„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolul „Galaţiul îşi premiază excelenţa”. Un mesaj care ne-a pus pe gânduri şi care ne-a determinat să facem un sondaj printre tinerii care au urcat, pe 7 iulie, pe scena Galei Excelenţei în Educaţie din Grădina Publică.
Punctual, i-am întrebat ce le place şi ce nu le place în Galaţi. Şi ce ar schimba la/ în oraşul lor.
Poate că ecourile Galei care le-a celebrat excelenţa se sting, încet-încet. Dar răspunsurile lor ar trebui să intre în agenda de lucru a autorităţilor locale. Pe termen scurt, tinerii îşi doresc să se implice, să înveţe să se descurce în viaţă şi să aibă mai multe activităţi şi locuri în care să poată întâlni, cunoaşte şi socializa cu alţi tineri cu aceleaşi interese şi preocupări.
Pe termen lung, vor să aibă oportunităţi, să fie respectaţi, apreciaţi şi remuneraţi la adevărata lor valoare.
Dar mai bine le dăm lor cuvântul.
Ştefania – premiată pentru media 10, elevă la Şcoala „Dan Barbilian”: „Mi-aş dori să avem mai multe activităţi în afara şcolii, mai multă practică, nu doar teorie. De pildă, mi s-ar părea obligatoriu să ştim să acordăm primul ajutor. Şi să putem să facem mai mult sport în şcoală, pentru că nu toţi elevii au această posibilitate. În ceea ce priveşte oraşul, aş vrea să fie organizate mai multe competiţii şi activităţi pentru copii şi tineri”.
Ioana – premiată pentru media 10: „Cel mai mult îmi place Faleza, dar la fel de mult prefer să mă plimb prin oraş. Sunt bine în Galaţi şi nu ştiu dacă aş schimba ceva anume, dar aş vrea să avem mai multe lucruri şi activităţi de făcut. Am practicat baletul timp de zece ani, acum studiez pianul, fac şi tenis, dar uneori simt că mă plictisesc şi că merg în aceleaşi locuri…”.
Miruna – Locul I la Olimpiada Naţională de Franceză în 2025, elevă la Colegiul Naţional „Costache Negri”: „Îmi place Galaţiul pentru că aici sunt prietenii mei. Ne ştim de multă vreme şi putem să ne vedem şi să petrecem timp de calitate împreună.
Ceea ce nu-mi pace este faptul că nu avem destule locuri în care să ieşim. De exemplu, spaţii aşa cum există în Centrul Vechi din Bucureşti – o cafenea, un club – în care să socializăm, să putem întâlni şi cunoaşte oameni noi, cu interese şi preocupări similare sau diferite.
În ceea ce priveşte schimbarea oraşului, ar trebui să existe mai multe oportunităţi şi facilităţi pentru ca tinerii să aibă motive să rămână sau să se întoarcă în Galaţi”.
Florin – Locul I pe ţară la rugby (Olimpiada Națională a Sportului Școlar), pentru anul 2024-2025: „Îmi place că avem unele atracţii precum Faleza Dunării şi Grădina Publică, dar nu-mi plac cartierele neîngrijite, cu blocuri nerenovate. Galaţiul mi se pare un oraş interesant, cu teatre.
Ce aş schimba? Aş încerca să renovez blocurile, aş construi mai multe şcoli şi, în acelaşi timp, m-aş strădui să am grijă de punctele de atracţie ale oraşului – parcuri, Faleză, zone de socializare”.
Beatrice – Locul I pe ţară la rugby echipe mixte (Olimpiada Națională a Sportului Școlar), pentru anul 2024-2025: „Nu-mi plac locurile lăsate în paragină şi pline de gunoaie. Aş vrea să prevenim poluarea, dar şi să fim mai educaţi în privinţa păstrării curăţeniei şi a protejării mediului. De asemenea, mi-ar plăcea ca noi, tinerii, să avem mai multe locuri unde să putem interacţiona”.
Alexia – Locul I pe ţară la rugby (Olimpiada Națională a Sportului Școlar): „Nu-mi place poluarea. La Galaţi, curăţenie se face, dar nu se păstrează. Nu-mi plac locurile neamenajate, nerenovate, neîngrijite sau nemodernizate.
Galaţiul ar trebui să-şi păstreze mai aproape tinerii. Să pună mai mult accent pe educaţie, fie că vorbim despre şcoli, licee şi facultăţi. Pentru că educaţia este la bază. De obicei, oamenii preferă să plece din oraş sau din ţară pentru că nu au destule oportunităţi şi motive pentru a rămâne”.
Nicolas-Andrei – premiat pentru media 10, elev la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”: „În Galaţi, îmi place că există locuri verzi aşa cum este Grădina Publică. Şi că este un oraş cât de cât curat şi aerisit, comparativ cu Bucureştiul.
Pentru mine, însă, cred că nu sunt atât de multe lucruri de făcut. Mă refer la locuri, spaţii, instituţii unde să poţi să desfăşori diferite activităţi interesante, să înveţi lucruri noi. De asemenea, locuri unde să te poţi recrea sau să poţi socializa cu alţi tineri.
Pe termen lung, cred că logic ar fi să se investească în educaţie, dar şi în infrastructură şi în oportunităţi. În special să fie atrase firmele mai mari, multinaţionalele, care să vină şi să investească aici. De asemenea, ar trebui să fie îmbunătăţită şi calitatea vieţii. Şi să ne simţim în siguranţă în oraşul în care trăim!”.
Ecaterina – premiată pentru media 10, atât în 2025, cât şi în 2026, elevă la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Nr 13: „În Galaţi, sunt foarte multe persoane de calitate, cu care poţi să te împrieteneşti. De asemenea, sunt organizate evenimente, avem parcuri frumoase şi Faleza.
Însă mi-ar plăcea să existe mai multe oportunităţi şi mai multă atenţie şi susţinere pentru tineri. Începând încă din şcoală! De exemplu, profesorii să-şi îndrepte atenţia către elevi, să-i încurajeze şi ajute acolo unde au nevoie, să le aprecieze calităţile şi valoarea, nu să le găsească doar defecte. La fel ar trebui să facă şi autorităţile. Să-i susţină şi să-i promoveze pe tinerii valoroşi”.

