ANALIZĂ. Vremuri grele pentru leu

ANALIZĂ. Vremuri grele pentru leu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Apropierea datei de 2 octombrie, atunci când S&P Global Ratings va anunța decizia sa în privința menținerii României în categoria recomandată investițiilor sau trecerea la „gunoi”, pune mare presiune pe evoluția leului.

Poziția leului este periclitată și de menținerea crizei politice locale, noua propunere de premier făcută de președinte având șanse mici de a ajunge la Palatul Victoria, la care se adaugă revenirea pe creștere a inflației, consecință a majorării prețurilor la materiile prime energetice și la energia electrică.

Iar pentru Trezorerie este tot mai dificil să se împrumute la costuri mai mici, bani necesari pentru plata salariilor bugetarilor și a pensiilor, în condițiile în care atât Banca Centrală Europeană, cât și Rezerva Federală americană și-au majorat dobânda de referință cu un sfert de punct procentual la 2,50%, respectiv 3,75 – 4%.

Pe acest fond, cursul euro a avut săptămâna trecută o evoluție volatilă, în care a fost testată depășirea maximul istoric de 5,2688 lei, atins în data de 6 mai, la scurt timp după votarea moțiunii de cenzură AUR-PSD.

De la o medie de 5,2567 lei, în ședința de luni, euro a urcat miercuri la 5,2637 lei. În ședința de joi, media a coborât la 5,2601 lei, după apariția unor ordine de vânzare de valută înainte de stabilirea cursului, semn al unei posibile intervenții punctuale a BNR. La finalul săptămânii, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,259 – 5,266 lei, iar media a urcat la 5,2644 lei.

Piața monetară a rămas stabilă, cu indicii ROBOR aflați la valori comparabile cu cele din urmă cu 4 luni. În cazul unei decizii pozitive a S&P, dealerii vor aștepta data de 8 octombrie, când se va desfășura ședința de politică monetară  BNR.

Indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 5,84%, cel la șase luni s-a oprit la 5,92%, iar indicele la 12 luni, la 5,98%.

Euro a avut o evoluție descendentă, care s-a amplificat după decizia Fed de a majora dobânda de referință, pentru prima dată după iunie 2023. Măsura a fost luată în condițiile în care inflația din SUA se inflamează, iar randamentul bonurilor emise de Trezoreria americană a atins un record de 5%. Potrivit analiștilor, dobânda-cheie ar urma crească la sfârșitul anului la 4 – 4,25%.

Vineri, euro a coborât la 1,1455 – 1,1492 dolari și a închis ziua la 1,1486 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a crescut la nivel săptămânal de la 4,5542 la 4,5839 lei.

Moneda elvețiană a testat în ultimele zile depășirea pragului de 0,95 franci/euro, iar media ei a fluctuat între 5,5504 – 5,5739 lei, cea de vineri fiind stabilită la 5,5564 lei. O evoluție asemănătoare a avut și lira sterlină, al cărei curs a scăzut la final de săptămână de la 6,1410 la 6,1267 lei.

Prețul gramului de aur a urcat vineri de la 635,2678 lei la 644,7094 lei, față de 626,9528 lei la începutul săptămânii. Creșterea s-a datorat aprecierii metalului galben în piețele specializate la 4.400 dolari/uncie, pentru ca apoi să fie atins un minim de 4.334 dolari.

În ciuda respingerii de către Senatul american a „Clarity Act", legea care ar fi urmat să reglementeze piața criptomonedelor, bitcoin a urcat la sfârșitul săptămânii la 80.140 – 81.300 dolari, iar ethereum, la 2.570 – 2.630 dolari.

Citit 309 ori Ultima modificare Duminică, 20 Septembrie 2026 15:54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro