Vara aceasta, nu doar meciurile de la Cupa Mondială mențin interesul viu pentru iubitorii fotbalului, ci și perioada de mercato, în care echipele încearcă să-și îmbunătățească loturile. Dintre echipele de Superligă, Oțelul se numără printre cele mai active la acest capitol. Până acum, din transferurile oficializate de către echipele din primul eșalon fotbalistic din România, cele mai active sunt Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, ambele cu câte opt noi jucători an ...
Una dintre cele mai importante mutări ale verii din partea clubului gălățean este prelungirea înțelegerii cu Paul Iacob, unul dintre cei mai bine cotați fundași centrali din Superliga României.  Gruparea gălățeană se mișcă bine în această perioadă de mercato, iar pe lângă cele cinci transferuri anunțate (Contra, Sylla, Lungu, Joao Paulino și Christopoulos), a reușit să prelungească și înțelegerile unor jucători importanți din sezonul trecut. Primii doi trecuți pri ...
Noutățile în privința celor sosiți în această vară continuă de la o zi la alta, astfel că lotul pare să se contureze rapid pentru viitorul sezon. După ce a anunțat despărțirea de mai mulți jucători aflați la final de contract, oficialii Oțelului s-au pus pe treabă și au început să transfere în vederea noului sezon. Primii aduși au fost Joao Paulino, Habib Sylla și portarul Mario Contra, iar acum se anunță transferul unui atacant cu un CV interesant. Este vorba despre ...