Un bărbat care a fost depistat de oamenii legii de la frontieră conducând un autoturism, deși nu a avut niciodată permis de conducere, va răspunde acum penal pentru că le-a prezentat oamenilor legii, la controlul de rutină efectuat de aceștia, un permis de conducere românesc, document și expirat, și fals. Vineri, polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Foltești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Vlădești, au oprit, pentru un control de rutină, un autoturism Lexus, înmatriculat în Republica Finlanda, condus de un șofer cu dublă cetățenie, română și moldovenească. Șoferul nu a putut prezenta un permis de conducere valabil, motivând că nu îl are la el. Oamenii legii au verificat cele declarate de șofer și au constatat că acesta nu deține dreptul de a conduce nici în România, nici în R. Moldova. Trezindu-le suspiciuni, polițiștii de frontieră au continuat verificările și au constatat că permisul de conducere pe care bărbatul susținea că l-a uitat acasă era fals. Omul este acum cercetat pentru infracțiunile de conducere a unui autovehicul de o persoană care nu posedă permis de conducere valabil și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalul cercetărilor urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Și mincinos, și fără permis de conducere Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Ce spune Ministerul Apărării din Ucraina despre drona care a explodat în Portul Constanța. Răspunsuri la întrebările ministrului Radu Miruţă Prof. univ. dr. Milpomenia Georgescu a încetat din viață Bacalaureatul s-a încheiat la Galați Galațiul, în topul rezultatelor la Evaluarea Națională. Ultima zi pentru contestaţii Amintiri, cântece, dans şi roast la „Gala Aniversară 70”. Final de stagiune la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”
Mai multe din această categorie:

