Anca Melinte
Minune! Modernizarea străzii Libertății, scoasă la licitație
Miercuri, 08 Iulie 2026 12:07 | Publicat în Prima Pagina
„Foiletonul” de sesizări şi reclamaţii privind gropile tot mai mari şi mai adânci, praful şi noroiul gros de pe strada Libertății – despre care ați putut afla din „Viața liberă” - și-ar putea găsi, în sfârșit, rezolvarea. Primăria municipiului Galați tocmai a scos la licitație un contract de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare a unor străzi, printre care și Libertății. Valoarea estimată a contractului se ridică la 13.968.449 lei fără TVA, ia ...
Jalea Teilor pe strada Domnească. Câţi arbori a pus la pământ, în Galaţi, furtuna de vineri seara (FOTO)
Luni, 06 Iulie 2026 13:33 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Trei dintre cei aproximativ 50 de arbori doborâţi în tot oraşul, de furtuna puternică dezlănţuită vineri seara, s-au prăbuşit pe strada Domnească. În zona recent modernizată! Această stare de fapt aminteşte de situaţia din martie 2024, când cele două firme de construcții care modernizau strada Domnească au fost amendate cu câte 5.000 de lei pentru că nu au protejat copacii. Arborii căzuţi acum pot fi consecinţa unei realităţi pe care am consemnat-o la vremea aceea.
...
Ce spun reprezentanții Primăriei Galați despre greva de avertisment de la Transurb
Vineri, 03 Iulie 2026 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Salariaţii Transurb au anunţat că vor face grevă de avertisment pe 10 iulie, în intervalul orar 7,00 - 9,00. Iar din 20 iulie ar putea intra în grevă pe termen nedeterminat. Pentru că asigură un serviciu public esențial, vor fi nevoiți să asigure o treime din activitatea pe care o desfășoară.
Încă de la începutul anului, „Viața liberă” a relatat despre situația tensionată de la compania publică de transport local Transurb SA. După cum v-am informat, contractul colect ...
„Să fim Oameni, înainte de orice”
Joi, 02 Iulie 2026 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Gală. Paula Seling, soprana Irina Baianț, cei „3 Tenori ieșeni” - Florin Guzgă, Andrei Fermeșanu, Andrei Apreotesei, artiști ai Ateneului Național din Iași -, tenorul Alin Stoica, mezzosoprana Andreea Dumitrache și Alexandra Drăghici vor oferi momente artistice de excepție la Gala aniversară ”Crucea Roșie Română - 150 de ani de activitate umanitară”. Îi vom putea urmări - acompaniați de Orchestra Națională a Operei București, dirijată de maestrul Daniel Jinga - l ...
Pozele zilei. Buruiana crescută o notificare aşteaptă... (FOTO)
Joi, 02 Iulie 2026 14:06 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Dacă tot modernizează/ betonează Faleza, de ce să-i mai îngrijească spaţiile verzi?!”, glumesc unii gălăţeni care ies la promenadă sau relaxare pe malul Dunării. Bieţii trandafiri care au supravieţuit şi se încăpăţânează să înflorească sunt pe cale de a fi cu totul „înghiţiţi” de buruiană.
În tot acest peisaj natural, trebuie spus că proprietarii de terenuri de pe raza municipiului Galaţi au fost notificaţi să ia măsuri pentru prevenirea, combaterea ş ...
UPDATE. Negocierile au eşuat: grevă de avertisment la Transurb
Joi, 02 Iulie 2026 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Salariaţii Transurb au anunţat că vor face grevă de avertisment pe 10 iulie, în intervalul orar 7,00 - 9,00. Iar din 20 iulie ar putea intra în grevă pe termen nedeterminat.
Știrea inițială
Situația tensionată de la compania publică de transport local ar putea da în clocot, în zilele următoare. Nu este exclus să se ajungă chiar la un protest al angajaților Transurb. Rămâne de văzut sub ce formă își vor exprima nemulțumirile salariații care asigură în Galaţi un ...
Stația de tratare a deșeurilor din Galați, ajunsă la a șaptea licitație. Valoarea se apropie de un miliard de lei
Miercuri, 01 Iulie 2026 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru a șaptea oară la rând, Consiliul Județean Galați a scos la licitație o investiție pe care încearcă să o pună în operă din octombrie 2022, când a lansat prima procedură. Este vorba despre proiectarea, execuția și operarea unei stații de tratare mecano-biologică, cu digestie anaerobă, recuperare de energie și stație de transfer.
„O licitație unică în România a fost demarată de către Consiliul Județean (CJ) Galați și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ...
Bani din fondul de rezervă al bugetului local pentru blocul lovit de dronă din Mazepa. Vot în ședință extraordinară
Marți, 30 Iunie 2026 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Întruniți în ședință extraordinară, consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat alocarea de la bugetul local a fondurilor necesare pentru lucrările de punere în siguranță a blocului avariat de dronă, la finele lunii mai.
„Se alocă, din Fondul de rezervă al bugetului local, suma de 286.149 de lei cu TVA”, prevede hotărârea Consiliului Local Galați aprobată marți, 30 iunie, cu 22 de voturi „pentru” și o neparticipare.
Banii sunt necesari pentru punerea în s ...
Modernizarea Falezei îi adună pe aleșii locali în ședință extraordinară
Luni, 29 Iunie 2026 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe Cod roșu de caniculă, la ora la care betonul „stă să fiarbă”, modernizarea Falezei Dunării îi convoacă pe aleșii locali în ședință extraordinară. Urgența este pe deplin justificată. Semnarea contractului de finanțare europeană pentru acest obiectiv de investiții este condiționată de aprobarea valorii totale a proiectului și a contribuțiilor asumate.
Concret, la ședința extraordinară de marți, 30 iunie, va fi modificată valoarea totală a proiectului de „Revi ...
Despre „Cămătari” şi prim-miniștri, fără prejudecăţi
Marți, 30 Iunie 2026 00:00 | Publicat în TV MANIA
Acuzată că-i mincinoasă, manipulatoare, coruptă, imorală sau cu moravuri ușoare, mass-media este, totuși, oglinda societății în care trăim. „Dar ce ne facem atunci când oglinda ne arată o realitate pe care mulți preferă să o ignore, iar alții o idolatrizează?”, și-a pus problema actorul Marius Manole la „Întrebarea mesei rotunde” – ediția de sâmbătă – unde l-a avut invitat pe Anghel Damian, realizatorul controversatului documentar „Cămătarii”. Actor, sce ...

