2,99 milioane de lei şi 60 de zile pentru reparaţii pe strada Movilei
Luni, 07 Septembrie 2026 10:12 | Publicat în EVENIMENT
„Preţul cel mai scăzut”, acesta a fost criteriul pe baza căruia Primăria Galaţi a atribuit contractul pentru „Reparaţii strada Movilei”.
Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, valoarea estimată a contractului a fost de 3.180.000 de lei fără TVA, iar valoarea de atribuire a ajuns la 2.999.117 lei fără TVA.
În cadrul procedurii, au fost depuse patru oferte dintre care trei individuale – Davide Construct, Assfalti Roads ACM, Gendav SRL – şi una în asociere ...
Cum se construiește parcarea subterană de la Spitalul pentru Copii. Şantierul care mai mult se odihneşte (FOTO)
Vineri, 04 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
Începută cu drujba în ianuarie 2025 - când amplasamentul a fost eliberat de 66 de arbori – construcţia parcării subterane de la Spitalul pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi a ajuns la un grad de realizare de 38 la sută. Aşa ne-a comunicat, la solicitarea noastră, administraţia locală. Conform panoului de şantier, investiţia ar fi trebuit să se încheie pe „31.04.2026” (sic!), iar potrivit declaraţiilor de anul trecut ale autorităţilor, în această toamnă. Estimările ...
Poza zilei. Cozi și nervi în trafic din cauza noilor semafoare
Joi, 03 Septembrie 2026 13:20 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Semaforizarea din Țiglina III a dat peste cap tot traficul și l-a îngreunat cu cozi imense pe toate străzile” ne-au sesizat gălățenii atât telefonic, cât și prin mesaje. Astăzi, sensul de trafic din direcția Dedeman – stația Minion era blocat. Intersecțiile care fac legătura cu străzile adiacente erau ca și lipsite de reguli de circulație, iar șoferii se descurcau „la mica înțelegere”.
De câteva zile încoace, șoferii sunt foc și pară pe noile echipamente car ...
Anunț privind vânzarea prin licitație publică a unor imobile proprietatea privată a Municipiului Galați
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Galați, CIF 3814810, adresă: Municipiul Galați, strada Domnească nr. 54, județul Galați, telefon: 0236/307.743, fax: 0236/461.460, email: Această adresă de email este pr ...
Anunț privind concesionarea prin licitație publică a terenurilor, proprietate privată a Municipiului Galați situate pe:
- strada Ardeleană nr. 26
- strada Etna nr. 79A
- strada Traian Vuia nr. 23A
1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefon și/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Municipiul Galați, CIF 3814810, adresă: Municipiul Galați, strada Domnească nr. 54, județul Galați, telefon: 0236/30 ...
Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”
Marți, 01 Septembrie 2026 12:04 | Publicat în REPORTAJ
„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere, scurgerea perioadei asumate de autorități, 21 mai 2026 – 18 august 2026, dar răbdarea noastră s-a terminat! Începe şcoala, iar îngrămădirea noastră pe rutele ocolitoare lungi și costisitoare nu o mai putem tolera”, acesta este mesajul pe care l-am primit la redacţie din partea unuia dintre locuitorii străzii Drumul Viilor.
În numele său şi al locatarilor acestei zone, ...
Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete
Marți, 01 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență Decizională, Informații Publice, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi.
Iar pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unei funcţii publice vacante în cadrul acestui compartiment, se organizează concurs de recrutare.
Potrivit anunţului postat pe portalul Primăriei, postul vacant este de consilier, clasa I, grad profesional superior.
Iată care su ...
Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului
Luni, 31 August 2026 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale pe care le-a contractat Primăria Galaţi, au fost chiar cele mai scumpe.
Gălăţenii care au avut drum pe strada Domnească au remarcat, cu siguranţă, jardinierele noi, montate în dreptul sediului Primăriei Galaţi şi a Palatului Administrativ. Sunt decorative, aşa că am fost curioşi să le aflăm preţul.
Am descoperit, în datele publice din portalul achiziţiilor, că fac parte din ...
Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării
Duminică, 30 August 2026 10:00 | Publicat în EVENIMENT
O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul „Salvăm pădurea urbană de pe Faleză Dunării”, pe reţelele de socializare.
„La 18:00 ne întâlnim la Primărie, de unde plecăm în marș spre Elice. Îi așteptăm pe toți cei care vor și pot să ni se alăture pe traseu, vă rugăm să fiți punctuali! La 18:30 ne adunăm la Elice, unde protestul va continua staționar, până la ora 20:00. Cu cât suntem mai mulți, cu atât ...
1265 - Prima menţiune documentară a oraşului Hunedoara. 1535 - Este terminată zidirea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a lui Petru Rareş. 1871 - Se naşte ERNEST RUTHERFORD (m. 1937), fizician, chimist neozeelandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie (1908). 1877 - Încetează din viaţă [în timpul asaltului pentru cucerirea redutei Griviţa 2] GHEORGHE ŞONŢU (n. 1850), maior, erou al Războiului de Independenţă (1877-1878). 1882 - Se dă în exploatare segmentul de c ...

