Astăzi se mai răcorește puțin, iar cerul va fi parțial înnorat, cu nori de furtună spre seară și posibile ploi cu fulgere. Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 31 de grade Celsius, iar minima nopţii va coborî până la valoarea de 18 grade Celsius.
Vântul va sufla cu până la 6 km la oră, dinspre nord - nord-vest, intensificările la rafală ajungând, spre seară, chiar și până la 22-24 km la oră.
Presiunea atmosferică va rămâne în jurul valorii de 760 mm coloan ...
S-a stins din viaţă ing. Camelia Lupu, membru al familiei „Vieții libere”
Luni, 20 Iulie 2026 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Liniștea este cea care rămâne la plecarea oricărui om. Pentru „Viața liberă”, Camelia Lupu a însemnat prezența rafinată a unui designer grafic a cărui uriașă experiență era dublată de o modestie și o eleganță fără egal. Știți omul care găsește întotdeauna soluțiile și o face în cel mai firesc și discret mod? Aceasta era Camelia.
Aspectul ziarului a fost viziunea Cameliei Lupu, excepțional tehnoredactor de carte, designer și colaboratorul ideal al intelectualil ...
Călăul femeii din Barcea a ajuns, din nou, după gratii
Luni, 20 Iulie 2026 15:20 | Publicat în JURIDIC
Anchetatorii gălățeni au reușit să facă lumină în cazul femeii de 59 de ani din comuna Barcea, județul Galați, care a fost descoperită decedată în locuința unui bărbat cu care ar fi trăit în concubinaj.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, cadavrul a fost descoperit după ce femeia fusese dată dispărută de către sora ei.
Oamenii legii au ajuns la concluzia că femeia a murit din cauza loviturilor peste corp și la cap, primite de la concubinul ei, fa ...
Investiții în sănătate de 1,6 milioane de euro | Se demolează vechea Secție de Medicină Internă și Camera de Gardă de la Spitalul din Târgu Bujor, pentru a se construi un pavilion medical modern, dotat cu echipamente de ultimă generație
Luni, 20 Iulie 2026 14:10 | Publicat în Regional
A început demolarea vechiului pavilion al Secției de Medicină Internă și al Camerei de Gardă de la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, primul pas pentru realizarea unei investiții majore în sistemul medical din județul Galați. „În locul clădirii construite în urmă cu aproape șapte decenii va fi ridicat un corp medical nou, modern, care va deservi peste 60.000 de locuitori din Târgu Bujor și localitățile învecinate, precum Vârlezi, Umbrărești, Fârțănești, Băneas ...
Din sportul gălăţean. Aur și argint pentru Rebecca Ciocan
Marți, 21 Iulie 2026 10:00 | Publicat în SPORT
ATLETISM. Cea mai valoroasă atletă gălățeană a momentului, Rebecca Daria Ciocan, a marcat încă două performanțe în weekend. S-a aliniat la startul a două probe, în ambele reușind performanțe excelente. În proba de 400 metri a obținut medalia de argint, îmbunătățindu-și totodată recordul personal.Mai însemnată este performanța la 800 metri – proba ei preferată. Alături de cele mai valoroase atlete ale țării noastre, Rebecca a făcut o cursă inteligentă, controlat ...
Eurowind Energy începe construcția a două parcuri eoliene la Frumușița
Marți, 21 Iulie 2026 00:00 | Publicat în Regional
Eurowind Energy România anunță, printr-un comunicat de presă, obținerea Autorizațiilor de Înființare de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și startul lucrărilor de construcție pentru două parcuri eoliene în comuna Frumușița din județul Galați și unul în județul Constanța. Împreună, acestea vor adăuga 138 MW de energie curată în rețea și vor fi echipate cu 23 de turbine de ultimă generație furnizate de Vestas.
Parcul Eolian Fru ...
Vara aduce zile lungi, vacanțe și mult timp petrecut în aer liber, dar și temperaturi ridicate care pot transforma activitățile de zi cu zi într-o provocare. Fie că lucrezi de acasă, călătorești sau pur și simplu îți dorești mai mult confort în locuință, câteva accesorii bine alese pot face diferența. Nu este nevoie de investiții complicate pentru a te bucura de răcoare și de un mediu plăcut. De la un ventilator portabil, ușor de transportat, până la electrocasnice ca ...
„Comisia mirosului”, la Prefectură. Raportul final privind „disconfortul olfactiv” din Galați, așteptat până pe 29 iulie
Luni, 20 Iulie 2026 13:00 | Publicat în Prima Pagina
În urma numeroaselor sesizări din spațiul public privind mirosul neplăcut care persistă în mai multe zone din municipiul Galați, prefectul George Toderașc a convocat, luni dimineață, o ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu.
Au participat reprezentanți de la Direcția de Sănătate Publică Galați, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați, Comisariatul Județean de Mediu Galați, Direcția Județeană pentru ...
Grevă de avertisment Sanitas. La Galaţi au protestat doar cadrele medicale aflate în timpul liber
Luni, 20 Iulie 2026 12:30 | Publicat în SOCIETATE
Timp de două ore, în toată ţara, cadrele medicale afiliate Sanitas au făcut astăzi grevă, asigurând doar urgențele și o treime din activitatea medicală din spitale, conform legii. O grevă generală pe termen nelimitat ar putea fi declanşată din 28 iulie.
La Galaţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi la Spitalul de Urgenţă pentru Copii, activitatea s-a desfășurat normal, fără a pune în pericol viața pacienților și fără a perturba activitatea medicală. La protest a ...
Noi restricții pe podul de la Brăila, până pe 10 august
Luni, 20 Iulie 2026 12:15 | Publicat în Regional
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță noi restricții ale circulației pe podul suspendat de la Brăila. „După finalizarea lucrărilor și deschiderea circulației pe calea 2 a podului peste Dunăre de la Brăila, începând cu data de 20 iulie 2026, traficul pe DN2S, banda 1, calea 1 (sensul Brăila – Jijila), între km 4+200 – km 6+660, va fi restricționat pentru executarea canalului drenant. Circulația se va desfășura pe banda 2, iar restricția va fi me ...

