ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

Rusia și China vor combate ”comportamentul hegemonic” al SUA

Scris de Marți, 09 Aprilie 2024
Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit marţi, la Beijing, pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în ultima zi a vizitei acestuia de două zile în ţara asiatică, prilej cu care Xi i-a cerut lui Lavrov să îi transmită salutări sincere preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Xinhua. Menţionând că anul…

Rusia și China pun lumea la cale

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit luni în China, au anunţat serviciile sale, pentru o vizită oficială vizând întărirea legăturilor cu Beijingul, partener diplomatic şi economic cheie al Moscovei, notează AFP. Demnitarul rus va rămâne până marţi în capitala chineză, unde urmează să discute cu omologul său, Wang Yi,…

Cancelarul Olaf Scholz și-a făcut cont pe TikTok

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
Cancelarul german Olaf Scholz a trimis luni prima postare a sa pe TikTok, alăturându-se astfel tot mai multor politicieni occidentali care au lăsat deoparte îngrijorările privind securitatea şi au decis să folosească platforma de social media chineză, relatează Reuters. ''Nu voi dansa. Promit. #TikTok'', a postat Scholz pe X (fosta…

Apel britanic pentru deblocarea ajutorului SUA pentru Ucraina

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
SUA riscă securitatea occidentală întârziind ajutorul pentru Ucraina, va avertiza ministrul de Externe britanic, David Cameron, cu prilejul unei vizite la Washington, a relatat luni DPA. Cameron îi va spune lui Mike Johnson, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, să-şi convingă colegii să nu mai blocheze pachetul de ajutor în valoare…

Pactul european privind migrația și azilul, la votul final

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
Reforma amplă a politicii europene privind migraţia, care înăspreşte controlul asupra sosirii migranţilor în Uniunea Europeană şi prevede un sistem de solidaritate între statele membre în primirea solicitanţilor de azil, este supusă miercuri votului final al eurodeputaţilor, notează luni AFP. Parlamentul European se va pronunţa asupra unei serii de texte…

Recunoașterea Palestinei, pe agenda Consiliului de Securitate ONU

Scris de Duminică, 07 Aprilie 2024
Consiliul de Securitate al ONU va discuta, începând de luni, problema recunoaşterii Palestinei ca stat membru - şi nu doar cu statut de observator - al Naţiunilor Unite, proces care ar putea dura câteva săptămâni, a informat sâmbătă EFE. În sesiunea sa de dimineaţă, desfăşurată cu uşile închise, Consiliul de…

Alianță a puterilor autoritare, împotriva democrațiilor

Scris de Duminică, 07 Aprilie 2024
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că o "alianţă a puterilor autoritare" acţionează din ce în ce mai strâns împotriva democraţiilor occidentale şi a avertizat că lumea a devenit mai "imprevizibilă", informează EFE.Într-un interviu acordat postului britanic BBC, difuzat duminică, Stoltenberg a remarcat că Rusia, Iranul, China şi…

Două avioane s-au ciocnit pe Aeroportul Heathrow

Scris de Duminică, 07 Aprilie 2024
Două avioane au suferit avarii la nivelul aripilor după o coliziune la sol pe Aeroportul londonez Heathrow, însă în urma acestui incident nu s-au înregistrat victime sau întârzieri ale zborurilor, au declarat surse aeroportuare, citate de EFE. O aeronavă British Airways (BA) şi un avion Virgin Atlantic s-au ciocnit la…

Alertă de incendii forestiere în regiuni din Grecia

Scris de Duminică, 07 Aprilie 2024
Alerta de incendii forestiere a fost ridicată duminică la "nivelul 4, risc crescut" în unele regiuni din Grecia, după ce numeroase focare au izbucnit cu o zi înainte, potrivit Guvernului elen, transmite duminică AFP. În total, sâmbătă, "71 de incendii în regiuni agricole şi forestiere din toată ţara au izbucnit…

Șase avioane militare rusești distruse într-un atac ucrainean

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2024
Ucraina a afirmat vineri că a distrus "cel puţin şase avioane militare ruse" şi a avariat "în mod considerabil" alte opt, în cursul unui atac asupra unei baze aeriene militare din Rusia, relatează AFP şi Reuters, citând surse din domeniul apărării şi serviciilor de informaţii de la Kiev. Atacul asupra…

Eclipsa de soare, admirată din penitenciar

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2024
Departamentul Penitenciarelor din New York va permite unui grup de şase deţinuţi dintr-o închisoare din nordul statului York să urmărească eclipsa solară totală din 8 aprilie, aşa cum au solicitat, potrivit EFE. Inițial, autorităţile penitenciare au informat că vizitele au fost anulate în toate închisorile din cauza întunericului total care…

Ucraina, contaminată cu mine și muniții neexplodate

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2024
Aproximativ 25 la sută din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine terestre şi muniţii neexplodate, iar zonele care au fost eliberate de armata ucraineană de sub ocupaţia rusă sunt cele în care a fost amplasată cea mai mare cantitate de astfel de arme, informează vineri EFE."În prezent, un sfert din…

Alegeri comasate, varianta bulgărească

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2024
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a anunţat vineri că autorităţile de la Sofia vor organiza simultan alegerile legislative anticipate şi alegerile europene, la data de 9 iunie, informează EFE şi BTA. Anunţul preşedintelui a venit după ce premierul interimar numit la 30 martie, Dimităr Glavcev, a prezentat o listă cu posibili…

Ascunzătoare de arme Hamas, în Bulgaria

Scris de Joi, 04 Aprilie 2024
O presupusă ascunzătoare de arme a Hamas a fost descoperită în Bulgaria, în cadrul unei anchete germane asupra a patru membri ai mişcării islamiste palestiniene, bănuiţi de planificarea unor atentate contra unor obiective evreieşti din Europa, a indicat joi o sursă judiciară, citată de agenţia France Presse. Potrivit Der Spiegel,…

Mark Rutte, susţinut la şefia NATO de Suedia şi Italia

Scris de Joi, 04 Aprilie 2024
Suedia şi Italia îl susţin pe premierul olandez Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO, informează joi agenţiile internaţionale de presă. Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a justificat decizia Guvernului de la Stockholm, declarând că Rutte "este un lider înţelept, cu o experienţă solidă". Într-un comunicat preluat de Reuters, el…

Rusia se află în „confruntare directă” cu NATO

Scris de Joi, 04 Aprilie 2024
Rusia şi NATO se află acum în "confruntare directă", a afirmat joi Kremlinul, în timp ce Alianţa a marcat în această zi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare, transmite Reuters. Valurile succesive de extindere a NATO sunt adesea amintite de preşedintele rus Vladimir Putin, care a declanşat în…

SUA și Europa, mai puternice în cadrul Alianței Nord-Atlantice

Scris de Joi, 04 Aprilie 2024
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi, la Bruxelles, că Statele Unite şi Europa sunt mai puternice şi mai în siguranţă împreună în cadrul Alianţei Atlantice, care marchează la 4 aprilie cea de-a 75-a aniversare. ''Nu cred doar în America. Aşa cum nu cred nici doar în Europa.…

Blocajele politice din Congresul SUA au consecințe pe câmpul de luptă

Scris de Joi, 04 Aprilie 2024
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se aşteaptă ca legislativul american să ia cât mai curând o decizie în sensul deblocării ajutorului militar pentru Ucraina, întrucât este în interesul de securitate al SUA ca Putin să nu câştige războiul. El a spus la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe de…

Zeci de avioane chinezeşti, în jurul Taiwanului

Scris de Miercuri, 03 Aprilie 2024
Treizeci de avioane militare chinezeşti au fost detectate în decursul ultimelor 24 de ore în jurul Taiwanului, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Taipei, aceasta fiind una din cele mai importante desfăşurări din acest an, potrivit AFP. Taiwanul este o insulă autonomă pe care Beijingul o revendică drept parte…

”NU unei Elveții cu 10 milioane de locuitori”

Scris de Miercuri, 03 Aprilie 2024
În ochii primului partid al Elveţiei, UDC, toate problemele ţării vin de la o imigraţie "necontrolată". Formaţiunea are însă un plan şi vrea să cheme poporul la un referendum pentru a spune "NU unei Elveţii cu 10 milioane de locuitori", informează AFP. Uniunea Democrată de Centru (UDC, dreapta populistă) a…

Acord de securitate între Ucraina și Finlanda

Scris de Miercuri, 03 Aprilie 2024
Preşedintele finlandez Alexander Stubb şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au semnat miercuri, la Kiev, un acord privind cooperarea în domeniul securităţii şi sprijinul pe termen lung între Finlanda şi Ucraina, transmite Reuters.Documentul acoperă o gamă largă de chestiuni, inclusiv susţinerea politică şi sprijinul pentru securitate, reforme şi reconstrucţia Ucrainei.…

NATO propune crearea unui fond de 100 de miliarde pentru Ucraina

Scris de Miercuri, 03 Aprilie 2024
NATO trebuie să fie capabilă să ofere asistenţă "previzibilă" pe termen lung Ucrainei în faţa agresiunii ruse, a declarat, miercuri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, relatează AFP şi Reuters. "Trebuie să asigurăm asistenţă militară fiabilă, previzibilă şi pe termen lung pentru Ucraina", a declarat Stoltenberg, înaintea…

Ursula von der Leyen, luată în vizor de Parchetul European

Scris de Marți, 02 Aprilie 2024
Parchetul European (EPPO) investighează acuzaţiile privind nereguli penale în legătură cu negocierile asupra achiziţiei de vaccinuri împotriva COVID-19 dintre preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi CEO-ul Pfizer, a relatat marți portalul Politico, citând un purtător de cuvânt al Parchetului din Liege. Anchetatori ai EPPO au preluat în ultimele…

Rușii profită de lipsa de muniție a Ucrainei

Scris de Marți, 02 Aprilie 2024
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a revendicat marţi cucerirea a peste 400 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina, de la începutul acestui an, informează AFP, care menţionează că trupele ruse reuşesc să preia iniţiativa în faţa soldaţilor ucraineni, care sunt lipsiţi de muniţie. El a adăugat că soldaţii…
Pagina 81 din 290