, îl foloseşte, sau câte ceva din amândouă?

Intrară în Salon. Goebbels, Ministrul Propagandei Publice, îmbrăcase garda fuhrerului în ţoalele Gărzii elveţiene a Papei. Avea umor cinicul ăsta bolnăvicios!  Pistolul avea să fie strecurat sub şervetul împăturit chiar de lângă locul  megapropagandistului. Între el şi Magda. Dar ce nu ştiau nemţii, era că Victor nu va trage în englez!

„La Ei ar fi Anul Nou 2643”, tocmai îşi şoptea sir Churchill. „Aici e 1942 şi mă dor picioarele! Hitler mi-a zâmbit greţos. Ce-i mai tremură mâna!” SIMŢEA din nou ASTA, legătura sa cu Pitt, prin Nataşa! Britanicul încerca să ghicească ce putea fi: „Să cred în aşa ceva, că mă dor picioarele aici, însă dau ordine cuiva din viitor?! Pitt ăsta, iată, mi se supune... Mă tot asigură că mă va asculta şi că nu voi păţi nimic rău aici la Drezda. Spune că i-a cerut deja Nataşei (o rusoaică?!) să-l convingă pe un ofiţer român să nu tragă în mine...” Şi primul-ministrul britanic închise ochii, simţind cum gândul său intra acum din nou în mintea celuilalt din viitor, ca o baionetă nouă în carnea duşmanului. Şi ceru, printr-un alt mic efort, care îl făcu să zâmbească: „Ordonă-i românului ăla să-l execute pe Hitler la poza de grup, chiar lângă mine! Şi... pe Speer. Nu-mi place megalomania arhitecturii ăstuia!” - murmură Buldogul, fără să fie într-adrevăr sigur că undeva, cândva, îl asculta cu adevărat cineva şi că de la Drezda, pe care „de data asta” nu o bombardase nimeni, se va mai întoarce viu...

Ilustrație de Victor Cilincă

Citit 2010 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iulie 2017 13:56

1 comentariu

  • postat de Luchian Luni, 29 Mai 2017 18:58 Link la comentariu
    0
    5

    Superb fragment de nuvela.Ar trebui sa scrieti o carte sau o serie de carti sau macar nuvele mai ample cu subiect Istorie Alternativa, cum ar fi fost daca.........

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.