Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au constatat şi aplicat peste 3.000 de sancţiuni contravenţionale, în primul semestru al anului 2023. În primele șase luni ale anului 2023, au fost aplicate 3.220 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind puţin peste 1,1 milioane lei, la care se adaugă şi un număr de 6.447 puncte penalizare. Două fapte cu caracter penal au constatat polițiștii locali din cadrul acestui serviciu, în primele şase luni ale anului. De asemenea, au fost efectuate activități pe linia Legii nr. 421/2002, fiind întocmită în acest sens documentația privind autovehiculele abandonate pe domeniul public în 95 cazuri. Au fost aplicate un număr de 407 somații și afișate 84 notificări. Totodată, polițiștii locali au completat 307 dispoziții de ridicare a autovehiculelor parcate ori staționate neregulamentar.
Poliţiştii locali, peste 3.000 de amenzi rutiere Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate „Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture UPDATE: Alerta aeriană din Galați a încetat. Ce anunță MApN
Mai multe din această categorie:

