După ce a consumat canabis, unui tânăr din Galați i-a venit cheful să se plimbe cu mașina. Drumul lui a fost însă întrerupt de un echipaj al Poliției Rutiere, care l-a oprit în trafic, pentru un control de rutină, în timp ce se deplasa pe strada Poșta Veche. Tânărul de 19 de ani a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru cel de droguri. "În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă în cel de-al doilea, aparatul Drugtest a indicat o valoare pozitivă la consumul de canabis și metamfetamină, motiv pentru care şoferul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, agent șef principal Ciprian Stoica. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Drogat la volan, pe o stradă din oraș Scris de Raluca Ichim
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Daună totală. 72 de sticle cu vodcă și coniac, oprite la frontieră Grup de vandali din Micro 40, anihilat de poliție Minor pe trotinetă electrică, amendat după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor Control judiciar şi o cauţiune-record de 500.000 de lei, după perchezițiile DNA în afacerile cu fier vechi Cadavru descoperit în zona Tirighina
Mai multe din această categorie:

