Momentul începerii unui nou an școlar ar trebui să fie, pentru orice copil, un moment de bucurie și de emoție. Cu această ocazie, peste 50 de ghiozdane, complet echipate, vor ajunge la copii nevoiași din mai multe comune ale județului Galați. Este vorba despre o campanie pusă la punct de Adrian Pîrvu, directorul ANIF Galați, cunoscut gălățenilor pentru numeroasele sale fapte bune și care nu a stat niciodată pe gânduri atunci când a fost vorba să ofere o mână de ajutor seam ...
Deși a traversat regulamentar, pe trecerea de pietoni, un gălățean și-a pierdut viața, duminică dimineață, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un șofer de 76 de ani. Cadrele medicale sosite la fața locului au încercat resuscitarea victimei, dar, din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul. Evenimentul rutier s-a produs duminică, 23 august, la ora 08:48, pe Drumul de Centură din municipiul Galați.   După primele verificări efectuate la faț ...

UPDATE. Adolescentă de 15 ani, plecată de acasă

Marți, 25 August 2026 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Adolescenta dispărută de la domiciliu pe 22 august a revenit acasă în cursul zilei de luni, 24 august. Conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție, minora nu a fost victima vreunei agresiuni. „Minora a revenit la domiciliu în cursul zilei de 24 august 2026. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni pe perioada plecării voluntare de la domiciliu”, au transmis polițiștii. O adolescentă de 15 ani este ...

Un nou protest pentru salvarea copacilor de pe Faleză

Duminică, 23 August 2026 10:10 | Publicat în EVENIMENT
O nouă acţiune de protest este anunţată duminică, 23 august 2026, de la ora 19,00, de grupul ,,Salvăm pădurea urbană de pe Faleză Dunării”, pe reţelele de socializare. Punctul de întâlnire, de această dată, va fi în Piaţeta de la Spicu, în faţa statuii lui Costache Negri. „Marş și protest autorizat pentru păstrarea falezei și a pădurii urbane. Vrem o consolidare și o modernizare care să reiasă dintr-o dezbatere publică. Până atunci, oprim urgent lucrările car ...

Gălăţean rănit după ce a căzut cu parapanta

Duminică, 23 August 2026 09:10 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean a fost rănit după ce a căzut cu parapanta într-o zonă situată între Vama Veche și Limanu. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, la locul producerii evenimentului au fost trimise două echipaje medicale, unul aparținând SAJ Constanța și unul din cadrul SMURD. Conform reprezentanţilor SAJ, gălăţeanul a suferit o fractură deschisă de gambă. După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații ...
„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând de astăzi, 20 august 1989, Galaţiul dispune de un nou şi modern mijloc de transport în comun – troleibuzul. Traseul pe care vor circula troleibuzele, în lungime de 10,4 km de cale simplă, este: Centru – Microraionul 19. De reţinut din partea publicului călător: troleibuzele sunt dotate cu un sistem de condiţionare a pornirii motoarelor în funcţie de închiderea uşilor” ...
Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” - Expoziția temporară „Ecosisteme naturale din România”; Expoziția temporară „Cristale şi minerale - Știința din inima Pământului”; Microexpoziția „Insectele - formă și culoare”; Expoziția itinerantă de fotografie „Best of Forona”. Toate secțiile, Grădina Botanică, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Observatorul Astronomic şi Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele, sunt deschise de miercuri p ...

S-a întâmplat pe 23 august

Duminică, 23 August 2026 07:00 | Publicat în CALENDAR
1806 - Încetează din viaţă CHARLES AUGUSTIN COULOMB (n. 1736), fizician francez. A descoperit legile fundamentale ale magnetismului şi electrostaticii. 1907 - Se naşte, la Tecuci, MIHAI BERZA (m. 1978), istoric, membru corespondent al Academiei Române. 1912 - Se naşte GENE KELLY (m. 1996), actor, coregraf american, laureat cu Premiul Oscar onorific. 1924 - Se naşte PAUL EVERAC (m. 2011), dramaturg, prozator. 1926 - Încetează din viaţă RUDOLPH VALENTINO (n. 1895), actor italian. 1939 ...

O gălăţeancă printre ispitele noului sezon „Insula Iubirii”

Sâmbătă, 22 August 2026 20:33 | Publicat în TV MANIA
* „Ispita vine de unde nu te aștepți!”. Aşa ne „ameninţă” Antena 1 cu noul sezon al emisiunii „Insula Iubirii” care va începe din 4 septembrie. Ei bine, una dintre ispitele feminine vine din Galaţi! „Mă numesc Daniela Pană, am 30 de ani, sunt din Galați, am o firmă de marketing și creez conţinut. Am venit să trăiesc o experiență unică și să-mi fac amintiri. Să plec de aici cu un bagaj emoțional extrem de pozitiv… cu ajutorul lui Dumnezeu”, a mărturisit t ...
„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul articolului publicat, la începutul lunii iulie, în „Viaţa liberă”, ediţia tipărită şi online. Relatam atunci că, „în timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență energetică, la Galați prinde contur una dintre primele inițiative locale de comunitate de energie”. Interesul pentru acest subiect este dovedit de c ...
Pagina 6 din 4187