Galațiul a găzduit Campionatele Naționale de Gimnastică, dar fără publicul pe care îl merita
Sâmbătă, 19 Septembrie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Timp de patru zile, între 16 și 19 septembrie, Sala Sporturilor din Galați a fost cadrul în care gravitația a părut, pentru câteva clipe, suspendată. Campionatele Naționale de Gimnastică Artistică — Reprezentative de Club și Individual Open, urmate de Concursul Național de gimnastică acrobatică, au transformat orașul de la Dunăre într-un punct nodal al acestui sport. Pentru publicul local, evenimentul a purtat o încărcătură simbolică deosebită: prima ediție găzduită ...
Peste patru mii de burse europene au fost acordate studenților de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați
Duminică, 20 Septembrie 2026 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se numără printre cele 44 de instituții de învățământ superior din țară implicate activ în acordarea de burse sociale destinate studenților din medii și grupuri dezavantajate. Proiectul, finanțat prin fonduri europene, a urmărit direct sprijinirea tinerilor pentru continuarea studiilor și prevenirea abandonului școlar la nivel terțiar.
Bilanțul sprijinului financiar la Universitatea „Dunărea de Jos”
Până în luna iulie 2 ...
„Inventar provizoriu”, expoziția artistei Erika Guadagnin, la Galați
Duminică, 20 Septembrie 2026 09:00 | Publicat în EVENIMENT
O nouă expoziție de artă contemporană va fi deschisă la Galați începând de vineri, 25 septembrie. Artista Erika Guadagnin prezintă, la Galeria „Nicolae Mantu”, expoziția personală „Inventar provizoriu”, o selecție de lucrări de pictură, colaj și instalație. Vernisajul este programat vineri, de la ora 17,30, iar expoziția va putea fi vizitată până pe 14 octombrie 2026.
Expoziția este organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Galați, în ca ...
Ce date conține cipul cărții electronice de identitate și cine le poate accesa
Duminică, 20 Septembrie 2026 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Cartea electronică de identitate conține în cip mai multe informații despre titular decât cele tipărite pe document. Pe lângă datele de identificare, cipul poate stoca domiciliul, adresa de reședință, date biometrice și certificate digitale folosite pentru autentificarea online și semnătura electronică. Una dintre principalele întrebări legate de noul act este ce se întâmplă cu amprentele și cine poate avea acces la aceste informații.
Ce informații sunt înscrise în cip
...
Alexandru Nazare alocă peste un miliard de lei pentru plățile restante din energie
Sâmbătă, 19 Septembrie 2026 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat o suplimentare de 1,058 miliarde de lei a limitei de cheltuieli pentru Ministerul Muncii în luna septembrie 2026, informează News.ro. Cea mai mare parte a acestei sume, adică 1,03 miliarde de lei, va ajunge la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) pentru achitarea restanțelor către furnizorii de energie electrică și gaze naturale, în cadrul schemei de compensare a consumului.
Finanțele vor să evite blocaje ...
Paul Buța duce tradiția din Galați la Lyon
Duminică, 20 Septembrie 2026 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Renumitul meșter și artizan popular Paul Buța va reprezenta județul Galați și România la ediția din 2026 a Serbărilor Consulare (Fêtes consulaires), desfășurată în perioada 26–27 septembrie. Evenimentul, organizat de peste două decenii de Primăria Lyon în colaborare cu Corpul Consular local, va transforma celebra Piață Bellecour într-un spațiu dedicat promovării culturii și tradițiilor internaționale.
Stand special conceput sub tema „Povești și legende”
Comunit ...
Doi gălățeni, reținuți după ce ar fi furat ochelari de 3.500 de lei
Sâmbătă, 19 Septembrie 2026 14:37 | Publicat în EVENIMENT
Ochelari de soare furați dintr-un magazin din zona portuară a Galațiului, apoi vânduți mai departe. Aceasta este fapta pentru care doi gălățeni, de 30 și 52 de ani, au ajuns în atenția polițiștilor, care i-au reținut pentru 24 de ore. Anchetatorii spun că cei doi ar fi dat două „lovituri”, în iulie și august, iar prejudiciul se ridică la aproximativ 3.500 de lei. Totul ar fi început pe 11 iulie, când cei doi bărbați ar fi intrat într-un magazin din zona portuară a ...
Părinții unei adolescente din Târgu Bujor acuză un pediatru de neglijență medicală gravă
Sâmbătă, 19 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Neglijență și nepăsare. Acestea sunt acuzațiile care planează asupra unui medic pediatru de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Cadrul medical este acuzat de părinții unei adolescente că nu ar fi intervenit la timp, deși minora avea simptome clare de apendicită și, la două zile de la internare, aceasta a fost trimisă cu peritonită la Spitalul de Copii din Galați. Oamenii sunt revoltați și spun că vor depune plângere atât la Colegiul Medicilor, cât și la poliție, pentru ...
Poza zilei. De câți oameni e nevoie ca să sapi un șanț?
Vineri, 18 Septembrie 2026 20:00 | Publicat în MAGAZIN
O fotografie trimisă pe adresa redacției de unul dintre cititorii „Vieții libere” ne-a confirmat faptul că niciodată nu sunt prea mulți oameni care să sape un șanț.
Chiar dacă acesta are numai doi metri!
Nouă muncitori am numărat în fotografie, la locul lucrării. Dacă unde-s doi, puterea crește, atunci înseamnă că unde-s nouă, ce mai, șanțul aproape că se sapă singur...
Nu e chiar așa. Un muncitor stă rezemat de stâlp, unul e lângă roabă, iar alți trei se ui ...
Casa de Pensii clarifică problema celor 2,2 milioane de recalculări controversate
Vineri, 18 Septembrie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Informațiile apărute recent în spațiul public, potrivit cărora peste două milioane de pensii din România ar fi fost calculate greșit, au stârnit un val natural de îngrijorare și nemulțumire în rândul populației. Cifra uriașă, rezultată în urma unui audit financiar al Curții de Conturi privind anul 2024, a pus sub semnul întrebării corectitudinea întregului proces de recalculare derulat la nivel național.
În replică, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis un c ...
