Vineri, 13 octombrie, zi cu ghinion pentru un gălățean care a sfidat legea și s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere. Omul a picat în plasa oamenilor legii de la Secția 2 Poliție Galați, care l-au oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism pe strada Basarabiei, din Galați. Astfel polițiștii au constatat că gălățeanul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „La testarea alcoolscop și la cea pentru consumul de substanțe interzise rezultatele au fost negative, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, agent șef principal Ciprian Stoica.
La volan fără permis de conducere Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027 Jandarmii gălățeni, misiuni zilnice în zona școlilor și liceelor „eSănătatea Mea”, noul portal pentru informații medicale. Probleme întâmpinate la începutul funcționării Trei gălăţence, premiate la „Gala Performanței Elevilor de Nota 10” „Vrăjitorul din Oz”, primul spectacol al noii stagiuni la Teatrul „Gulliver”
Mai multe din această categorie:

