Arcada Company Galați este unul dintre cei doi mari constructori care au depus oferte pentru consolidarea tunelului feroviar Palas din Constanța. Cel de-al doilea este Strabag România, informează Economica.net, citând date din SEAP.
Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei CF 816 Palas – Port A, inclusiv consolidarea Tunelului Palas, a fost scos la licitație de Compania Națională CFR SA.
Contractul are o valoare estimată de 404 milioane de lei, fără TVA, cu finanțarea asigurată din bugetul de stat, și o durată totală de 32 de luni, incluzând proiectarea, avizarea și execuția lucrărilor. Perioada de garanție după recepție este de 60 de luni, potrivit sursei citate.
Obiectivul principal al investiției este asigurarea unui al doilea acces feroviar către Portul Constanța și creșterea capacității de transport feroviar de marfă către platformele portuare, în condiții de siguranță și eficiență, spun reprezentanții CFR SA.
Așa cum „Viața liberă” a mai scris, tunelul Palas din Constanța (primul tunel feroviar urban din România) a fost inaugurat în anul 1900 sub denumirea „Carol I” și reprezintă un element important al patrimoniului tehnic feroviar. Proiectat de inginerul Anghel Saligny, a constituit timp de mai multe decenii o legătură feroviară esențială în zona municipiului Constanța.
Începând cu anul 1992, tunelul nu a mai fost exploatat, din cauza infiltrațiilor de apă și a degradării structurale.
Lider național în construcția de poduri
Arcada Company SA, deținută de antreprenorii Spiru Mantu și Mihai Humă, este una dintre cele mai de succes firme de construcții din județul Galați. La ultima ediție a topului celor mai performante firme gălățene, organizată în septembrie anul trecut de Patronatul IMM-urilor și Consiliul Județean Galați, Arcada Company s-a clasat pe primul loc la categoria mari întreprinderi, cu o cifră de afaceri de 2,5 miliarde lei, realizată în anul 2024, și cu un profit net de 371 milioane de lei, având un număr mediu de 946 de salariați.
Bilanțul pe anul 2025 arată și mai bine: o cifră de afaceri de aproape 1,7 miliarde lei și un profit net de peste 516 milioane de lei, realizate cu 976 de salariați, în medie.
Obiectul principal de activitate al Arcada Company SA este „construcția de poduri și tuneluri”, cod CAEN 4213. Printre proiectele emblematice din portofoliul său se numără viaductul de cale ferată spre aeroportul Otopeni (cu tablă groasă de la Combinatul Liberty Galați!), reabilitarea podurilor dunărene de la Fetești și Cernavodă, metroul din Cluj-Napoca, reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, pasajul de la Drajna, peste DN 3A Lehliu-Feteşti şi magistrala de cale ferată București - Constanța etc.

