Întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv cele din Galați, care doresc să își modernizeze activitatea pot beneficia de finanțare prin Programul SME Eco-Tech, derulat în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano–Român.
Programul este destinat firmelor care intenționează să investească în tehnologii moderne, digitalizare și soluții sustenabile, contribuind astfel la creșterea competitivității și eficienței economice. Printre investițiile eligibile se numără modernizarea și automatizarea liniilor de producție, digitalizarea proceselor de lucru, achiziția de echipamente eficiente energetic, implementarea tehnologiilor verzi și a soluțiilor de reciclare.
Sprijinul financiar constă într-un grant nerambursabil de până la 40% din valoarea investiției, în limita echivalentului a 50.000 de franci elvețieni (aproximativ 267.240 de lei). Restul sumei necesare va fi asigurat printr-un credit bancar acordat de instituțiile financiare partenere ale programului.
Programul este administrat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și este finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român.
Cei interesați pot consulta condițiile de eligibilitate, ghidul solicitantului și documentația completă pe pagina oficială a programului SME Eco-Tech, disponibilă pe site-ul Ministerului Economiei.

