Primăria anunță că investițiile în domeniul educației, la Galați, au ajuns la 120 milioane de euro
Joi, 03 Septembrie 2026 11:31 | Publicat în EDUCAŢIE
Primăria municipiului Galați anunță, printr-un comunicat de presă, că a realizat și în acest an investiții importante în educație, domeniu ce reprezintă o prioritate pentru municipalitate. Numai în anul 2026 au fost finalizate lucrări de modernizare la 10 obiective (totalizând peste 20 de milioane de euro), iar în alte 20 lucrările sunt desfășurare. „În ultimii ani am investit constant în educație, acest domeniu esențial pentru orice comunitate: am modernizat școli și ...
Droguri pentru elevii gălăţeni, confiscate la o firmă de coletărie
Joi, 19 Martie 2026 20:00 | Publicat în JURIDIC
Adolescenți care învață la mai multe unități școlare din oraș au rămas fără ”distracție”, după ce un colet cu aproape două kilograme de canabis, expediat din Spania cu destinația Galați, a fost interceptat la scurt timp de la preluare.
Cel care a picat în plasă odată cu prețioasa încărcătură a fost un gălățean de 37 de ani, în privința căruia polițiștii de la BCCO Galați aveau de mai multă vreme informații că vinde droguri, inclusiv prin școli și licee. ...
IPJ Galați promovează respectul față de animale în „Școala altfel”
Vineri, 19 Decembrie 2025 15:30 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul Săptămânii „Școala altfel”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați - Biroul pentru Protecția Animalelor, în colaborare cu o asociație specializată în salvarea și îngrijirea animalelor fără adăpost, au desfășurat o serie de activități educativ-informative dedicate elevilor din mai multe unități de învățământ liceal din județ.
Oamenii legii au făcut vizite atât în Galaţi, la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” și ...
Controverse privind noua programă la Limba şi literatura română
Joi, 04 Decembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat, la Digi24, după criticile apărute asupra noii programe de Limba și Literatura Română pentru liceu, considerată „retrogradă” de unii profesori universitari.
David a precizat că nu ministerul sau cineva fără expertiză a propus programa și că urmează o dezbatere în comisiile de specialitate pentru a stabili forma finală: „Nu ministerul, eu sau cineva care nu-i specialist a propus programa respectivă”.
Ministerul a publica ...
Parada felinarelor în Parcul „Carol”, o tradiție germană la Galați (GALERIE FOTO)
Miercuri, 12 Noiembrie 2025 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Parcul "Carol I" (fostul "CFR") din Galați a răsunat de colinde în limba germană și a fost luminat de zeci de felinare colorate, purtate de copii în seara de 11 noiembrie, când s-a desfășurat "Parada felinarelor". Evenimentul a fost organizat de profesoara de limba germană Carmen Tofan, care a reușit și anul acesta să aducă în oraș o frumoasă tradiție germană.
„Facem câteva ture de parc, cu felinarele, iar apoi copiii care învață limba germană vor cânta câteva cânte ...
Franţa protestează contra măsurilor de austeritate. Grevă generală
Joi, 18 Septembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Profesorii, mecanicii de tren, farmaciştii şi personalul spitalelor din Franţa au intrat în grevă joi, iar adolescenţii au blocat liceele, în cadrul unei greve generale care vrea să transmită un mesaj de protest faţă de reducerile bugetare iminente, potrivit news.ro.
Autorităţile, care se aşteaptă să iasă pe străzi un milion de manifestanţi, o mobilizare care ar depăşi cu mult mişcarea „Blocăm tot” din 10 septembrie, s-au pregătit pentru o zi de confruntări şi deja ...
Situația modernizărilor și reparațiilor în școlile gălățene. Investiții de 80 milioane de euro
Joi, 04 Septembrie 2025 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pentru că noul an școlar stă să înceapă, Primăria municipiului Galați a transmis o situație privind stadiul lucrărilor de modernizare sau de întreținere și reparații la grădinițe, școli și licee. Printr-un comunicat de presă, municipalitatea informează că a realizat, și în acest an, investiții importante în domeniul educației.
Potrivit Primăriei Galați, în 2025, au fost finalizate lucrări de 38 milioane de lei, la șase unități de învățământ. Este vorba desp ...
Două licee din Galaţi, în topul naţional la admitere
Marți, 29 Iulie 2025 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
În topul primelor 50 de specializări la liceele din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat la admiterea de anul acesta, se află și două colegii din Galați.
Specializarea Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unde s-a intrat cu media 9,62, este pe locul 22 în ţară, iar pe locul 32 naţional se află specializarea Științe ale Naturii de la Colegiul Național „Costache Negri”, cu ultima medie de 9,60.
Bucureștiul domină cla ...
Locuri rămase libere la liceele din Galați, la finalul primei etape de admitere
Vineri, 25 Iulie 2025 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, emoțiile absolvenților de gimnaziu au continuat în perioada de depunere a opțiunilor pentru admiterea la liceele dorite.
Repartizarea computerizată se face pe baza opţiunilor completate pe fişa de admitere, în ordinea preferinţelor candidaţilor. Elevii trebuie să completeze pe primele locuri opţiunile pe le doresc cel mai mult, chiar dacă nu sunt siguri că media le permite să fie admişi la aceste opţiuni.
Prima op ...
Elevi gălățeni în finala națională a concursului profesional „Știu și aplic”
Marți, 15 Aprilie 2025 17:30 | Publicat în Regional
În ziua de 12 aprilie s-a desfășurat etapa județeană a Concursului Național „Știu și aplic - Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”, în cadrul unui parteneriat dintre Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați și Inspectoratul Școlar al Județului Galați. Unitatea de învățământ organizatoare în județul Galați a fost, ca de fiecare dată, Liceul Tehnologic „Carol I”, informează ITM, într-un comunicat.
Concursul „Știu și aplic ...
Pagina 1 din 2

