Într-o vreme în care telefonul mobil este deja un dispozitiv multifuncțional – cu condiția unei conexiuni bune la internet și a funcționării optime a aplicațiilor – cui îi mai trebuie un ceas urban? Pentru cei care locuiesc în zonă – pe strada Oțelarilor – probabil că e un reper. De altfel, și singurul ceas public rămas în oraș. Cel din Mazepa a fost pus la pământ și desființat în 2021, când s-au executat lucrările de modernizare a zonei cuprinse între Potcoava ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 30 Iunie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Marți, 30 iunie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Smârdan și Matca, iar pe DN 25, la Vameș și Ivești. Pe DN 26, un radar se va afla la Aviasan ("4 benzi"), iar pe D ...
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați derulează în această perioadă o campanie de informare dedicată părinților și absolvenților care susțin examenul de Bacalaureat, cu mesaje de sprijin și responsabilitate în timpul examenelor. Examenul Național de Bacalaureat este un moment care pune presiune pe mii de liceeni, dar și ...
De la 1 iulie, se schimbă modul în care șoferii dau testul grilă pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație, cel necesar în cazurile de suspendare a permisului sau pentru redobândirea dreptului de a conduce. Procedura nu mai trece prin structurile de poliție rutieră, ci se mută complet la serviciile de permise și înmatriculări din țară. Inspectoratul de Poliție Județean Galați anunță că atât programarea, cât și susținerea testului se vor face direct la Serv ...

Motorina se scumpește din nou de la 1 iulie

Marți, 30 Iunie 2026 00:00 | Publicat în Regional
Șoferii vor plăti mai mult pentru motorină începând de miercuri, 1 iulie, când expiră măsura prin care Guvernul a redus temporar acciza la acest carburant. Practic, ordonanța adoptată în aprilie, ca reacție la creșterea prețului petrolului pe fondul tensiunilor din zona Iranului, își încheie efectele, iar prețurile de la pompă vor urca imediat. Creșterea este estimată la cel puțin 0,36 lei pe litru în cazul motorinei standard. Astfel, pentru un plin de 50 de litri, șoferi ...

Premii pentru francofonii de la CNMK

Miercuri, 01 Iulie 2026 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Rezultate notabile au fost obținute de elevi gălățeni la concursul „Le théâtre, un genre littéraire entre spectacle et littérature”, desfășurat în cadrul proiectului interjudețean „Orizonturi francofone”, ediția a VIII-a, organizat de Liceul Teoretic „Panait Cerna” din Brăila. La acest eveniment au participat elevii francofoni de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” Galați, care au adus acasă numeroase premii și distincții. Elevii au realizat, în limba franceză, ...

Canicula amână cu o zi a doua probă a bacalaureatului

Luni, 29 Iunie 2026 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Din cauza codului roșu de caniculă din aceste zile care afectează și Galațiul, a doua probă scrisă a examenului de bacalaureat, care ar fi trebui să aibă loc, marți 29 iunie, se amână cu o zi. Este o măsură fără precedent, luată pentru a proteja atât candidații, cât și profesori care, în aceste zile, se află în centrele de examen, după ce mai mulți candidați din țară au avut de suferit, luni, din cauza condițiilor meteo. „S-a avut în vedere cu prioritate proteja ...

Remember. Mihai Flamaropol (1919-1985)

Marți, 30 Iunie 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Mihai Flamaropol, fotbalist și hocheist, s-a născut pe 21 noiembrie 1919, la București. A debutat la 12 ani în echipa de fotbal a Clubului „Gloria” din București. La 17 ani, a început să joace hochei la Clubul „Telefoane”, apoi s-a transferat la „Juventus”, unde a practicat atât fotbalul, cât și hocheiul, alternând în funcție de sezon. Chiar și la 32 de ani, o vârstă considerată avansată pentru sportul de performanță, a evoluat la Clubul CCA (actual CSA Steaua B ...

Filmul zilei la tv

Marți, 30 Iunie 2026 14:30 | Publicat în MAGAZIN
Clasa întâi Film Now, ora 20.00 SUA, comedie, romantic, 2024 Cu: Camila Mendes, Archie Renaux, Marisa Tomei, Lena Olin, Anthony Head Titlul original: Upgraded Ana este o stagiară ambițioasă care visează la o carieră în lumea artei, încercând în același timp să-și impresioneze șefa exigentă, pe Claire. În timpul unei călătorii de afaceri, beneficiază de o schimbare a locului la clasa întâi și îl întâlnește pe chipeșul Will. Acesta o confundă pe Ana cu șefa ei ...

Încă o zi de caniculă

Marți, 30 Iunie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, continuăm sub avertizare Cod roșu de caniculă, meteorologii anunțând temperaturi chiar mai ridicate decât ieri. Cerul va fi în mare parte senin, dar temperaturile maxime diurne vor urca până la 39-40 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî doar până la 24 de grade Celsius. Vântul va sufla  slab, cu 4-8  km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 760 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă se va situa între 30 şi 70 la sută.  Există o mică p ...
Pagina 9 din 4000