Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările emise ieri. Galațiul se va afla, până pe 23 iulie, la ora 6:00, sub Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale importante cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii.
Zonele avertizate sunt județele Galați, Brăila, Constanța și estul județelor Ialomița și Călărași.
„În județele Galați, Brăila, Constanța și în estul județelor Ialomița și Călărași vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale importante cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 70...90 km/h). În intervale scurte de timp (1...3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30... 50 l/mp și pe arii restrânse de 70...90 l/mp”, transmit meteorologii.
Județul Tulcea se va afla, în intervalul 22 iulie, ora 18:00 – 23 iulie, ora 6:00 sub un Cod roșu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, averse torențiale și abundente, intensificări ale vântului și vijelii.
„În județul Tulcea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, averse torențiale și abundente, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 80...90 km/h). Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 90... 110 l/mp și izolat de peste 120 l/mp”.
În continuare, pe 23 iulie, până la ora 12:00, Tulcea va rămâne sub un Cod portocaliu de vreme rea.
În funcție de evoluția și de intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza avertizările.

