După eșecul celor două licitații organizate pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic Liberty și ale laminorului Liberty Tubular Products, consorțiul administratorilor concordatari, format din Euro Insol SPRL și CITR, mizează totul pe o vânzare prin negociere directă, însă pornind de la un preț redus la un sfert din cel inițial. La prima licitație, cu un preț de pornire de 709 milioane de euro, nu a venit nimeni. La a doua licitație, la care prețul de pornire a fost s ...

Șantierul naval Damen Mangalia intră în faliment

Luni, 06 Aprilie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Planul de reorganizare a Șantierului Naval din Mangalia (Damen Shipyards Mangalia) a fost respins de către adunarea creditorilor și astfel societatea intră în etapa de faliment, a anunțat luni administratorul judiciar CITR. „Decizia marchează trecerea șantierului în etapa de faliment, în care activitatea curentă va fi oprită treptat și vor fi inițiate procedurile de lichidare, în conformitate cu legislația aplicabilă”, se arată în comunicatul CITR, citat de HotNews. Potri ...
Mulți dintre siderurgiștii care s-au strâns luni dimineață la poarta Combinatului Liberty au venit la protest pentru că nu primiseră nici măcar restul de 50% din lichidarea lunii august, așa cum li se promisese. Rețineți, este vorba de plăți restante din august, deși peste o lună și ceva vine Crăciunul! Parafrazând o declarație făcută de secretarul de stat gălățean în Ministerul Economiei, Laurențiu Gîdei, la un post tv online din Galați, „atunci când e vorba de L ...

Promisiuni pentru plata unor salarii restante în Combinat

Miercuri, 22 Octombrie 2025 16:00 | Publicat în ECONOMIE
Plata lichidării pe luna august a siderurgiștilor s-ar putea face până pe 11 noiembrie, în contextul repornirii activității liniilor de zincare și vopsire, la sfârșitul săptămânii trecute, conform directorului de producție al Liberty, Cornel Moisescu. Există, de asemenea, speranțe ca indemnizațiile pentru luna septembrie pentru cei care au lucrat la permanență (75% din salariul de bază) să se plătească până pe 21 noiembrie. „Dragi colegi, pentru noi perioada asta nu ...