Un moldovean, în vârstă de 31 de ani, a încercat să folosească, pentru a trece vama, cartea de identitate a fratelui său. Bărbatul s-a prezentat joi, 23 martie, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, ca pasager într-un autoturism. La controlul de frontieră, acesta a prezentat o carte de identitate eliberată de către autoritățile române. Însă, oamenii legii au constatat faptul că există diferenţe între fotografia inserată în document și fizionomia persoanei care l-a prezentat pentru trecerea frontierei, motiv pentru care au extins verificările. În urma controlului suplimentar, s-a stabilit că documentul îndeplinește condițiile de fond și formă, fiind unul autentic, însă identitatea persoanei care l-a folosit pentru legitimare este alta decât cea din document. Totodată, polițiștii au descoperit asupra bărbatului un permis de conducere moldovenesc cu identitatea reală a acestuia. În apărarea sa, bărbatul a mărturisit că a folosit documentul de identitate al fratelui său întrucât depăşise perioada legală de şedere pe teritoriul ţării noastre. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea, iar persoanei i-a fost propusă instituirea măsurii de interzicere a intrării în România pe o perioadă de 5 ani.
A încercat să treacă vama folosind cartea de identitate a fratelui său Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele Unde sunt amplasate radarele luni Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate „Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control
Mai multe din această categorie:

