Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor pregătesc majorarea cuantumului maxim al tichetelor de masă şi majorarea valorii tichetelor de creşă, începând din luna octombrie a acestui an, potrivit prevederilor a două ordine de ministru plasate în secţiunea de Transparenţă Decizională pe site-ul MMPS, informează Agerpres. Practic, sumele cu care s-ar majora acestea ar fi de 0,08 lei, în cazul unui tichet de masă, și de 10 lei, în cazul unui tichet de creșă. Noile valori ar urma să fie aplicate până în martie 2022. Cele două ordine de ministru sunt în procedură de transparenţă decizională până pe 25 august.
Tichetele de masă și de creșă s-ar putea majora Scris de Cristinel Luca
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
„Să nu renunțăm”. Directorul general al Liberty, mesaj către salariații combinatului de Ziua Siderurgistului AFDJ Galați, parte civilă într-un dosar al Parchetului European, pentru recuperarea unui prejudiciu de aproximativ 42 milioane de lei Ziua siderurgistului fără bani „Portretul-robot” al șomerului gălățean Giratorii noi pe centura Tecuciului. Inspecţie de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri
Mai multe din această categorie:

