Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că, începând cu data de 27 noiembrie, declanșează greva propriu-zisă la nivelul Companiei Naționale CFR SA, în urma nesoluționării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă. Astfel, de luni, va fi asigurată, conform legii, o treime din activitatea feroviară normală. Greva din 27 noiembrie a ceferiștilor vine după greva de avertisment din 15 ...

Toate trenurile de călători se opresc vineri pentru două ore

Miercuri, 13 Septembrie 2023 21:00 | Publicat în UTILE
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier - Elcatel anunță că vineri, 15 septembrie, între orele 7.00 și 9.00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, decisă în forurile statutare ale celor două organizații sindicale. Zece trenuri spre și dinspre Gara CFR Galați ar putea avea întârzieri de până la două ore. Conform unui comunicat comun al celor două federații, cauzele principale c ...
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai mare organizație sindicală a ceferiștilor din România, afiliată la Blocul Național Sindical, anunță că, pe 15 septembrie, va declanșa o grevă de avertisment de două ore, care are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat. "Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problema căii fer ...
Pagina 2 din 2