Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei ediţii din noul sezon „Vocea României”. Se ştie, vedetele intră la final! N-au fost scaune suficiente în juriu pentru câte ar fi putut întoarce cu emoţia şi armonia duetului lor. Cristina, care în urmă cu 11 ani a ajuns în pragul semifinalei „Vocea României”, a lăsat-o pe Alexandra să aleagă cu cine vor merge mai departe în competiţie. Echipa Theo Rose şi Horia Brenciu ...
Șantierul Naval Damen Galați va avea, începând din octombrie, un nou director general, al zecelea nou mandat din ultimii 16 ani.Conform unui anunț organizațional distribuit intern, „începând cu data de 30 septembrie 2026, Doru Gaibăr (foto) își va încheia activitatea în cadrul Damen Shipyards Galați, după o carieră de 26 de ani în cadrul companiei, parcursă în diferite roluri și poziții de responsabilitate, cea mai recentă fiind de Director General”. Nu știm dacă Dor ...

Strada Domnească, pietonală şi în primul weekend de toamnă

Vineri, 04 Septembrie 2026 19:35 | Publicat în EVENIMENT
Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în primul weekend de toamnă. Restricţiile de trafic intră în vigoare pe 5 septembrie, ora 06:00 şi se încheie pe 7 septembrie 2026, ora 05:00. Astfel, programul de transport va fi modificat după cum urmează: - Traseele 10 (Micro 19 - Damen), 24 (Shopping City - Damen) și 34 (Micro 13B - Intfor), de la Potcoava de Aur, vor fi deviate pe strada Prelungirea Traian - bulevardul Marea Unire - ...

Meteo. Cod galben de caniculă în primul weekend din septembrie

Sâmbătă, 05 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
În primul weekend din septembrie, și Galațiul se află sub avertizarea unui Cod galben de caniculă, valabil pentru sâmbătă, în intervalul 10,00 – 21,00, când se vor resimți temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă. Meteorologii anunță temperaturi maxime diurne ce vor atinge 33-34 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî până aproape de 17-18 grade Celsius. Duminică se va răcori simțitor, înregistrându-se o maximă de 27 de grade Celsius. ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Vineri, 04 Septembrie 2026 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în timp ce conducea un moped fără să aibă permis de conducere. Polițiștii de la Secția 1 l-au oprit în jurul orei 1,10, iar în urma verificărilor au constatat că tânărul nu deținea permis pentru a conduce vehiculul. Mopedul avea o capacitate cilindrică de 50 de centimetri cubi, însă, chiar și pentru astfel de vehicule, este necesar un permis de conducere corespunzător, catego ...
Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie și tradiții românești. Participanți din Republica Moldova au venit în perioada 30-31 august într-un tur cultural organizat în cadrul proiectului KULtura, prin care mai multe obiective turistice și culturale din zonă sunt promovate împreună cu cele de peste Prut. Traseul le-a oferit vizitatorilor ocazia să descopere atât locuri cunoscute din Galați, cât și obiective mai pu ...
Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De multe ori, problema nu este anvelopa cumpărată pentru sezonul rece, ci cifra pusă în ea, citită într-un loc nepotrivit sau verificată când cauciucul este cald. La fel de ușor se pierde din vedere și ce se întâmplă cu setul lăsat câteva luni în garaj. Sfaturile obișnuite se opresc la „umflă-le la valoarea din manual”. Formula este corectă, dar nu spune când verifici, ...
Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns în arest preventiv. Adolescentul avea 15 ani la momentul agresiunii și a primit inițial măsura arestului la domiciliu. Între timp, acesta a împlinit 16 ani, iar Tribunalul Galați a dispus arestarea sa preventivă. Mandatul de arestare preventivă a fost emis pe 3 septembrie 2026, iar în aceeași zi polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați l-au pus în aplicare. A ...

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile, la Galaţi

Vineri, 04 Septembrie 2026 13:15 | Publicat în EVENIMENT
Atenție la țânțari, mai ales în parcuri, în vecinătatea apelor stătute și în locurile cu verdeață! După cazul de meningită cu virusul West Nile confirmat la Galaţi pe 21 august 2026, Direcţia de Sănătate Publică semnalează alte două cazuri, de meningoencefalită cu virusul West Nile. Cele două persoane, ambele din județul Galați, sunt spitalizate. Primul caz este al unui gălățean de 73 de ani, care, în prezent, se află internat la Spitalul de Urgență „Sf. Apos ...
Un șantier din municipiul Tecuci s-a ales cu amenzi de 46.000 de lei, pentru mai multe nereguli constatate de comisarii Gărzii de Mediu Galați. Interesant este că șantierul cu pricina nu fusese vizat în mod special de comisari pentru vreun control, potrivit unei postări de pe pagina Gărzii de Mediu. Aceștia au observat din mers dezordinea de pe șantier și au decis să facă un control inopinat. „În timpul unei deplasări în municipiul Tecuci, comisarii Gărzii Naționale de Mediu ...
Pagina 1 din 4210