Actorul american Danny Glover (79 de ani), partener al lui Mel Gibson în cele patru filme ale seriei „Arma mortală”, a dezvăluit pentru NBC că suferă de mai mulți ani de boala Alzheimer, o afecțiune incurabilă, dar pentru care se poate baza pe sprijinul familiei sale, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.
„Pot trăi cu asta, într-o oarecare măsură. Sunt sigur că, pe măsură ce boala avansează, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba”, a spus actorul. Boala neurodegenerativă i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, dar el a afirmat că familia sa îl ajută.
Danny Glover, care a primit un Oscar onorific în 2022 ca recunoaștere a acțiunilor sale umanitare, este un actor prolific, cu o carieră foarte diversificată. Rolurile sale principale din filme au variat de la cel al unui polițist corupt în thrillerul „Martorul” cu Harrison Ford, până la roluri comice precum cel din excentricul film al lui Wes Anderson, „Familia Tenenbaum”.
Boala Alzheimer este o formă incurabilă de demență care afectează memoria, gândirea și comportamentul și se agravează treptat, potrivit Asociației Alzheimer.

