În ziua în care se aștepta numirea unui nou premier, printre candidați aflându-se și Leonard Badea, prim-viceguvernator al BNR, volatilitatea din piața valutară locală a fost mai ridicată. După o deschidere la 5,265 lei, cotațiile euro au scăzut brusc la 5,259 lei, în jurul prânzului, înainte de anunțarea cursului de schimb, după care ele au revenit la 5,265 lei, semn al unor posibile intervenții ale băncii centrale. În aceste condiții, cursul monedei unice a scăzut de la ...
Șoferii care ajung vineri, 18 septembrie, în zona Pieței Centrale trebuie să își aleagă cu grijă traseul, pentru că strada Zilei va fi închisă circulației între orele 8.00 și 15.00. Primăria Galați anunță că măsura este necesară pentru lucrările de frezare și asfaltare care vor fi făcute pe carosabil, în zona din spatele Halei industriale.În intervalul menționat, mașinile nu vor putea fi lăsate parcate sau staționate pe tronsonul respectiv. Dacă vor rămâne autot ...
Președintele Nicușor Dan a anunțat joi seară că opțiunea sa pentru funcția de premier este europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, cel care fusese propus de PNL, USR și UDMR încă din iunie. „Nu avem o majoritate conturată și, în aceste condiții, am ales să propun pentru funcția de premier persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări”, a spus președintele. El a spus însă că nu avea confirmarea europarlamentarului. „Accept propunerea f ...
Un caz revoltător și de-a dreptul bizar a pus pe jar autoritățile locale, poliția dar și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați. Se face o anchetă mixtă, după ce o familie cu doi copii mici a fost descoperită trăind într-un cort improvizat, la malul Dunării, pe Faleza inferioară, în dreptul Parcului Viva. Deși temerea cetățenilor care au trecut prin zonă a fost declanșată de prezența micuților care păreau că sunt cres ...
Noul centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, amenajat de Primăria Galați pe strada Traian nr. 203, și-a început deja activitatea. Peste 30 de seniori folosesc în prezent spațiile centrului, unde pot veni pentru socializare, mișcare, consiliere sau pur și simplu pentru a-și petrece timpul într-un loc amenajat special pentru ei. Centrul se întinde pe aproximativ 2.900 de metri pătrați și le pune la dispoziție seniorilor mai multe spații ...
Comuna Tulucești a făcut un pas strategic pentru dezvoltarea locală prin semnarea Convenției constitutive, a Statutului și a Declarației de la Constanța privind înființarea Grupării Europene de Cooperare Teritorială GECT „EAST GATE”. În urma acestui demers, administrația locală a devenit membru fondator al noii structuri, alături de zeci de autorități publice, universități, institute de cercetare și organizații din România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Prin ...
Jandarmeria Galați informează că a început sesiunea de admitere pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi.   Profesia de jandarm presupune disciplină și responsabilitate, iar tinerii care își doresc o carieră militară stabilă se pot înscrie la concursul de admitere, desfășurat în perioada septembrie – decembrie 2026, făcând astfel primul pas spre o carieră în Jandarmerie.Pentru această sesiune sunt disponibile 850 de locuri, din care 450 sunt la Școala Militară ...
Pagina 1 din 4238