ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi
Zelenski consideră că o soluție politică privind Crimeea este posibilă
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 28 August 2023
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că o soluţie politică asupra Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014, este posibilă şi preferabilă utilizării forţei, a informat luni dpa. "Referitor la frontierele administrative ale Crimeei, cred că este posibil politic să se forţeze demilitarizarea Rusiei pe teritoriul peninsulei", a declarat Zelenski,…
Furtună cu grindină cât mingea de tenis
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 28 August 2023
Autorităţile din oraşul Bad Bayersoien din landul Bavaria, sudul Germaniei, au declarat duminică stare de dezastru, după ce furtuni violente însoţite de grindină au produs pagube majore clădirilor, relatează dpa. Oraşul a fost lovit sâmbătă de o furtună cu grindină uriaşă, cu diametrul de până la 8 centimetri, au anunţat…
Veșmântul tradițional islamic, interzis în școlile franceze
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 28 August 2023
Franţa va interzice portul abaya în şcolile de stat, a anunţat ministrul Educaţiei Naţionale din această ţară, Gabriel Attal, care a precizat că decizia a fost luată în numele laicităţii, pentru a pune capăt controverselor din jurul acestui veşmânt larg şi lung purtat în mod tradiţional de unele eleve musulmane,…
Arestați pentru atac informatic asupra căilor ferate
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 28 August 2023
Poliţia poloneză a arestat doi bărbaţi suspectaţi că au pătruns ilegal în sistemul de comunicaţii al căilor ferate, atac ce a perturbat în weekend circulaţia trenurilor în câteva regiuni din Polonia. Cei doi bărbaţi arestaţi sunt cetăţeni polonezi, cu vârstele de 24 şi 29 de ani. Echipamente radio folosite au…
Invazie de șobolani la Colosseum
Scris de Cristinel Luca Duminică, 27 August 2023
Autoritățile din Roma iau măsuri după ce șobolanii au invadat spațiile din jurul Colosseumului. Operațiunea comandată de Primăria din Roma a început în weekend și va continua în zilele următoare. Specialiștii fac curățenie și pun capcane pentru a prinde rozătoarele, care s-au înmulțit foarte mult, deranjându-i pe localnici și pe…
Scotland Yard, victimă a piraților informatici
Scris de Cristinel Luca Duminică, 27 August 2023
Poliția Metropolitană din Londra, cea mai mare forță polițienească din Regatul Unit, a anunțat duminică faptul că ia măsuri de securitate, în urma "unui acces neautorizat la sistemul informatic al unuia dintre furnizorii săi" şi încălcarea unor date în domeniul securităţii, după furtul din serverele unei întreprinderi - care imprimă…
Moartea lui Prigojin, confirmată de testele genetice
Scris de Cristinel Luca Duminică, 27 August 2023
Moartea lui Evgheni Prigojin, al cărui avion s-a prăbuşit miercuri în Rusia, a fost confirmată de expertiza genetică, a anunţat duminică comitetul de anchetă rus. Anterior, un fragment dintr-un interviu mai vechi a stârnit fantezii în legătură cu moartea fostului șef Wagner. În urma unor "expertize genetice moleculare", s-a stabilit…
Trei morți, după un atac bazat pe ură rasială
Scris de Cristinel Luca Duminică, 27 August 2023
Un atacator care a deschis focul şi a ucis sâmbătă trei persoane de culoare într-un magazin din Jacksonville, Florida, înainte de a se sinucide, a fost motivat de "ură" rasială, a anunţat şeriful local, citat de AFP. "El a vizat un anumit grup, iar acesta a fost cel al persoanelor…
Sarkozy va fi judecat în dosarul libian
Scris de Cristinel Luca Vineri, 25 August 2023
Doi magistraţi financiari au hotărât trimiterea în judecată la un tribunal corecţional din Paris a lui Nicokas Sarkozy şi a 12 persoane, în dosarul finanţării libiene a campaniei electorale a acestuia din 2007, pe care fostul şef de stat francez o neagă, a anunțat vineri procurorul naţional financiar Jean-François Bohnert,…
Danemarca se pregătește să interzică arderea Coranului
Scris de Cristinel Luca Vineri, 25 August 2023
Guvernul danez a anunțat vineri că propune o lege care să facă ilegală arderea de copii ale Coranului în locuri publice, ca parte a efortului acestei țări nordice de a diminua tensiunile tot mai mari pe relația cu mai multe țări musulmane, transmite Reuters.. „Guvernul va propune o legislație care…
Cea mai mare captură de cocaină din istoria Spaniei
Scris de Cristinel Luca Vineri, 25 August 2023
Poliția și vămile spaniole au anunțat vineri confiscarea a aproape 9,5 tone de cocaină provenită din Ecuador, cea mai mare captură din istoria Spaniei, transmite AFP, citată de Hotnews. Captura a avut loc miercuri în portul Algeciras (sudul Spaniei) și constituie „cel mai mare transport de cocaină clandestin din Spania…
Donald Trump, deținutul nr. P01135809. Fostul președinte american, amprentat și fotografiat ca inculpat
Scris de Viaţa liberă Vineri, 25 August 2023
Fostul președinte american Donald Trump s-a prezentat joi la închisoarea din comitatul Fulton, din Atlanta, pentru a se conforma ca inculpat rigorilor legale ce decurg din acuzaţiile care i se aduc în legătură cu efortul său de a anula pierderea alegerilor din 2020 în statul Georgia. Acesta este cel de-al…
"Operațiune specială" a forțelor ucrainene în Crimeea
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 24 August 2023
Serviciul de informaţii militare al Ucrainei (GUR) a anunţat joi că a efectuat cu succes în timpul nopţii o "operaţiune specială" de debarcare în peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean anexat ilegal de Rusia în 2014, de neatins până anul trecut de atacuri provenite din Ucraina, notează EFE. "În cadrul unei operaţiuni…
Coreea de Nord a "dat-o în bară" cu spionajul din satelit
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 24 August 2023
Coreea de Nord a anunţat joi că a doua încercare în trei luni de a plasa pe orbită un satelit spion a eşuat şi a promis că un nou test va fi efectuat în octombrie, relatează AFP. Potrivit agenţiei de presă nord-coreene ACTC, această "a doua lansare a satelitului de…
Ziua Ucrainei, salutată de liderii Uniunii Europene
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 24 August 2023
Liderii instituţiilor europene i-au felicitat joi pe ucraineni, cu ocazia împlinirii a 32 de ani de la obţinerea independenţei ţării lor şi le-au garantat încă o dată sprijinul Uniunii Europene (UE) atât timp cât este necesar în lupta împotriva invaziei Rusiei, transmite EFE. "Dragi prieteni ucraineni, în această zi importantă,…
Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a murit într-un ”accident” aviatic
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 24 August 2023
Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, era pe lista pasagerilor unui avion privat care s-a prăbușit miercuri în Tver, la nord de Moscova, a informat agenția de presă TASS, citând Rosaviatsia, autoritatea aviației ruse, relatează Reuters. Inițial nu s-a știut dacă fondatorul Wagner a murit, însă la câteva ore după accident autoritățile…
Evgheni Prigojin, pe lista pasagerilor unui avion prăbușit în Rusia
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 23 August 2023
Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, se află pe lista pasagerilor unui avion prăbuşit în Rusia, a anunţat, miercuri, autoritatea aeronautică civilă rusă, conform agenţiei TASS, preluate de Reuters. Agenția Associated Press scrie că un avion de afaceri care se deplasa de la Moscova la Sankt Petersburg s-a…
Un nou val de bombardamente în Odesa și porturile de la Dunăre
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 23 August 2023
Rusia a atacat din nou cu drone regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, unde aparate kamikaze fără pilot Shahed, de fabricaţie iraniană, au lovit, în noaptea de marți spre miercuri, infrastructura dedicată producţiei şi transferului de produse destinate exportului şi au avariat silozuri de grâne, transmit agenţiile internaţionale de presă. Totodată,…
Rusia ar putea anexa Osetia de Sud și Abhazia
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 23 August 2023
Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, care este acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia ar putea anexa Osetia de Sud şi Abhazia, regiunile separatiste ale Georgiei. "Ideea de a se alătura Rusiei este încă populară în Abhazia şi Osetia de Sud", a scris el, într-un articol…
Un sistem antiaerian S-400, distrus de ucraineni
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 23 August 2023
Serviciul militar de informaţii al Ucrainei a anunţat distrugerea unui sistem rusesc de apărare antiaeriană S-400 ''Triumph'', amplasat pe teritoriul peninsulei Crimeea, transmite DPA. "În urma exploziei, sistemul, rachetele asociate şi personalul care-l deservea au fost complet distruse", a anunţat miercuri serviciul de informaţii. Imagini obţinute de la drone care…
Frans Timmermans, favorit pentru a deveni premier al Olandei
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 23 August 2023
DemisieComisia Europeană a anunţat demisia olandezului Frans Timmermans din funcţia de vicepreşedinte, informează AFP. Acest anunț vine după ce Timmermans a fost confirmat marţi în fruntea unei liste comune a social-democraţilor şi verzilor pentru alegerile anticipate ce vor avea loc toamna aceasta în Olanda şi părăseşte Bruxellesul pentru a încerca…
A murit celebrul cântăreț italian Toto Cutugno
Scris de Viaţa liberă Marți, 22 August 2023
Cântărețul italian Toto Cutugno a murit, la 80 de ani, la spitalul "San Raffaele" din Milano unde era internat. Managerul său a declarat că „starea cântărețului s-a agravat în ultimele luni''. Compozitor, instrumentist şi cântăreţ, Toto (Salvatore) Cutugno s-a născut pe 7 iulie 1943, la Fosdinovo, Toscana. La câteva luni…
Rugăciuni pentru aselenizarea unei sonde spațiale
Scris de Cristinel Luca Marți, 22 August 2023
Emoţia a crescut la cote înalte marţi în India, în ajunul unei mult aşteptate aselenizări a unei sonde spaţiale indiene pe Lună. În țară au fost organizate sesiuni de rugăciune pentru succesul misiunii, şcolile îşi trimit elevii să urmărească transmisiunea televizată a evenimentului, iar pasionaţii de explorarea spaţiului organizează petreceri…
Kim Jong Un cere pedepse severe pentru „puturoșii iresponsabili”
Scris de Cristinel Luca Marți, 22 August 2023
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a criticat modul "iresponsabil" în care guvernul său a gestionat inundațiile legate de recenta furtună Khanun, a relatat marți presa de stat de la Phenian, informează Hotnews. Se pare că dictatorul nord-coreean caută un țap ispășitor pentru furia poporului înfometat. Imaginile făcute publice îl arată…

