Radu Georgescu

Radu Georgescu

ANALIZĂ. Leul a pierdut peste 3,1% de la începutul anului

Luni, 24 August 2026 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Euro a atins în data de 6 mai un maxim istoric de 5,2688 lei, la scurt timp după votarea în Parlament a moțiunii de cenzură AUR – PSD. Din acel moment, cursul nu a scăzut sub pragul de 5,20 lei, astfel că, față de începutul anului, leul a pierdut peste 3,1%. În aceeași perioadă, zlotul polonez s-a depreciat cu 2,4%, forintul maghiar s-a întărit cu circa 5,7% iar coroana cehă a avut o evoluție liniară. La începutul acestei săptămâni, cotațiile euro din piața valutară au ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

Duminică, 23 August 2026 19:00 | Publicat în ECONOMIE
După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, în lipsa achizițiilor făcute de băncile centrale, metalul galben a revenit pe o pantă ascendentă, aprecierea din ultima săptămână fiind de peste 7%. Reamintim că uncia a atins la sfârșitul lui ianuarie un maxim istoric de 5.595,47 dolari În piața locală, prețul gramului de aur a crescut cu peste 68 de lei față de începutul acestei luni. Cererea de aur a fost stimulată de ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Marți, 18 August 2026 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care a condus la ieșiri de capital speculativ. Investitorii sunt îngrijorați în ceea ce privește prețurile la energie care provoacă creșterea inflației la nivel mondial, motiv pentru a căuta active care oferă randamente mari și sigure. Menținerea inflației din Statele Unite peste ținta de 2% a Fed, cea din iulie situându-se la 3,4%, ar putea impune o creștere de un sfert de punct ...

ANALIZĂ. Euro rămâne peste pragul de 5,24 lei

Luni, 17 August 2026 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată la începutul acestei săptămâni de reducerea cererii de monedă americană, care s-a depreciat față de cea unică. Cursul euro a scăzut de la 5,2436 la 5,2419 lei, față de 5,2396 lei, în urmă cu o săptămână. Transferurile de lunea aceasta se realizau în culoarul 5,2345 – 5,243 lei. Euro s-a întărit față de leu de la începutul anului cu 2,8%. Pe minus sunt și zlotul polonez cu 2,1% și coroana cehă cu 0,3% ...

ANALIZĂ. Euro s-a ancorat la pragul de 5,24 lei

Duminică, 16 August 2026 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Ultima săptămână a fost dominată de ședința de politică monetară a BNR și prezentarea Raportului asupra inflației, care a luat în calcul criza energetică provocată de seceta de la nivel european, ce va ridica prețurile până la sfârșitul anului. Inflația, ce ar urma să se ridice la finalul anului la 6,1%, a influențat negativ consumul și a provocat scăderea PIB în primul semestru cu 0,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ceea ce a împins economia în zon ...

Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”

Joi, 13 August 2026 19:30 | Publicat în ECONOMIE
Mugur Isărescu a declarat joia aceasta, la prezentarea raportului asupra inflației, că parcursul leului „nu a mai fost stabil, sunt mai puțin de 12 luni (cu) două deprecieri semnificative (provocate de evenimentele politice de la sfârșitul lui 2025 și cele din mai 2026, n.red.), urmate de o relativă stabilitate. Nu am ajuns la mișcările pe care le are forintul maghiar sau coroana cehă sau zlotul polonez, dar oricum nu mai avem nici stabilitatea de dinainte a cursului. Cursul este m ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Miercuri, 12 August 2026 20:15 | Publicat în ECONOMIE
Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a fost anticipată atât de BNR cât și de piață, astfel că aprecierea leului de miercurea aceasta a fost modestă. Investitorii iau în calcul acum situația creată de criza energetică din ultimele zile, care va influența negativ evoluția prețurilor, ceea ce nu va permite BNR să reducă până în primul trimestru al anului viitor. Banca Națională a decis la începutul acestei s ...

ANALIZĂ. Euro revine peste pragul de 5,24 lei

Marți, 11 August 2026 19:00 | Publicat în Regional
Marțea aceasta a dispărut euforia de la începutul săptămânii, după decizia de vineri seară a Moody's de a reconfirma ratingul suveran al României la Baa3 cu perspectiva negativă, care a împins cotațiile euro până la un minim de 5,235 lei. Criza energetică cu care se confruntă România în aceste zile, odată cu închiderea reactorului 2 de la Cernavodă, a început să se resimtă și în piața valutară, existând temeri că prețurile se vor menține la cote ridicate, în ciud ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Luni, 10 August 2026 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică cu cea stabilită în august 2024. La rândul lor, dobânda pentru facilitatea de creditare (Lombard) și cea la facilitatea de depozit, care a devenit principala rată directoare a pieței, au stagnat la 7,50%/an, respectiv 5,50%/an. Decizia vine în contextul în care inflația s-a menținut în iunie și iulie la peste 10%. Însă, conform comunicatului de presă al BNR, „rata anual ...

ANALIZĂ. Euro a scăzut vineri seară la 5,24 lei

Duminică, 09 August 2026 19:00 | Publicat în Regional
Prudența a fost linia care a călăuzit dealerii bancari pe parcursul săptămânii trecute, în așteptarea deciziei Moody's privind ratingul României. În aceste condiții, cursul euro a urcat de la 5,2460 lei, la începutul săptămânii, la 5,2554 lei, la sfârșitul ei, când tranzacțiile din piața locală s-au realizat între 5,248 – 5,258 lei, cu închiderea la 5,251 lei. Vineri seară, după închiderea pieței locale, Moody's a reconfirmat ratingul suveran al României la Baa3 cu ...
Pagina 1 din 143