UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Miercuri, 30 Octombrie 2024
Astăzi, 30 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Basarabiei/ strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian - Covrigărie; bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Miercuri, 30 Octombrie 2024
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 30 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Traian și Drumul de Centură. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ…

Meteo 30 octombrie 2024

Scris de Miercuri, 30 Octombrie 2024
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi acoperit dimineaţa şi senin după-amiaza. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 15 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 6 grade Celsius. Există 6 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până…

Meteo 29 octombrie 2024

Scris de Marți, 29 Octombrie 2024
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi mare parte senin. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 16 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 6 grade Celsius. Există 6 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 10…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Marți, 29 Octombrie 2024
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 29 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Brăilei, Macului și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251,…

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Marți, 29 Octombrie 2024
Astăzi, 29 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre Patiseria "Dana" și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Luni, 28 Octombrie 2024
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 28 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Tecuci, Marea Unire și Prelungirea Brăilei. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ…

Meteo 28 octombrie 2024

Scris de Luni, 28 Octombrie 2024
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va parțial acoperit. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 20 de grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 9 grade Celsius. Există 7 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 5 de…

Unde sunt radarele în weekend

Scris de Sâmbătă, 26 Octombrie 2024
Sâmbătă, 26 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Oțelarilor și Drumul Viilor. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Slobozia Conachi și Cudalbi, iar pe DN 25, la Șendreni, Liești, Ivești și Umbrărești. Pe DN 26,…

Meteo 26-27 octombrie 2024

Scris de Sâmbătă, 26 Octombrie 2024
În acest weekend, cerul va fi parțial acoperit. Temperaturile maxime vor ajunge la 18°C sâmbătă și la 19°C duminică. Minimele nocturne sunt estimate la 5°C sâmbătă și 7°C duminică. Există 8% șanse de precipitații, iar vântul va atinge viteze cuprinse între 6 și 11 km/h. Presiunea atmosferică va oscila în…

Întreținerea unei uși de garaj automate nu este grea, dacă vei colabora cu Alexiana Group!

Scris de Vineri, 25 Octombrie 2024
Pe cât de mult îngrijești garajul, pe atât de mult confort vei avea. Însă, lucrurile nu trebuie să fie complicate. O ușă de garaj automată, comandată de la unul din furnizorii de nișă care pot oferi și servicii conexe - de mentenanță și reparații când este cazul - te poate…

Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile

Scris de Vineri, 25 Octombrie 2024
În perioada 25-28 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Domnească, între strada Nicolae Gamulea și strada Eroilor; bulevardul George Coșbuc/ strada Brăilei; bulevardul Marea Unire, strada Traian/ strada Roșiori, în zona Elice; strada Brăilei/ strada Domnească; bulevardul Oțelarilor, între…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Vineri, 25 Octombrie 2024
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 25 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile George Coșbuc, Dunărea și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ…

Meteo 25 octombrie 2024

Scris de Vineri, 25 Octombrie 2024
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi mare parte senin. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 17 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 3 grade Celsius. Există 8 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 3…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Joi, 24 Octombrie 2024
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 24 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Frunzei și Calea Galați. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251,…

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Joi, 24 Octombrie 2024
Astăzi, 24 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan") și strada 1 Decembrie 1918 (General); strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada…

Meteo 24 octombrie 2024

Scris de Joi, 24 Octombrie 2024
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte acoperit. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 15 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 4 grade Celsius. Există 7 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la…

Meteo 23 octombrie 2024

Scris de Miercuri, 23 Octombrie 2024
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte senin. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 19 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 10 grade Celsius. Există 7 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la…

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Miercuri, 23 Octombrie 2024
Astăzi, 23 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Basarabiei/ strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian (Covrigărie); bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Miercuri, 23 Octombrie 2024
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 23 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Siderurgiștilor și Portului. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele…

Ia cu tine un espressor portabil Staresso de la Edream! Spune adio cafelelor insipide din benzinărie

Scris de Marți, 22 Octombrie 2024
Ia cu tine un espressor portabil Staresso de la Edream! Spune adio cafelelor insipide din benzinărie Ți se face dor de casă când pleci la drum lung? Poți aduce o bucățică din rutina ta zilnică cu tine mulțumită unui espressor portabil. Află aici cum se folosește și de ce să-l…

Tipuri de containere pentru transportul maritim de mărfuri

Scris de Marți, 22 Octombrie 2024
Pentru a transporta cargo România, cea mai bună soluție este transportul maritim. Aceasta se realizează în containere maritime, fiecare dintre acestea având propriul său scop. Astăzi vorbim despre tipurile lor, caracteristicile și încărcătura pentru care este destinat fiecare tip de container. Containere standard Containerele standard sunt o opțiune universală pentru…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Marți, 22 Octombrie 2024
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 22 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Basarabiei și Brăilei. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în…

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Marți, 22 Octombrie 2024
Astăzi, 22 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre zona Patiseria "Dana" și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja,…
Pagina 59 din 167