„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”
Sâmbătă, 29 August 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Alecu, vloggeri, creatorii canalului de YouTube „Mădălinii | Călătorind pe Roți”. Mădălina, originară din comuna Piscu, judeţul Galaţi, şi Mădălin, originar din Focşani, sunt părinţii a doi copii, Athena și Hermes. Locuiesc în Italia, ţară în care au ajuns când aveau 11 şi, respectiv, 15 ani. Din 2024, descoperă lumea, călătorind cu o autorulotă transformat ...
Gălăţeanca Daria Andreea Onișor, bursieră în Germania. Elevă pentru trei săptămâni în Mönchengladbach
Duminică, 19 Iulie 2026 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În timp ce colegii ei se bucurau deja de vacanţă, Daria Andreea Onișor, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” (CNVA) din Galați, studia germana dincolo de graniţele ţării. Daria a fost singura gălăţeancă între cei şase bursieri români din cadrul Programului „Deutschland Plus” al Serviciului de Schimburi Pedagogice (Pädagogischer Austauschdienst PAD) care au petrecut trei săptămâni în Germania. Iată cum a fost această experienţă pentru e ...
"Bărbatul ideal"
TVR 1, luni, 18 mai, ora 20,00Germania (2021), comedie romantică, SFCu: Maren Eggert, Dan Stevens, Hans Löw, Henriette Richter-Röhl, Sandra Hüller, Helena Hentschel
Titlul original: I'm Your Man
Alma, cercetătoare la Muzeul Pergamon din Berlin, acceptă să participe la un studiu neobișnuit în schimbul unor finanțări importante pentru activitatea sa. Ea trebuie să locuiască alături de Tom, un robot umanoid creat special pentru a se adapta perfect caracterului ș ...
Germania, principala sursă pentru mașinile second-hand din România
Duminică, 10 Mai 2026 14:00 | Publicat în AUTO
Germania este prima sursă de import pentru mașinile second-hand care au fost aduse în România, conform unui studiu al carVertical, companie care furnizează rapoarte privind istoricul vehiculelor și care operează în 37 de țări din Europa, în SUA, Mexic și Australia.
Dintre toate vehiculele verificate de utilizatorii carVertical în România anul trecut, 20,1% au fost importate din Germania, 11% din Franța, 6,7% din Italia, 5,9% din Belgia și 4% din Olanda. Vehiculele importate au ...
Cancelarul german Friedrich Merz a apreciat luni că Statele Unite sunt „umilite” de Iran, iar conflictul din Orientul Mijlociu nu se va încheia probabil în curând. „Iranienii sunt clar mai puternici decât se aștepta și totodată americanii clar nu au o strategie cu adevărat convingătoare la negocieri”, a afirmat șeful guvernului de la Berlin. „Problema cu conflictele de felul acesta este întotdeauna că nu trebuie doar să intri în ele, trebuie să și ieși. Am văzut asta ...
Un moldovean în vârstă de 27 de ani, căutat internațional pentru trafic de persoane, a fost depistat de polițiștii de frontieră români.
Bărbatul s-a prezentat vineri, 17 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii graniţei, pe sensul de intrare în țară.
La control, oamenii legii au constatat că pe numele acestuia există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de autorităţi ...
Gălăţeanca Alexandra Crişan umple marile săli de concert ale Europei
Marți, 14 Aprilie 2026 19:00 | Publicat în CULTURA
Vocea gălăţencei Alexandra Crişan, susţinută de orchestra simfonică K&K Philharmoniker, sub bagheta dirijorului și compozitorului austriac Matthias Georg Kendlinger, umple sălile de concert ale Europei. La Hanovra, Düsseldorf, Stuttgart, Lucerna, Nürnberg, Berlin, Copenhaga, Dresda şi Bonn, publicul a fost cucerit, oferindu-i gălăţencei aplauze şi recenzii de cinci stele.
„O voce, o orchestră și sălile pline ale Europei: Alexandra Crișan în turneul «Pop meets Classic ...
Critici dure privind modul de realizare a manualelor școlare din România
Luni, 13 Aprilie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a criticat modul de realizare a manualelor de științe din țara noastră, după o comparație realizată între manuale din România, Franța și Germania, susținând că materialele românești ar pune accent excesiv pe elemente vizuale în detrimentul rigorii academice, potrivit Digi24.
Funeriu afirmă că grafica manualelor din România este mai potrivită pentru reviste destinate copiilor decât pentru discipline științifice, elevii fiind ...
Trei persoane, inclusiv un bebeluș, au murit duminică, în nordul Germaniei, după ce un copac doborât de vânt, înalt de aproximativ 30 de metri, a căzut peste un grup de 50 de persoane, în timpul unei vânători de ouă de Paște, au anunțat autoritățile, potrivit CNN și HotNews.
O tânără de 21 de ani și o adolescentă de 16 ani au rămas prinse sub copac și au fost resuscitate de echipele de intervenție, însă au murit la fața locului. Fiica de 10 luni a uneia dintre ele a ...
Cu remorca neînmatriculată și fără permis corespunzător
Luni, 30 Martie 2026 14:00 | Publicat în AUTO
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea fac cercetări cu privire la o persoană din Republica Moldova care a fost depistată conducând un autovehicul care tracta o remorcă neînmatriculată şi având totodată un permis de conducere necorespunzător categoriei respective.
Luni, 30 martie, în jurul orei 00:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un cetăţean moldovean în vârstă de 45 de ani, șof ...
