Badminton la Sala ”Siderurgistul”

Badminton la Sala ”Siderurgistul”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două categorii de sportivi practicanți ai badmintonului și-au dat întâlnire în Sala ”Siderurgistul” din Galați.

Pe parcursul a trei zile, aici s-au desfășurat întrecerile Campionatului Național pe echipe. Între participante s-au aflat și echipele gălățene Siderurgistul și Agero, pregătite de antrenorii Dorel Badiu, Iulian Călin și Adrian Pamfil, respectiv Bogdan Cristea.

La Under 13, Siderurgistul a înregistrat o victorie și două înfrângeri, clasamentul arătând astfel: 1. Armada Sud București 6 puncte, 2. CSS Onești 4 p, 3. Siderurgistul 2 p, 4. CS Botoșani 0 puncte.

Echipa gălățeană a avut următoarea componență: Radu Eftinca, Andrei Hanganu, Eduard Nistor, Lia Budea, Evelin Cârcotă, Matilde Ciocan, Ana Gânțu și Bianca Petrovici.

La Under 17 au participat opt echipe repartizate în două grupe. Siderurgistul a evoluat în prima dintre ele, înregistrând două succese și un eșec: 3-2 cu CSS Onești, 5-0 cu Armada Sud II București, 0-5 cu CSS 6 București.

În faza a doua a competiției, semifinalele, au întâlnit sportivii de la Armada Sud 1 (primul loc din cealaltă grupă), în fața cărora au cedat la scorul de 0-3. Clasamentul final al acestei categorii de vârstă: 1. CSS 6 București, 2. Armada Sud, 3. Siderurgistul.

Tot locul 3 a obținut și cea de-a doua echipă gălățeană, Agero. Aceasta evoluase în grupa a doua, oferind o surpriză plăcută.

Consemnăm numele sportivilor celor două echipe:

Siderurgistul: Ionuț Nistor, Ștefan Stănescu, Sebastian Panaite, Ștefan Munteanu, Rareș Barciuc, Alexia Chirilă, Sonya Stancu și Ligia Pazargic.

Agero: David Tatu, Darius Popovici, Edith Ursăchescu, Eliza Marinescu, Iris Flor și Adelina Flor.

Începând de vineri, la Galați, va avea loc Campionatul Național pe echipe Under 19 (Sala ”Siderurgistul”, de vineri până duminică).

Citit 153 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Septembrie 2026 17:50

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro