Așa cum se întâmplă la începutul fiecărui an școlar, mai multe unități de învățământ din municipiu și județ își deschid porțile fără autorizație de funcționare. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va prezenta marţi, 25 august, în cadrul Comisiei de Dialog Social, o informare privind situaţia unităţilor de învăţământ şcolar. Conform documentului făcut public pe site-ul Instituţiei Prefectului, din cele 425 de unități de învățământ, 36 de unități ...
Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică noua metodologie pentru admiterea la liceu în anul școlar 2027-2028. Potrivit proiectului, liceele ar putea organiza, după Evaluarea Națională, propriul concurs de admitere pentru maximum 50% dintre locuri, la anumite specializări sau la toate specializările. Această posibilitate a încins spiritele. Părinții și copiii resping măsurile, iar organizațiile pentru ...
Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, EDUPLAY BB, centru educațional și spațiu de joacă, își inaugurează sediul de pe bulevardul Marea Unire nr. 11, bloc U3, demisol, cu un obiectiv care merge dincolo de joacă și activități recreative: sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile.   La inaugurare sunt așteptați reprezentanți ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei d ...

Cum vor primi note elevii în noul an școlar

Vineri, 14 August 2026 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Chiar dacă vacanța de vară este în toi, mai marii Educației pun la punct schimbări privind modul de evaluare al elevilor în noul an școlar. Elevii din ciclul primar, gimnazial și clasa a IX-a vor primi note pe baza unor standarde naționale unitare. Noua reformă a evaluării școlare, care are la bază eliminarea subiectivismul notării din 2026, stârnește numeroase confuzii în rândul profesorilor din cauza lipsei unei echivalări clare între cele trei niveluri de performanță ...
„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel național, fiind convocată la Lotul Național de Cadete al României. Roberto Tufă face parte dintr-o generație promițătoare de juniori - lotul echipei Oțelul Under 17, care a reușit să devină campioană regională”. Asta vă răspunde AI dacă întrebi despre tinerii sportivi. Ceea ce nu ştie inteligenţa artificială vă spunem noi: Larisa şi Roberto, soră şi frate, au reuşit ...

Cât valorează o diplomă

Miercuri, 29 Iulie 2026 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită încât nu mai miră pe nimeni. Diploma valorează tot mai puțin. O bună parte dintre cei care o obțin sunt nemulțumiți de ce le oferă piața, iar meseriile de bază, de la instalații la construcții, rămân neacoperite și cer import de forță de muncă. Explicația obișnuită spune că prea mulți oameni fac facultatea și pune vina pe tânărul care alege o specializare fără ...
„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea de a-şi prezenta, pe scurt, cele mai importante activități, proiecte relevante şi reuşite educaţionale, vine cu veşti bune. O frumoasă participare gălăţeană la Festivalul de book-trailere Boovie 2026. Dăm cuvântul Şcolii Gimnaziale Nr. 16: „Când pasiunea pentru cărți, film și echipa se întâlnesc, se întâmplă magie, iar prezența la București a reprezentat ...
După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Biblioteca Estivală din Grădina Publică vine cu o nouă propunere pentru copii şi adolescenţi: respect, prietenie și bună purtare. O săptămână întreagă, 27–31 iulie, va fi dedicată discuţiilor pe aceste teme. În fiecare zi, între orele 9.00 și 13.00, copiii sunt invitați la Tabăra de creație „Axis Libri”, unde lectura se îmbină cu jocurile educative și ac ...
După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în scenă de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver”, a fost selectat pentru Festivalul Naţional de Teatru. „Zmeie, Basme și Fantasme”, creație coregrafică semnată de Lari Giorgescu, a fost selectat în cadrul „FNT Educațional 2026” - modulul educațional al Festivalului Național de Teatru. Pus în scenă de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” Galaţ ...
Pagina 1 din 63