Oamenii legii din cadrul Poliției de Frontieră Galați efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră o poliță de asigurare obligatorie falsă. Astfel, pe 16 septembrie, în jurul orei 12.00, în Punctul de Frontieră Zona Liberă Galați s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean român, la volanul unui autocamion - cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România şi aflate în administrarea unei societăți comerciale. La controlul de frontieră, șoferul a prezentat câte o poliță de asigurare obligatorie pentru fiecare componentă a ansamblului rutier cu care se deplasa. În urma verificărilor efectuate în aplicația eDAC, oamenii legii au constatat că polița de asigurare prezentată pentru capul tractor nu figurează în bazele de date, documentul prezentat fiind falsificat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, urmând să se ia măsurile legale care se impun.
Poliță RCA falsă, descoperită la frontieră Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Peste 3.000 de absolvenți gălățeni, la prima probă a Bacalaureatului Canicula amână cu o zi a doua probă a bacalaureatului Bacalaureatul, pe Cod roșu de caniculă. Peste 3.300 de absolvenți înscriși la Galați Vizitatori blocaţi într-un lift din Spitalul Judeţean. Intervin pompierii Poza zilei. „Marșul Drapelului Național”, pe Faleza Dunării
Mai multe din această categorie:

