Veşti bune pentru gălăţenii care depind de transportul public în comun, dar şi pentru angajaţii companiei Transurb.
După cum am aflat de la liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, Gicu Pastia, luni, pe 20 iulie, nu va mai fi declanşată greva generală.
Decizia a fost luată azi, ca urmare a unei discuţii cu reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi şi ai conducerii societăţii.
S-a convenit acordarea, la începutul anului viitor, a unei sume salariale care să acopere parțial inflația, cu condiția ca Transurb să găsească soluţii pentru a creşte veniturile proprii. În special din vânzarea de bilete. Şi, desigur, va fi necesară reorganizarea societăţii de transport, în vederea eficientizării.
Reamintim că, vinerea trecută, pe 10 iulie, în intervalul orar 7,00 – 9,00, salariaţii Transurb au făcut grevă de avertisment, asigurând o treime din transportul public local de persoane. Protestul a fost întemeiat pe faptul că negocierile la contractul colectiv de muncă eşuaseră. Principala nemulţumire era legată de indexarea salariilor cu rata inflaţiei. Iar declanşarea grevei generale se profila pentru 20 iulie 2026.
Din fericire, discuţiile purtate vineri, 17 iulie, între reprezentanţii sindicatului Transurb şi ai administraţiei publice locale au reuşit să prevină o situaţie care ar fi afectat transportul public local, dar şi pe salariaţii companiei.
„Pot spune că am găsit deschidere la domnul primar și am căutat soluții. Domnul primar, încearcă să salveze cât mai mult din fondurile publice, pentru a finaliza lucrările începute pe diverse străzi din Galaţi. Şi noi suntem de acord că banii trebuie chivernisiţi şi cheltuiţi cu grijă. Transurb nu poate fi un sac fără fund, dar şi noi avem nevoie de bani pentru a trăi.
Am găsit un numitor comun și ne vom așeza din nou la masa discuţiilor. Cred că vom ajunge la un acord pentru o sumă care să fie mulțumitoare, sumă care să ne fie acordată de la 1 ianuarie 2027. O sumă care să acopere cel puțin parțial la inflația. Inflația va fi mare, dar nu o să primim la nivelul inflației.
Un fapt este clar: nu va mai fi grevă luni”, ne-a declarat preşedintele sindicatului din Transurb, Gicu Pastia.
Potrivit liderului sindical, se vor căuta soluţii pentru a se colecta mai mulţi bani din vânzarea de bilete. Iar esenţială este rezolvarea situaţiilor în care cetăţenii nu au de unde să-şi cumpere bilet de călătorie pentru că nu există automate de bilete sau sunt nefuncţionale.

