CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

Cenaclul "Noduri și Semne". "Un cuvânt încăpător"

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2023
Nelu Păcuraru: Prima parte a lecturii din această seară m-a dus cu gândul la basmul simfonic a lui Serghei Prokofiev „Petrică și Lupul”, iar în a doua parte versurile mi s-au părut cerebrale, existențiale și pe undeva elitiste, în sensul bun al cuvântului.Adrian Talabă: Ca să treci de la "Horodok",…

Expoziție inedită de pictură și fotografie

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2023
Astăzi, 13 octombrie, la ora 18.00, la Teatrul din Buzunar (Casa de Cultură a Sindicatelor), va avea loc vernisajul expoziției de pictură și fotografie "Artă, frate!", semnată de artistul plastic Valentin Neacșu și fotograful Tudor Neacșu. Cei doi frați propun o secvență de creație vizuală inedită, prin alăturarea dintre pictură…

MULŢIME de SINGURĂTATE [RECURS]

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2023
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" a fost odată perpendiculară/ - acuma-i ostenită şi străină şi tot mai înclinată şi amară/ şi-nchide n-ochi o flacără puţină şontâc-şontâc, se duce să apună/ frumos, tăcând, încet, ultima oară - şi toţi întunecaţii or să spună/: ducă-se naibii, că a fost…

LOVITURA (XV)

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2023
Cu lacrimi în ochi alerg înspre casă! şi cu manualele şi cu cerneala şi condeiul în traista făcută de mama! şi cu sora mea dintr-a treia după mine şi după tot alaiul de şcolari mai mult ori mai puţin bucuroşi că au dat nas în nas cu Şcoala, prima zi…

Carnet cultural 13 octombrie 2023

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2023
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Lola Schmierer Roth. Particularităţile unei opere variate".Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "imagini eseu" a plasticienilor Jana și Gheorghe Andreescu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110…

Expoziţia "Imagini eseu", de la lirism la sobrietate. Jana şi Gheorghe Andreescu, la Galeriile de Artă

Scris de Joi, 12 Octombrie 2023
Galeriile de Artă "Nicolae Mantu" găzduiesc, începând din 8 octombrie, expoziția "Imagini eseu" a soților Gheorghe Andreescu și Jana Andreescu, artiști septuagenari, cu o bogată activitate, fiecare având în palmaresul său peste 20 de expoziții personale, numeroase participări la manifestări de profil cu caracter local, național și internațional, precum și…

LOVITURA (XIV)

Scris de Joi, 12 Octombrie 2023
Da, nu greşesc, primul meu domn de Respect şi Abecedar: domnul Lascăr Ciucă! un domn Trandafir, ca al lui Sadoveanu! da, sigur nu mi se pare, chiar mai Trandafir decât înaintaşul său, mai Trandafir decât tot felul de atârnaţi şi năimiţi pe la catedrele învăţământului moldav! noi, gâgâlicii din pragul…

Dă-mi una, PRIETENE! (cu traista plină)

Scris de Joi, 12 Octombrie 2023
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) dă-mi una, prietene, dă-mi numai una -ştii că nu sunt lacom şi îmi ajunge puţin,nu am năvălit niciodată la grămada mare,am fost mulţumit cu un ceai de pelin (!)(!) am visat că fac levitaţie, prietene, am visatcă plutesc peste amintirile de…

Carnet cultural 12 octombrie 2023

Scris de Joi, 12 Octombrie 2023
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Lola Schmierer Roth. Particularităţile unei opere variate".Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "imagini eseu" a plasticienilor Jana și Gheorghe Andreescu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110…

Mihnea Măruță, în dialog cu Doru Căstăian. O dezbaterea despre identitatea virtuală

Scris de Miercuri, 11 Octombrie 2023
Miercuri, 11 octombrie, de la ora 19.00, Librăria "Humanitas" din Galați va fi gazda unei întâlniri între Mihnea Măruță și Doru Căstăian, cu ocazia lansării volumului "Identitatea virtuală: Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare"."Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi…

PĂMÂNTUL - CA O CASĂ DE NEBUNI (lamură)

Scris de Miercuri, 11 Octombrie 2023
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" (!) stau clipele la pândă... să fugă din pendule,să fugă din clepsidre, să fugă din Olimp,din cercuri, din pătrate, din cuburi şi din sfere,din tot ce-nseamnă silă şi pierdere de timp (!)(!) sub semnul şi teroarea măruntelor tic/tac/(uri)au înghiţit atâtea Sahare de…

LOVITURA (XIII)

Scris de Miercuri, 11 Octombrie 2023
Da, la şcoală, în clasa întâi! la şcoala primară, elementară, generală, cum i se zice în aceste vremuri frumoase! frumoase, dar din ce în ce mai des tulburate la cap de către capetele luminate ale "răsăritului" sovietic pus pe îndoctrinare, suprapus pe control totalitar, pus pe alfa şi omega, pus…

Carnet cultural 11 octombrie 2023

Scris de Miercuri, 11 Octombrie 2023
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Lola Schmierer Roth. Particularităţile unei opere variate".Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "imagini eseu" a plasticienilor Jana și Gheorghe Andreescu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110…

LOVITURA (XII)

Scris de Marți, 10 Octombrie 2023
Sigur că da! cu toţi şi cu toate la GAC! dacă te pâra cineva, un spion al regimului care se anunţa foarte dur, că nu ai dus tot la "grămada" tuturor, a statului totalitar, adică, riscai să nu mai vezi soarele şi copiii, riscai "frăgezire şi îndreptare" în beciurile devenite…

CARPE DIEM (fără simbrie, fără rost şi fără cherem)

Scris de Marți, 10 Octombrie 2023
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" (!) în trecut e viitorul cel pe care am uitatsă-l observ, să-l gust, să-l chinui, să-l aud - uite, acume târziu să-l chem încoace, la trăit, la dans, la stat -pot să-l chem... şi, dacă vine şi mă-ntreabă de uium?ce să-i dau…

Carnet cultural 10 octombrie 2023

Scris de Marți, 10 Octombrie 2023
ExpoziţiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Lola Schmierer Roth. Particularităţile unei opere variate".Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "imagini eseu" a plasticienilor Jana și Gheorghe Andreescu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110…

Cine sunt premianţii Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi

Scris de Luni, 09 Octombrie 2023
Premiul pentru Cel mai bun joc de echipă - acesta este trofeu Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi care a revenit trupei Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, pentru spectacolul „Vrabia”, de Leta Popescu, în regia gălăţencei Leta Popescu. Mai mult, unul dintre trofeele pentru Cea mai bună regie, premiu acordat…

ZARURILE au fost ARUNCATE (sine qua non)

Scris de Luni, 09 Octombrie 2023
Din colecția "Cele mai simple poezii rămase tablou" (!) cu picioarele în prăpastie şi cu sufletul pe mal,citeşti "Crimă şi pedeapsă"... și crezi că se poate –domnul Raskolnikov admiră salcâmii a ultima oarăşi zice patru cuvinte: zarurile au fost aruncate (!) (!) cu sufletul în prăpastie şi cu picioarele pe…

LOVITURA (XI)

Scris de Luni, 09 Octombrie 2023
Iată, au trecut cinci ani de la naştere. Am ajuns la șaizeci și cinci. Da, am șaizeci și cinci... şi o soră, Elena, în primul an de viaţă. Este foarte cuminte. Nu plânge. Şi mi se pare suspectă, mai ales că eu am boncăluit un cincinal. Iată, încep să vină…

Carnet cultural 9 octombrie 2023

Scris de Luni, 09 Octombrie 2023
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Lola Schmierer Roth. Particularităţile unei opere variate".Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția ”imagini eseu” a plasticienilor Jana și Gheorghe Andreescu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase -…

Ioan Popoiu, un poet gălățean prea puțin cunoscut

Scris de Sâmbătă, 07 Octombrie 2023
Născut pe 14 septembrie 1952, în comuna Șivița, județul Galați, cu studii la Liceul de Filologie-Istorie, Galați, 1967-1971, format universitar la Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea "Al.I. Cuza", Iași, 1972-1976, și Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu, 1998-2003, a fost muzeograf (1976-1994) și profesor (1994-2012). Debut publicistic: revista "Opinia…

DES/CÂNTEC de SUVEICĂ (despre dorul marelui nimic

Scris de Sâmbătă, 07 Octombrie 2023
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" vino, draga mea suveică!/ – te blestem, dacă nu vii:veci să-ţi cadă luna-n teică/ şi iubirea-n păpădiicând mai mergi şi tu la apă,/ să te răcoreşti un pic,la picioare...şi să-nceapă/ Dorul Marelui Nimic !!! vino, draga mea suveică!/ – toate cele mi…

LOVITURA (X)

Scris de Sâmbătă, 07 Octombrie 2023
Mama, sfânta mea mamă, să nu-mi mai dea lapte?! Oare nu mai vrea? Oare nu mai are? Oare nu mai poate?... Desigur, nu-mi vine să cred, sunt uluit! sunt nedumirit şi nu mai plâng! uit să mai urlu! nici mamei nu-i vine să creadă că Ion, uricul cu atâtea naşe…

Carnet cultural 7-8 octombrie 2023

Scris de Sâmbătă, 07 Octombrie 2023
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Lola Schmierer Roth. Particularităţile unei opere variate".Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - În pregătire, expoziția ”imagini eseu” a plasticienilor Jana și Gheorghe Andreescu, care va fi vernisată duminică, 8 octombrie 2023, ora 12,00.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe…
Pagina 89 din 592