MAGAZIN - Viaţa Liberă Galaţi
Împodobește, Doamne, gradul!
Scris de Cezar Oană Sâmbătă, 20 Decembrie 2025
* Sub aspectul săvârșirii unui act de clemență și grijă față de semenii noștri, o cunoscută rețea de clinici de psihoterapie își face reclamă subtilă, anunțându-ne, total dezinteresat, că "de sărbători, sprijinul emoțional este esențial". Ca atare, aceste clinici vor fi deschise pe 24, 24 și 26 decembrie. Profit și…
Remember. Constantin Tomașciuc (1840-1889)
Scris de P.V.O. Vineri, 19 Decembrie 2025
Constantin Tomașciuc, jurist, profesor de drept și filosofie juridică și politician, s-a născut pe 13 martie 1840, la Cernăuți. A fost primul rector al Universității din Cernăuți. A urmat cursuri de drept, filozofie și istorie la Universitatea din Lemberg, unde și-a obținut și doctoratul în drept. A lucrat cinci ani…
Cariere. Josep Comas i Solà, pionier al astronomiei moderne
Scris de P.V.O. Vineri, 19 Decembrie 2025
Astronomul spaniol Josep Comas i Solà s-a născut pe 19 decembrie 1868, la Barcelona. Este cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la astronomie și pentru activitatea sa de popularizare a științei. A studiat Științele fizice și matematice la Universitatea din Barcelona și și-a început cariera la Observatorul Catalan din Sant Feliu…
Suntem prea săraci ca să nu ne permitem caractere ieftine
Scris de Cezar Oană Vineri, 19 Decembrie 2025
* Mii de sindicaliști s-au strâns, ieri, în fața Palatului Cotroceni pentru a-și scanda nemulțumirile. Printre altele, oamenii au cântat imnul național și au strigat în cor "Demisia!" sau "La pușcărie!". Unii au purtat pancarte, pe care era afișat Ilie Bolojan costumat în Moș Crăciun și în Grinch. Din cauza…
Remember. Konrad Zuse (1910-1995)
Scris de P.V.O. Joi, 18 Decembrie 2025
Konrad Zuse, inginer, inventator, pionier al informaticii și antreprenor german, s-a născut pe 22 iunie 1910, la Wilmersdorf, Regatul Prusiei. Cea mai mare realizare a sa a fost primul calculator funcțional programabil și Turing-complet, Z3, care a fost pus în funcțiune în mai 1941, pentru care a primit Premiul Werner-von-Siemens-Ring…
Cariere. Vasile Veselovski, maestru al șlagărelor
Scris de P.V.O. Joi, 18 Decembrie 2025
Compozitorul de muzică ușoară Vasile Veselovski s-a născut pe 18 decembrie 1925, la Pitești. A fost unul dintre cei mai mari compozitori de muzică ușoară ai României, autor al unor șlagăre îndrăgite, precum „Strada Speranței”, „Fluierând pe stradă”, „Merit eu”, „Tu”, „Și dacă”, „O chitară cânta”, „Și m-am îndrăgostit de…
Tamaș a apărut pe sticlă, inclusiv la Digisport
Scris de Cezar Oană Joi, 18 Decembrie 2025
* Bun regăsit, stimați consumatori! Rămâneți liniștiți la locurile voastre, ca să vă pot transmite un mesaj important pentru întreaga sală! Gabriel Tamaș este unul dintre fotbaliștii români care, la retragerea din fotbalul mare, cum se spune la peluză, și-a atârnat ghetele în cui și paharul cu picior sus, la…
Remember. Spiru Haret (1851-1912)
Scris de P.V.O. Miercuri, 17 Decembrie 2025
Marele om de știință Spiru Haret s-a născut pe 15 februarie 1851, la Iași. Matematician, fizician și astronom, pedagog, om politic liberal și nu în ultimul rând ministru, funcție deținută de trei ori și prin care și-a pus decisiv amprenta asupra României, Spiru Haret este cunoscut în primul rând ca…
Cel mai nominalizat film la „Globurile de Aur”, pe HBO Max
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 17 Decembrie 2025
Filmul „One Battle After Another” al lui Paul Thomas Anderson, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, va fi difuzat pe HBO Max din 19 decembrie. Cu DiCaprio, Sean Penn, Teyana Taylor, Regina Hall, Benicio del Toro şi Chase Infiniti în distribuție, „One Battle After Another” urmăreşte povestea unui revoluţionar eşuat,…
Cariere. Papa Francisc, primul suveran pontif sud-american
Scris de P.V.O. Miercuri, 17 Decembrie 2025
Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, într-o familie de origine italiană, a fost cel de-al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice. A absolvit cursurile seminarului teologic iezuit din Buenos Aires și a obținut o licență în filosofie la Colegiul ”Maximo…
Moș Crăciun și prietenii săi finlandezi din România
Scris de Cezar Oană Miercuri, 17 Decembrie 2025
* Am fost tentat să mă fac de rușine în gura și tastatura mare, din cauză că scriu despre o declarație a lui Nicușor Dan, cu întârziere. M-am răzgândit, când mi-am adus aminte de inerția fostului președinte, Klaus Iohannis, care vorbea despre vizita la Helsinski, abia după ce se întorcea…
Remember. Camille Saint-Saëns (1835-1921)
Scris de P.V.O. Marți, 16 Decembrie 2025
Compozitorul francez Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835, la Paris. Este cunoscut în special pentru poemele sale simfonice - primele de acest tip create de un francez - și pentru celebra sa operă ”Samson şi Dalila”. A avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea muzicii franceze și s-a remarcat…
Cariere. Coriolan Tămâian, preot greco-catolic torturat de comunişti
Scris de P.V.O. Marți, 16 Decembrie 2025
Coriolan Tămâian, preot și profesor, s-a născut pe 16 decembrie 1904, la Fărcașa, județul Maramureș. A urmat școala primară la Sâmbăta, Bihor, Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, apoi Colegiul ”Pio Romeno” și Pontificia Università Urbaniana din Roma. Canonicul Coriolan Tămâian, rector al Academiei Greco-Catolice din Oradea, a desfăşurat o amplă…
Noi să fim deștepți, că IQ avem... să ne punem și-n cap!
Scris de Cezar Oană Marți, 16 Decembrie 2025
* Pe vremea în care, în școală fiind, ne prefăceam că studiem Lobotomia distractivă, trăiam cu deplina convingere că ceea ce noi numeam "creier" chiar ne folosește la ceva. În principiu, nu ne-am înșelat. În realitate, avem creier cât să ne punem şi-n cap. Păcat că nu știm mereu la…
Inovația tehnologică întărește poziția României în economia digitală a Europei de Est
Scris de ADVERTORIAL Luni, 15 Decembrie 2025
În fiecare an, economia digitală din România evoluează tot mai mult. Stabilitatea financiară tradițională se combină cu interesul tot mai mare pentru fintech și blockchain, iar rezultatul este un climat în care oamenii privesc investițiile cu mai multă relaxare și mai puțină teamă. Utilizatorii adoptă tehnologiile mai degrabă prin obișnuință…
Cum alegi un slot online potrivit în 2025?
Scris de ADVERTORIAL Luni, 15 Decembrie 2025
Industria sloturilor online este mai dinamică ca oricând, iar în 2025 jucătorii au la dispoziție mii de titluri, fiecare cu particularitățile sale. De la sloturi simple, cu trei role, până la jocuri complexe cu grafică 3D și funcții bonus spectaculoase, alegerea nu mai este deloc ușoară. Mulți începători pornesc de…
Cum influențează designul cazinourilor comportamentul jucătorilor
Scris de ADVERTORIAL Luni, 15 Decembrie 2025
Designul unui cazinou nu este întâmplător. Fiecare element — de la lumină și culori, până la traseele de mers și muzică — este gândit pentru a crea o experiență fluidă, confortabilă și coerentă. Obiectivul nu este manipularea jucătorului, ci construirea unui spațiu în care acesta să se simtă relaxat și…
Nicolas Cage, în filmul zilei la tv
Scris de Viaţa liberă Luni, 15 Decembrie 2025
„Jiu Jitsu” SUA (2020), acţiune, fantasticPrima TV, luni, 15 decembrie, ora 20.00Cu: Nicolas Cage, Marie Avgeropoulos, Frank Grillo, Tony Jaa, Marrese Crump, Raymond PinharryTitlul original: Jiu Jitsu La fiecare șase ani, un ordin vechi de luptători de jiu-jitsu se reuneşte pentru a lupta cu o specie de invadatori extratereștri. Dar…
Scorțișoara și anasonul, arome vindecătoare pentru iarnă
Scris de Tatiana Dumitru Luni, 15 Decembrie 2025
Aromele de scorțișoară și anason pot transforma orice moment al zilei într-o experiență plăcută, aducând nu doar un parfum reconfortant, ci și numeroase beneficii pentru sănătate. În sezonul rece, când organismul este mai vulnerabil, aceste două condimente devin aliați prețioși, atât în bucătărie, cât și în prevenirea răcelilor. Scorțișoara, cunoscută…
Remember. Knut Kolsrud (1916-1989)
Scris de P.V.O. Luni, 15 Decembrie 2025
Etnologul norvegian Knut Kolsrud s-a născut pe 11 septembrie 1916, la Christiania. A studiat Filologia la Universitatea din Oslo, apoi Antropologia la Universitatea din Chicago. În timpul studenției a lucrat ca asistent de cercetare la Chicago Natural History Museum. Întors în Norvegia, și-a luat masteratul în etnografie (1950) și doctoratul…
Cariere. Ioan Luchian Mihalea, artistul care a adus lumină prin muzică
Scris de P.V.O. Luni, 15 Decembrie 2025
Ioan Luchian Mihalea, compozitor, dirijor și realizator de televiziune, s-a născut pe 15 decembrie 1951, la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. A rămas de mic fără părinţi, fiind crescut de o mamă adoptivă. A absolvit Conservatorul ”Lucian Porumbescu” din București. La începutul anilor ’70, s-a alăturat grupului studențesc ”Song” (prescutare de…
Slavă Domnului că Iisus s-a născut într-o zi de sărbătoare legală!
Scris de Cezar Oană Luni, 15 Decembrie 2025
* Din fericire, suntem în acea perioadă din an în care, într-un fel sau altul, ne amintim de Divinitate, mai des decât de "oamenii fără niciun Dumnezeu". Cel puțin așa îmi place să cred. Între două gânduri de genul ăsta, apare câte o știre de presă precum cea publicată de…
Prima nominalizare din carieră pentru Dwayne Johnson
Scris de Cristinel Luca Duminică, 14 Decembrie 2025
Este greu de crezut că Dwayne Johnson a primit prima sa nominalizare la Globurile de Aur luni, după ce a jucat în peste 60 de filme de-a lungul carierei sale de zeci de ani. Multe dintre filmele sale au avut încasări uriașe la box office, iar Johnson a ajuns printre…
Nominalizările pentru Globurile de Aur, trambulină pentru Oscar
Scris de Cristinel Luca Duminică, 14 Decembrie 2025
„One Battle After Another”, cel mai recent film al lui Paul Thomas Anderson, conduce nominalizările pentru Globurile de Aur, considerate o trambulină pentru Oscaruri, conform anunţurilor făcute luni la Beverly Hills. „Sentimental Value” se află pe poziţia a doua, cu opt nominalizări, urmat de thrillerul „Sinners”, cu şapte nominalizări, potrivit…

