UTILE

UTILE (3419)

Categoriile copii

PUBLICITATE

PUBLICITATE (4)

 


 

MICA PUBLICITATE

 


 

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
                                   În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.

 

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de  Presă Dunărea  de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.



Studiul Naţional de Audienţă
 (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

 

 

 

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

 www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.


Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 


Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

 

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.


 

Vezi articole ...

Berbec
Natura cercetătoare și pătrunzătoare a minții dvs. poate descoperi secrete și comploturi.
Taur
Această perioadă este benefică pentru a încerca lucruri noi și incitante.
Gemeni
Comunicarea se realizează cu pasiune, sunteți convingători atunci când interacționați cu ceilalți.
Rac
Feriți-vă de luarea deciziilor părtinitoare și de amânarea unor acțiuni ce trebuie desfășurate.
Leu
Mintea dvs. este mai concentrată pe idei inventive, originalitate și schimbare.
Fecioară
Dați dovadă de profunzime în discuțiile pe care le purtați astăzi.
Balanță
S-ar putea să simțiți nevoia de consimțământ din partea celor ale căror opinii le apreciați.
Scorpion
Este ziua perfectă pentru studiu și cercetare. Natura curioasă a propriei minți vă poate dezvălui secrete.
Săgetător
Aveți o nevoie emoțională de a fi auziți, văzuți și observați.
Capricorn
Este indicat să vă conectați la sursa emoțiilor dvs. și să vă exprimați sentimentele.
Vărsător
Este important să nu faceți abuz de influența pe care o aveți asupra celorlalți.
Pești
Veți fi agitați și veți face tot ce puteți pentru a evita plictiseala și sarcinile repetitive.

1544 - Se naşte TORQUATO TASSO (m. 1595), scriitor italian.
1702 - Apare, la Londra, primul cotidian englez, "Daily Courant".
1908 - Încetează din viaţă EDMONDO DE AMICIS (n. 1846), scriitor italian.
1931 * Se naşte ION BESOIU (m. 2017), actor de teatru şi film, laureat cu Premiul de Excelenţă al Cinematografiei Române, cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
         * Încetează din viaţă FRIEDRICH WILHELM MURNAU (n. 1888), regizor, scenarist, producător de film german (în 1926, a emigrat în SUA).
1932 - Se naşte IOSIF NAGHIU (m. 2003), poet, dramaturg, laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, cu alte premii.
1941 - Se naşte MIHAI BĂDICĂ, regizor film de animaţie, scenograf. Din 1985, stabilit în Danemarca.
1950 - Se naşte, la Drăgăneşti, jud. Galaţi, GHEORGHE GURĂU, autor de proză satirică şi poezie umoristică.
1959 - Se naşte, la Galaţi, SERGIU TOFAN (m. 2011), doctor în filosofie, teolog, scriitor, eseist, publicist, pedagog.
1965 - Încetează din viaţă ION ŞAHIGHIAN (n. 1897), regizor de teatru şi film, pedagog.
1975 - Încetează din viaţă EUGEN BĂDĂRĂU (n. 1887 la Folteşti, jud. Galaţi), fizician, membru al Academiei Române.
1992 - Încetează din viaţă RICHARD BROOKS (n. 1912), regizor, scenarist american, laureat cu Premiul Oscar.
2002 - Încetează din viaţă RUDOLF HELL (n. 1901), om de ştiinţă german, inventatorul faxului.
2016 - Încetează din viaţă IOLANDA BALAŞ SOTER (n. 1936), atletă, campioană mondială şi olimpică la săritura în înălţime.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept. Pe 7 martie, în jurul orei 03,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru…

1454 - Se naşte AMERIGO VESPUCCI (m. 1512), vestit navigator italian.
1859 - Se naşte ALEXANDRU AVERESCU (m. 1938), mareşal, om politic [ministru, prim-ministru], membru de onoare al Academiei Române.
1873 - Se naşte NICOLAE LONGINESCU (m. 1935), doctor în filozofie, pedagog, cu activitate didactică şi la Galaţi. Are un bust amplasat în faţa Liceului Pedagogic "C. Negri" din Galaţi.
1907 - Se naşte MIRCEA ELIADE (m. 1986), filosof, prozator, eseist, specialist în istoria religiilor, preşedinte al Academiei Americane de Ştiinţe şi Arte, membru, post-mortem, al Academiei Române.
1934 - Se naşte IURI GAGARIN (m. 1968), cosmonaut rus, primul om care a zburat în Cosmos (la 12 aprilie 1961).
1942 - Se naşte ION CARAMITRU (m. 2021), actor de teatru şi film, preşedintele UNITER de la înfiinţare (1990), director general al Teatrului Naţional Bucureşti (din 2005), Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (1995). În perioada 1996-2000, a fost ministru al Culturii.
1943 - Se naşte ROBERT JAMES (BOBBY) FISCHER (m. 2008), celebru şahist american.
1944 - Încetează din viaţă GRIGORE ANTIPA (n. 1867), biolog, oceanolog, vicepreşedinte (1921-1924; 1935-1938) al Academiei Române.
1953 - Se naşte, la Nicoreşti, jud. Galaţi, PETRE RĂU, poet, prozator, eseist, publicist.
1961 - Încetează din viaţă CEZAR PETRESCU (n. 1892), prozator, publicist, autor de literatură pentru copii, traducător.
2006 - Încetează din viaţă LAURA STOICA (n. 1967), interpretă de muzică pop-rock.
2015 - Încetează din viaţă MARCEL DRAGOMIR (n. 1944), compozitor.

1628 - Se naşte MARCELLO MALPIGHI (m. 1694), medic, naturalist italian.
1832 - Încetează din viaţă MUZIO CLEMENTI (n. 1752), compozitor, pianist, teoretician italian.
1833 - Se naşte DIMITRIE A. STURDZA-MICLĂUŞANU (m. 1914), istoric, om politic, preşedinte (1882-1884) al Academiei Române. Membru fondator (1875) şi preşedinte (1891-1908) al Partidului Naţional Liberal.
1854 - Se inaugurează prima linie telegrafică interurbană din Muntenia [Bucureşti -Giurgiu].
1895 - Încetează din viaţă CHARLES FREDERICK WORTH (n. 1825), "părintele croitoriei de lux".
1898 - Se naşte DUMITRU MOŢOC (m. 1969), doctor în chimie, pedagog, cu activitate în Galaţi, în cadrul Institutului Politehnic (şi decan al Facultăţii de Tehnologia Produselor Alimentare şi Tehnică Piscicolă), distins cu Ordinul "Coroana României", cu alte ordine şi distincţii.
1921 - Se naşte ARTA FLORESCU (m. 1998), soprană, pedagog, eseist, prozator, membru de onoare, post-mortem, al Academiei Române.
1940 - Încetează din viaţă MIHAIL BULGAKOV (n. 1891), scriitor ucrainean.
1958 - Se naşte SHARON STONE, actriţă americană.
1969 - Încetează din viaţă EMIL SCARLAT SKELETTI (n. 1888, la Galaţi), compozitor.
1987 - Încetează din viaţă ION S. ANTONIU (n. 1904), inginer, membru corespondent al Academiei Române.
2004 - Încetează din viaţă MIHAI URSACHI (n. 1941), poet, laureat cu Premiul Academiei Române, cu alte premii.
2010 - Încetează din viaţă AUREL MANOLACHE (n. 1931, la Galaţi), compozitor, dirijor, laureat cu premii ale Uniunii Compozitorilor.

Berbec
Veți depune eforturi pentru independență și veți încerca să vă exprimați originalitatea și unicitatea.
Taur
Dorința de a vă adapta la noi circumstanțe și situații necunoscute este cea care vă pune în valoare.
Gemeni
Nu este o zi bună pentru a vă angaja în activități mentale care țin de detalii.
Rac
Este posibil să vă simțiți mai puțin dependenți emoțional de alte persoane.
Leu
Poate fi dificil să vă țineți de o rutină și veți fi ușor de distras.
Fecioară
Persoanele mai sensibile la mediul înconjurător vor fi influențate de cei din jur.
Balanță
Nu vreți să vă opriți din ceea ce faceți până când rezultatul nu va fi cel dorit.
Scorpion
Emoțiile vă îndeamnă să vă urmăriți dorințele inimii.
Săgetător
Astăzi este o zi optimistă, în care vă bucurați de familie, prieteni și viața socială.
Capricorn
Situațiile care vă impun să vă mențineți mintea limpede sunt favorizate acum.
Vărsător
Curiozitatea și inventivitatea vă permit să faceți noi descoperiri sau să primiți informații.
Pești
Mai sensibili la împrejurimi, sunteți influențați în mod deosebit de cuvintele și opiniile celorlalți.

Un bărbat de 55 de ani din Bursucani, județul Galați, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a răsturnat cu tractorul. În urma incidentului, bărbatul s-a ales cu multiple traumatisme. „Un accident rutier, produs de un tractor răsturnat, a avut loc la Bursucani, județul Galați. Victima, un bărbat de…
Un adolescent de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost acroșat de un autoturism, în apropierea unei școli din Micro 19Băiatul traversa aleea aferentă unității de învățământ, când un autoturism condus de o femeie de 41 de ani l-a lovit, șoferița neobservând-l la timp pe minorul care…

Berbec
Veți simți dorința de aventură și de descărcare a surplusului de energie.
Taur
Nu ar trebui să vă decideți brusc asupra schimbărilor, mai ales în relațiile foarte apropiate.
Gemeni
Vă puteți exprima ideile prin cuvinte pline de compasiune și de susținere dezinteresată.
Rac
S-ar putea să vă simțiți supărați fără o cauză evidentă.
Leu
Sentimentul că trebuie să fiți în preajma oamenilor poate fi mai mare acum.
Fecioară
Veți fi intuitivi și conectați cu sinele interior. Visarea și imaginația vă vor afecta concentrarea.
Balanță
Puteți întâlni pe cineva cu care veți avea multe în comun. Relațiile actuale vor fi pline de dragoste.
Scorpion
Este recomandat să priviți în interior, pentru a afla de ce aveți nevoie pentru a vă simți mai bine.
Săgetător
Astăzi în centrul atenției dvs. se află treburile zilnice și interacțiunea cu cei apropiați.
Capricorn
Este posibil să aveți o reacție mai emoțională cu privire la bani decât de obicei.
Vărsător
Vă doriți să trăiți la limită și vă veți răzvrăti împotriva oricui vă face să vă simțiți prizonieri.
Pești
Este momentul pentru a începe studii în materii artistice, datorită imaginației și creativității sporite.

1871 - Încetează din viaţă ALEXANDRU HURMUZAKI (n.1823), publicist, om politic român.
1886 - Se naşte EDWARD CALVIN KENDALL (m. 1972), cercetător american.
1889 - Încetează din viaţă JOHN ERICSSON (n. 1803), inginer american de origine suedeză [În anul 1829 a construit o locomotivă cu abur; în 1833, o maşină cu aer cald].
1896 - Se naşte ZAVAIDOC [MARIN TEODORESCU] (m. 1945), renumit cântăreţ din perioada interbelică.
1917- Încetează din viaţă FERDINAND von ZEPPELIN (n. 1838), constructor german de dirijabile.
1922 - Se naşte CYD CHARISE (m. 2008), actriţă americană, "ultima mare dansatoare a Hollywoodului".
1936 - Se naşte GINA PATRICHI (m. 1994), actriţă de teatru şi film. A debutat, în 1956, pe scena Teatrului de stat din Galaţi, unde a activat până în 1964.
1948 - Se inaugurează, la Galaţi, primul orfelinat eparhial din România, construit din bani publici de Episcopia Dunărea de Jos.
1961 - Încetează din viaţă GALA GALACTION (n.1897), prozator, memorialist, publicist, traducător.
1971 - Încetează din viaţă HAROLD LLOYD (n. 1893), actor american, laureat cu Premiul Oscar.
2001 - Se inaugurează, la Galaţi, Sala Sporturilor Sidex, amplasată în Valea Ţiglinei, care include: un teren de handbal de dimensiuni internaţionale, un altul polivalent de tenis, volei şi baschet, vestiare, sală de fitness, sală de recuperare.
2009 - Încetează din viaţă la Galaţi, MIRCEA ŞT. BULANCEA (n. 1939), inginer de industrie alimentară, pedagog, cu activitate, din 1962, la Universitatea "Dunărea de Jos".

Pagina 147 din 245