Călăul femeii din Barcea a ajuns, din nou, după gratii

Luni, 20 Iulie 2026 15:20 | Publicat în Regional
Anchetatorii gălățeni au reușit să facă lumină în cazul femeii de 59 de ani din comuna Barcea, județul Galați, care a fost descoperită decedată în locuința unui bărbat cu care ar fi trăit în concubinaj. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, cadavrul a fost descoperit după ce femeia fusese dată dispărută de către sora ei. Oamenii legii au ajuns la concluzia că femeia a murit din cauza loviturilor peste corp și la cap, primite de la concubinul ei, fa ...
Polițiștii gălățeni trebuie să desfacă ițele unui caz destul de ciudat, petrecut duminică, în comuna gălățeană Barcea. În casa unui localnic a fost descoperit cadavrul unei femei în vârstă de 59 de ani, despre care oamenii legii aveau informații că dispăruse de acasă de câteva zile. Din sursele noastre, nu este exclusă varianta ca femeia, care era cunoscută ca fiind consumatoare de alcool, să fi fost ucisă de concubin, cadavrul acesteia fiind descoperit exact în loc ...
Polițiștii gălățeni continuă seria activităților preventive dedicate elevilor. Luni, 11 mai, reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară au ajuns în școlile gimnaziale din comunele Umbrărești și Barcea, unde au discutat cu elevii despre pericolele la care pot fi expuși atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul online. Acțiunile au fost organizate în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean ...
Locuitorii comunelor Umbrărești, Barcea și Drăgănești vor beneficia de gaze naturale, după ce proiectul comun intitulat „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comunele Umbrărești, Barcea și Drăgănești, județul Galați” a primit oficial undă verde pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Primarii comunelor Barcea şi Drăgănești, Zamfir Constantin și Liviu Condrache, împreună cu viceprimarul comunei Umbrărești, ...
În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, în frunte cu George Scarlat, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a partidului, au ieşit vineri într-o conferinţă de presă pentru a prezenta un bilanţ al realizărilor şi provocărilor din 2025.   Au participat o parte a membrilor biroului politic judeţean interimar, primarii din Tecuci, Bereşti, Lieşti, Ghidigeni, Schela, Barcea şi Nicoreşti, care&n ...
O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, unde mai multe gospodării erau în pericol de a fi inundate. Echipele de intervenție au rupt o bucată dintr-un drum judeţean pentru a devia apa provenită de la câteva canale de irigaţii. "Dopul" care a provocat inundația s-a format sub un pod vechi de câteva zeci de ani. „Am intervenit de urgență pe DJ 252, în comuna Barcea, sat Podoleni. Din cauza scurgerilor mari de apă v ...

A ajuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 12 Noiembrie 2025 16:30 | Publicat în Regional
Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său. Incidentul a avut loc în seara zilei de luni, 10 noiembrie, în jurul orei 21,34, când polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au fost alertați prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, bărbatul, din comuna Barcea, s-a ...

Biciclist accidentat mortal pe DN 25

Miercuri, 04 Iunie 2025 12:30 | Publicat în Regional
O nouă tragedie în care cel mai posibil vinovat și victimă a fost un biciclist a avut loc marți seară, la Barcea. Accidentul, soldat cu moartea unui localnic care se deplasa pe bicicletă, a avut loc la intersecția unei străzi din localitate cu DN 25, din cauză că bărbatul nu s-ar fi asigurat la intrarea pe șoseaua principală și a ajuns în calea unei mașini. Potrivit primelor concluzii, biciclistul, în vârstă de 67 de ani, ar fi vrut să vireze la stânga, de pe strada Floril ...

Magazin sătesc, spart pentru țigări

Marți, 27 Mai 2025 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Un tânăr din satul Podololeni, comuna Barcea, a fost reținut după ce a dat o lovitură la un magazin din localitate, în urmă cu o săptămână. Individul ar fi pătruns în incinta societății comerciale prin efracție, în miez de noapte, susțin polițiștii, care au fost alertați de proprietarul magazinului, la scurt timp după ce din rafturi au dispărut bunuri în valoare totală de circa 5.000 de lei. La fața locului, echipa de anchetă a constatat că hoțul cunoștea locația ...
Pagina 1 din 4